Jenant, mişeilor! / Adevărata generozitate

De curând, unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut, suspect că ar avea o boală gravă, mi-a spus: „toată şcoala pe care am făcut-o şi toate cărţile pe care le-am citit nu m-au ajutat nici să mă îmbogăţesc, nici să am succes în dragoste. M-au ajutat în schimb să nu-mi fie frică de moarte. Să dau şi să primesc în viaţă cu aceeaşi atitudine şi cu acelaşi gând”.

După discuţia cu el, ieşind în stradă, am zărit o bătrânică. Mică, îmbrăcată în negru. Cu fruntea plecată. Se ruga întruna cu voce stinsă şi îi binecuvânta pe toţi care treceau pe trotuar. Şi pe cei care îi dădeau pomană şi pe cei care treceau nepăsători mai departe. M-am gândit că femeia aceea într-adevăr ştie şi să dea, şi să primească, şi      mi-am amintit o poveste.

Un bogat a mers la chilia unui călugăr, rugându-l să ia o sumă de bani. Bătrânul a refuzat, spunându-i că el are toate cele de trebuinţă. Atunci străinul l-a rugat să ia banii şi să-i dea săracilor. Bătrânul, supărat, i-a răspuns: „vrei să greşesc de două ori: luând ce nu mi se cuvine şi dând din ce nu-mi aparţine?”.

Nu cred că potentaţii zilei de astăzi ştiu de povestea bătrânului. Pentru că cei mai mulţi nu sunt generoşi nici măcar din ceea ce nu le aparţine. Fac „economie” pe banii noştri când vine vorba de pâinea, sănătatea, viaţa unor oameni neputincioşi. Iar dacă totuşi se „îndură” să dea pensii, ajutoare sociale ori bani de medicamente, se comportă ca şi cum ar fi dat din banii lor. Atunci când dau, o fac ca şi cum ceilalţi le datorează totul, iar atunci când primesc se comportă ca şi cum nu datorează nimănui nimic.

Până la urmă, oamenii ăştia dau şi primesc cu acelaşi gând. Dar cu gândul mândriei, al ego-ului bolnav de putere şi al măririi de sine.

Spre deosebire de prietenul meu, pe ei viaţa i-a învăţat să se îmbogăţească şi să aibă succes în dragoste. Dar cu siguranţă nu i-a vindecat de frică.