Jenant, miseilor! / 247 de luni de minciuni si o prelegere pentru tantari

Azi, vroiam sa va scriu despre ipocrizitie, nervi sau lehamite. Apoi, m-am gandit ca v-am vorbit destul despre ele si oricum, tantarii care ma asalteaza in fiecare joi seara nu m-ar lasa sa o fac. La inceput m-au enervat. Nu puteam sa le sufar dansul haotic si «atacurile» scurte, care imi trezeau nervii amortiti de orele tarzii si linistea noptii. Initial, m-am gandit la toate metodele de exterminare posibila, ba chiar am incercat sa lipesc o plasa de usa, sa ma baricadez in redactie si sa suport zapuseala, apoi m-am resemnat. Am ajuns sa-i accept, ca pe o fatalitate si sa-i consider chiar complice cu «bataliile» mele, sa-i includ in latura ironica a destinului care ma tot trezeste, ciupindu-ma dureros, intr-o Romanie pe care o iubesc si o dispretuiesc in acelasi timp. La prima intepatura, am auzit doar zgomotul masinilor de pe bulevard. La a doua, am deslusit niste voci pitigaiate de tineri care urlau in gura mare. La a treia, m-am trezit de-a binelea si mi-am amintit de Piata Universitatii si una dintre lozincile de atunci: „patru luni de minciuni”. Apoi cifra se tot schimba. La un moment dat, a aparut in presa o caricatura, o coloana de batrani, cu barbi pana in pamant si o lozinca: „480 de luni de minciuni”. Batranii erau tinerii din Piata Universitatii, care asteptau adevarul. Sigur, cifra era exagerata. Si poate „batranii” prea multi. Cei care n-au murit, cu putine exceptii, au obosit sa astepte Adevarul si sa lupte pentru el. Iar noi, ceilalti, prea prinsi in dispute despre criza, piscine, soare si ploi, nu avem timp nici sa schimbam, din cand in cand, cifrele. S-apoi, cui sa-i pese ca Romania visata atunci, nu seamana deloc cu cea in care ne trezesc uneori tantarii? Ne-am adaptat si resemnat, ca in fata tantarilor. Ne-am croit slogane si clisee care sa ne fereasca de ganduri si simturi. Daca n-ai facut mare lucru in viata, poti da oricand vina pe tara: „trebuia sa fi plecat afara, ajungeam departe, dar aici...”. Daca esti descumpanit, te consolezi repede: „ce, n-ai ce pune pe masa, n-ai ce imbraca, n-ai familie, ce-ti mai trebuie?”. Daca esti nemultumit de sistem, la fel: „ce, pot eu sa-l schimb?”. Iar daca citesti o rubrica ciudata, ca asta, poti oricand sa te intrebi: „ce prostie, cine sa tina prelegeri tantarilor?”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro