Jenant, mişeilor! Binele poporului

De o vreme, de când aud de „bi­nele public” sau „binele poporului”, mă pufnește râsul. De la nebunia anticipatelor, la cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate la miez de noapte, până la asumarea răspunderii, mai toate deciziile recente sunt justificate de „binele poporului”. O sintag­mă deosebit de periculoasă, pentru că ascunderea unor practici nedemocratice sub masca „bine­lui public”, indiferent dacă e folosită de PSD, PNL sau orice, tot a scuză comunistă sună. Întotdeauna în istorie, măsurile dure, nedemocratice sau dictatoriale, au fost motivate de „binele popo­rului”. Comuniștii au desființat partidele și au băgat elitele în pușcării pentru a salva „clasa muncitoare de cei care sugeau sân­gele poporului”, cei care au tras în revoluționari în 1989 s-au scuzat și ei că apărau „democrația populară de forțele oculte”, mi­nerii au fost chemați la București tot pentru a apăra poporul, iar
exemplele pot continua. Mi se pare însă halucinant să folosești în 2020, într-o Românie euro­peană și democratică, această scuză și, pe deasupra, să fii cre­zut. Dincolo de ură și jocuri politice, un om care crede cu adevărat în principiile democra­tice și constituționale nu are nicio scuză să susțină o practică nede­mocratică. Altfel, nu faci decât să înlocuiești o mișelie, cu altă mișelie. Și să devii, la rândul tău, neocomunist. Din păcate, la români, principiile de orice fel sunt negociabile și discutabile, în funcție de persoana asupra căreia urmează să fie aplicate. Ne place democrația, dar dacă e vorba de rivali politici, nu e bai că o încălcăm; ne plac drepturile omului, dar dacă nu se aplică unui personaj antipatic, nu e nicio pagubă; ne place adevărul, dar dacă îl rostește vreun adversar, el devine inutil; și ne place dreptatea, dar numai atunci când li se face prietenilor, nu și dușmanilor. Or, astfel de principii nu au nici excepții, nici note de subsol. Tranșant, țărănește, cum spunea Steinhardt, la marile întrebări există doar două răspunsuri: Da sau Nu. În rest, „binele poporului” va rămâne o iluzie la fel de actuală ca și democrația noastră.