Jenant, miseilor!

Am ajuns să judecăm până și Sfinții
 

Trebuie să fii ori nebun, ori să nu știi despre ce e vorba, ori prea infatuat să spui - și încă plin de emfază - că tu ai fi rezistat ree­du­cărilor comuniste ori condi­țiilor inumane de detenție, ori bătăilor, ori foamei și fricii, bolilor, condițiilor inumane de muncă, terorii și torturii și că ai fi ieșit alb și imaculat de acolo.
Am avut norocul și onoarea să vorbesc cu foarte mulți foști deținuți politici. Niciunul nu i-a judecat pe colegii de detenție care, nemaisuportând teroarea, au făcut compromisuri și absolut niciunul nu s-a lăudat, nu s-a dat erou și nu s-a bătut cu cărămida în piept. Spuneau: „am rezistat, pentru că așa a vrut Dumnezeu, El ne-a dat putere, omul singur nu putea rezista”.
Să vezi azi oameni care fac compromisuri majore, fără să fie presați sau amenințați, cum fac pe lupii moralizatori e chiar pe­nibil.
Recentul anunț al Sfântului Sinod privind canonizarea a 16 sfinți români, majoritatea preoți și călugări prigoniți sau chiar uciși în închisorile comuniste, a scos la iveală încă o dată cârcoteala românească.
A fost plin facebookul de ana­lize și caracterizări și păreri des­pre cât de sfânt e x sau y.
În primul rând, nu avem noi căderea morală și unii nici intelectuală de a judeca suferința unor oameni pe care nu avem capacitatea să o înțelegem. Și cu atât mai puțin sfințenia lor.
Dar se pare că, uneori, oamenii au standarde chiar mai înalte decât Bunul Dumnezeu. Dacă ar fi după unii dintre scrupuloșii inculți și nervoși de pe internet, probabil niciun român nu ar merita canonizat.
E rușinos și trist. Rușinos pentru că, dacă nu înțelegi că un om care și-a dat viața, sănătatea și libertatea pentru credință și li­bertate s-a ridicat la statutul de erou și sfânt, înseamnă că ai o problemă de intelect. Și trist, pentru că, dacă ți se pare că ai căderea morală de a judeca orice și pe oricine, inclusiv sfințenia unui om, înseamnă că ai și o pro­blemă de morală și de conștiință.

Cei care critică uită că principala calitate a celor care au suferit în temnițele comuniste era tocmai smerenia. Iar smerenia înseamnă să-ți cunoști adevărata măsură.