Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jazz & Blues la North West Fest
North West Fest este un festival internaţional de jazz & blues, aflat la prima ediţie, care va avea loc în perioada 09-11 septembrie 2016 în Piaţa Cetăţii din Baia Mare.
North West Fest reprezintă o puternică dorinţă de a schimba oamenii şi oraşul, de a promova jazz-ul şi blues-ul, de a pune bazele unui climat de toleranţă, înţelegere şi multiculturalitate şi de a construi un eveniment cultural prestigios pentru municipiul Baia Mare. Prin organizarea festivalului internaţional de jazz & blues de către Fundaţia culturală Arte+ se susţine calendarul de acţiuni culturale ale municipiului Baia Mare.
Prezentatorul festivalului nu este nimeni altul decât Florian (Moshu) Lungu. El este pasionat până la stele de muzica jazz, fiind realizator a mii de emisiuni de radio şi de televiziune şi un promotor neobosit al muzicii.
Programul festivalului internaţional de jazz & blues, NORTH WEST FEST:
Vineri, 09 septembrie (Piaţa Cetăţii)
19.30 - Lyre & Pan Flute by Florin Ştefan - jazz fusion (România)
21.30 - Trigon - etno jazz (Republica Moldova)
Sâmbătă, 10 septembrie (Piaţa Cetăţii)
19.00 - Marcian Petrescu & Trenul de noapte - Chicago blues (Ro)
20.30 - Blues Progression - blues rock (România)
22.00 - Magyar Atom - blues rock (Ungaria)
Duminică, 11 septembrie (Piaţa Cetăţii)
19.30 - Pluto my World Project - jazz fusion (Ungaria)
21.30 - Special Providence - jazz fusion (Ungaria)
Mai multe informaţii despre acest eveniment puteţi găsi pe www.nwfest.ro şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/NWFest.