Jenant, mişeilor! „Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și ciomege, ca să Mă prindeți”

În anii ’50, poetul Andrei Ciurunga, deținut politic la Canal, era planton în noaptea de Înviere. Stând treaz, a auzit clopotele Învierii sunând și răsunând dinspre mica biserica din Valea Neagră. Dimineață, datoria plantonului era să raporteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare”. Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Așa încât nu s-a putut abține să nu mărturisească: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”. Pentru îndrăzneala lui a primit trei zile de izolare, petrecându-și Sfintele Paști, fără hrană și apă, în întuneric și frig. Dar cu sufletul împăcat.
Mi-am amintit această poveste odată cu încercarea ministrului Vela de a militariza Sfintele Paști. Și, odată cu avalanșa de calomnii, insulte, isterii, poale ridicate în cap și jigniri caramitro-tefeliste aruncate zilele acestea în capul creștinilor și preoților.
Niciodată nu m-am simțit atât de umilită, în calitate de creștin ortodox, ca în zilele acestea. Începând cu președintele României care a ieșit val vârtej, arătând amenințător să denunțe „așa-zisul protocol”, arătând cu degetul „să stăm acasă”, pentru că altfel vom avea parte de înmormântări, și terminând cu tefeliștii spumegători care au mărturisit singuri că au făcut 150 de km în noaptea de Înviere ca să „vâneze” creștini care nu au respectat ordonanțele militare sau cu polițiștii care au păzit bisericile cu girofar, ca nu cumva să intre vreun creștin, aproape toți ne-au tratat ca pe niște troglodiți, „bigoți” ca să-l citez din nou pe Iohannis, care vor răspândi virusul prin Sfânta Lumină și vor zădărnici măsurile de combatere a epidemiei prin păscuță sfințită. Armata de „fătuci” de la televizor și „specialiștii” penibili, transformați în apostoli ai Apocalipsei, prevesteau, în prag de Înviere, Moartea. Nu e prima dată când noi, creștinii ortodocși suntem considerați proști, inculți, needucați. Amărâții ăștia incapabili să asculte pe altcineva în afară de ei înșiși, nu pot concepe că principala îndatorire a creștinului e, vorba lui Steinhardt, să fie deștept. Și, spre bucuria lor, politicos. Să nu răspundă răului, cu rău. Astfel că, noi toți, atunci când am fost reduși la o „armată habotnică de pupători de moaște și babe știrbe”, am tăcut. Iar atunci când, purtându-ne exemplar și demn de Înviere nu am primit scuze necesare, am răspuns, din nou, tăcând sau cel mult, spunând „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac”.
Și totuși, în Europa lui politically correct, în care există o asociație pentru protecția drepturilor tuturor, de la balene, la gândaci, broaște, la migranți, minorități etnice sau sexuale, nu există nicio instituție care să apere drepturile creștinilor ortodocși. Speriați de atacurile furibunde ale unor descreierați, nicio personalitate nu are curajul să spună „Stop” acestei discriminări incredibile. Aș fi vrut ca Iohannis să arate la fel de amenințător spre organizatorii „acțiunii Sparanghelul”, sau spre bătăușii care s-au încăierat cu poliția în ziua de Paști, sau spre cei care au comis abuzuri inimaginabile, amendând bieți bătrâni care au întârziat 10 minute la coadă la piață, sau, sau... Dar nu e „politically correct” să aperi creștinii. Nu e la modă. E primitiv. La modă e să înjuri Biserica, să te bucuri când ÎPS Pimen e diagnosticat cu Covid-19, să aștepți că poate-poate un creștin va ieși pe stradă în întâmpinarea preotului care cântă singur, pe bulevard, „Hristos a Înviat”, pentru a-l putea acuza de toate relele din lume. În tot acest timp, despre donațiile generoase ale Bisericii nu vorbește nimeni, despre miile de tineri ortodocși care au împărțit pachete bătrânilor nu se spune nimic, despre preoții care își susțin moral credincioșii cum pot, nu se vorbește și nici despre sfinții care vin ei în pelerinaj la creștini nu dă bine să vorbești. În România lui „politically correct” poți mărturisi orice și toate ți se iartă, doar vina de a fi creștin ortodox, nu.
Și totuși, Țuțea avea dreptate, două babe surde, sincronizate cu clopotele bisericii, fac mai mult decât o Academie întreagă, și în mod sigur, mai mult decât o armată de tefeliști, un guvern incapabil și un președinte fricos.
Apropo, noi putem raporta: „În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”. Voi, în schimb, nu puteți spune decât: „În timpul serviciului meu a murit o bucățică din sufletul poporului român”.
Așa să vă ajute Dumnezeu!