Jenant, mișeilor! / „A fi, a face, a deveni”

Există oameni care se definesc prin „a fi” şi alţii care se definesc prin „a face”. Personal, mi-au plăcut mereu eroii din cea de-a doua categorie, şi nu oricare, ci oamenii actelor majore, cei care au fost capabili de un gest uriaş care să le justifice întreaga viaţă şi menire, oamenii care pot fi definiţi cu o frază: Gheorghe Pop de Băseşti – a luptat întreaga viaţă pentru idealul unirii; Nicolae Steinhardt – a făcut închisoare pentru că nu şi-a trădat prietenii;  Aurel State – s-a aruncat de pe acoperişul închisorii Uranus ca să nu facă niciun compromis cu comuniştii; ÎPS Justinian – a rămas la Rohia singur, înfruntând vremurile şi salvând mănăs­tirea şi ortodoxia; George Fonea – rănit, având posibilitatea să se salveze, rămâne alături de soldaţii lui şi ajunge în lagărele sovietice; Mihali Ştrifundă – a împiedicat alipirea Maramureşului la Ucraina Subcarpatică etc. Desigur, poate e ne­drept să reduci o viaţă plină şi un eroism continuu la un simplu gest, dar e suficient totodată pentru a zugrăvi „înălţi­mea” morală a unor oameni. Din păcate, în biografia Regelui Mihai nu am găsit un astfel de gest măreţ care să mă determine să-l înscriu în lista „eroilor de suflet”.  Dar, dacă alături de curaj, mila este cel mai elocvent simbol al nobleţei, atunci, cu siguranţă, Regele Mihai a fost, în felul său, un cavaler. Nu pot să mă alătur corurilor ipocrite care brusc au conştientizat că-l iubesc. Nu l-am iubit pe Mihai I şi nu l-am putut aşeza nicio­dată pe acelaşi podium cu Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria. Dar nu pot să nu recunosc că m-a impresionat mereu modestia, demnitatea şi nobleţea pe care le radia.
Bătrânii spuneau că oamenii mor pentru că, de la o vreme nu mai înţeleg lumea şi nu mai pot fi înţeleşi. Regele Mihai cu siguranţă nu era din lumea de azi. Privindu-l, aveam mereu impresia că e oglinda în care Dumnezeu ne arată mereu ce am fost şi ce am devenit. Sau, mai bine zis, cine puteam fi. Odată cu el, s-a închis cartea eroilor politici din sfera lui „a face”. Ceilalţi cred că e suficient „a fi”. România va începe să conjuge verbul „a deveni”.