Jenant, mișeilor! / Bun simț

Nu mi-a plăcut niciodată mitocănia, nici obrăznicia și am fost educată să nu consider tupeul o calitate. Poate de aceea, nu mi-au plăcut niciodată oamenii care încearcă să se ridice pe scara socială „bătând cu pumnul în masă” și am considerat mereu că zicala cu „butoaiele goale fac cel mai mare zgomot” este perfect valabilă și în cazul oamenilor.
Generația tânără, în general, e educată să fie mult mai vocală, mai îndrăzneață, mai insis­tentă în a-și cere și afirma drepturi decât noi. Există și excepție.

Una dintre excepții se numește Philip, un adolescent de 13 ani, nepot al fostului deținut politic Silviu Dragomir, care trăiește și învață în Germania și care e pasionat de jurnalistică. Philip m-a convins prin trei lucruri că va fi un om întreg și adevărat: a venit în timpul vacanței în România în redacția GAZETEI ca să vadă ce înseamnă presa și a ales ca, în loc să stea pe telefon sau să se joace, să se dedice pasiunii lui: presa. Apoi, deși e vorbitor de cinci limbi: româ­nă, italiană, germană, engleză și spaniolă spune că cea mai frumoasă limbă din lume e româna. Și, deși s-a născut în Germania, trăiește și învață acolo, vorbește limba română perfect. Dar argumentul suprem a fost că, dincolo de exercițiul jurnalistic de a-și intervieva bunicul, a înțeles că marele câștig al oricărei discuții e să înveți ceva de la interlocutor. Philip a în­țeles că bunicul lui nu i-a acordat un interviu, ci o lecție de viață și, impresionat, la final, i-a mulțumit și i-a spus că e mândru de el.
Mi-a plăcut Philip pentru că e prototipul tânărului educat, cu mult bun simț, care nu se consideră centrul universului și consideră că lumea există ca să-i facă lui pe plac, dimpotrivă.
Nu știu dacă în Germania bunul simț a lui Philip e mai apreciat decât în Ro­mânia, dar știu că oriunde, bunul simț face diferența dintre un om des­curcăreț, băgăreț, care poate atinge vremelnic succesul și unul care alege întotdeauna să fie un om de valoare.