Jenant, mişeilor! Aplauze și sfințenie

ÎPS Justinian spunea că și eroii și sfinții se înalță deasupra celor­lalți oameni. Primii pe orizontală, pe scara socială și etică, ceilalți, pe verticală, spre Dumnezeu. ÎPS Justinian a fost, deopotrivă, un erou neștiut, ca și oamenii simpli pe care îi iubea atât de mult, ducându-și crucea în tăcere și smerenie, fără să se plângă și fără să se laude. Dar a fost, cu siguranță, și sfânt. Pentru că, așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „sfinţenia vine din dra­goste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi”. A fost unul dintre „oamenii-lumâ­nare”, care „ard” pentru a aduce un strop de lumină în jur. Pentru ÎPS Justinian, miracolul făcea parte din firescul vieții. Însă, deși a avut parte de numeroase minuni, cea mai mare dintre toate este aceea că ne-a demonstrat, prin puterea exemplului personal, cât de mare poate deveni un om atunci când lucrează împreună cu Dumnezeu.
ÎPS Justinian a fost un om „invincibil”. A învins sărăcia, izolarea, teroarea comunistă, greutățile, ispitele, bătrânețea etc, prin iubire și credință. A învins, mai ales, răceala din sufletele celor care îl ascultau. N-o să uit nicio­dată cuvântul pe care l-a rostit la Bârsana, în ultimii ani de viață, când, bătrân și slăbit, le-a spus credin­cio­șilor, asemeni Sfântului Apostol Ioan, doar atât: „Iubiți-vă unul pe altul”. Sau cuvântul de la Rohia, când le-a promis cre­dincioșilor că îi va aștepta pe fiecare la Poarta Raiului, iar, la final, a fost aplaudat frenetic. Sunt convinsă că tot așa, cu aplauze, a fost întâmpinat și pe lumea cealaltă, ca după o prestație impecabilă pe scenă.