Jenant, mişeilor! / Aruncaţi-vă căciula!

Pe vremea când era copil, Ion Gavrilă Ogoranu se juca cu alţi colegi la un ponton. Trebuiau să sară o distanţă destul de mare şi nu puţini cădeau în apă.

„Moşu’”, cum i se spune încă de atunci, a tot încercat de multe ori să sară. Se oprea însă întotdeauna, la limită, paralizat de frică şi de „da dacă voi cădea în apa rece”, „da dacă mă înec” etc. 

Într-o zi a găsit însă soluţia: şi-a aruncat pe celălalt mal căciula. Atunci nu s-a mai oprit, a fost nevoit să sară, pentru că nu avea altfel cum să şi-o recupereze. De atunci a învăţat că, atunci când vrei să fii sigur că vei reuşi pe un drum, trebuie să-ţi tai orice posibilitate de a te întoarce înapoi.

Şi aşa a trăit toată viaţa. Şi-a „aruncat căciula” în lupta anticomunistă, a făcut închisoare în timpul lui Antonescu, a fugit în munţi şi a stat prin păduri aproape un deceniu şi alte două ascuns, a fost condamnat la zeci de ani de închisoare şi de două ori la moarte. Bătrân şi hăituit, la Revoluţie şi-a aruncat din nou căciula într-un tren care mergea spre capitală şi a vrut să ajute la construirea democraţiei, fiind destul de naiv încât să creadă că cineva avea nevoie de eroi. Apoi, şi-a aruncat căciula în arhivele CNSAS şi a început să scrie mii de pagini despre rezistenţa anticomunistă, fiind din nou destul de naiv încât să creadă că cineva are nevoie de adevăr.

În final, şi-a aruncat căciula spre cer, lăsându-ne în tăcerea, nostalgia sau micimea noastră.

Dacă suntem ceea ce dăruim, atunci Ogoranu a învăţat să se dăruiască pe sine. Prea puţin pentru o generaţie de elevi de liceu care se plâng că la bac le-a picat un subiect „naşpa”: comunismul. Deh, o poveste lacrimogenă despre nişte naivi care au avut curajul şi nebunia să arunce căciuli şi să sacrifice totul pentru o ţară care nu i-a iertat niciodată pentru asta.

Ca şi ei sunt prea puţini înspre deloc azi. Iar România de azi nu mai iartă un om care nu-şi lasă o „variantă de rezervă”. De ce să alegi între alb şi negru, când gri-ul poate fi confortabil, sau, până la urmă, de ce să sari când poţi sta liniştit pe margine?

Dacă Ogoranu şi-ar putea arunca din nou căciula în România de azi, nu ştiu dacă ar mai vrea s-o recupereze.