Jenant, mișeilor! A mai plecat un „om-bucurie”

 Există oameni - lumânare, oameni care ard pentru a-i ajuta pe ceilalți să strălucească. Care se „consumă”  pentru lumina celorlalți, fără să facă mare caz din asta. Se dăruiesc firesc, fără să aștepte nimic în schimb, ca un om care își cunoaște menirea și și-o asumă, cu toate riscurile și toate sacrificiile.

Există oameni – reazăm sau proptea, oameni care îi sprijină întreaga viață pe ceilalți, care nu fac nimic pentru ei înșiși, dar dăruiesc totul celor din jur. Oameni care sunt mai sensibili la suferința celorlalți decât la propria suferință, oameni care se bucură mai mult de bucuria celorlalți decât de propria bucurie.

Există oameni – stindard al valorilor morale. Oameni care își duc existența vertical, demn, drept și mereu cu gândul la Dumnezeu și Oameni, la adevăr, dreptate și valori morale.

Există oameni –pansament, oameni construiți și lăsați de Dumnezeu, parcă dinadins să aline suferințe fizice și sufletești, să încurajeze, să motiveze, să ajute.

Există oameni – mărturisitori ai adevărului, care, cunoscând istoria și adevărul, își asumă menirea de a transmite mai departe aceste valori, modest, firesc, dar perseverent, curajos și asumat.

Adriana Ilban, fiica fostului deținut politic Ioan Ilban, a fost și om-lumânare, și om-reazăm, și om-pansament, și mărturisitor. Un om cald, blând, bun, asemeni tatălui său, care și-a ascuns măreția în discreția care i-a caracterizat viața și moartea deopotrivă.

A trăit întreaga viață pentru a-i sprijini și ceilalți și sunt convinsă că a plecat, pentru că trebuia să aibă grijă de cineva și în Cer.

Îți mulțumim Adriana pentru prietenia ta! A fost o onoare și o mândrie să te cunoaștem pentru că ai fost un om-bucurie și așa te vom păstra mereu în suflet!