JAN HUS - reformatorul ceh al romano-catolicismului

La 6 iulie 1415, reformatorul Jan Hus a fost considerat de un Consiliu catolic drept eretic şi condamnat cu arderea pe rug pentru afirmaţiile sale. La aceeaşi dată, Jan Hus a fost ars pe rug împreună cu manuscriptele sale, cenuşa sa fiind împrăştiată în Rin. Astăzi, o piatră funerară aminteşte locul execuţiei. Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva adepţilor săi a fost una din cauzele directe ale declanşării războaielor husite (1419 - 1436).

Jan Hus s-a născut în târguşorul Husinec, în anul 1371, într-o familie săracă. Tatăl lui Jan Hus a fost cărăuş. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă, Jan Hus a urmat Şcoala în Prahatice şi a studiat din anul 1386 în la Universitatea Karl, obţinând la absolvirea studiului gradul de „Magister Artium”. Ca profesor, a predat limba cehă literară şi a stabilit reguli de scriere.

Prin intermediul lui Hieronymus din Praga, Jan Hus a cunoscut operele profesorului de teologie din Oxford, John Wycliff, de care a fost influenţat. Nobilii cehi, după căsătoria surorii regelui Wenzel, Ana de Bohemia, cu Richard al II-lea al Angliei, în 1382, au adus la Praga operele lui John Wycliff, acestea fiind opere teologice şi o critică la adresa clerului din Anglia, care era solicitat să renunţe la bogăţia lumească şi la puterea politică, reîntorcându-se la viaţa modestă şi morală. Jan Hus a studiat teologia până în 1400 şi a devenit preot în 1401, ajungând decanul Facultăţii de Filozofie. În 1402 devine profesor cu funcţia de rector la Universitatea din Praga, unde a predat teologie şi filozofie între 1409 - 1410. Jan Hus a reuşit să-l convingă pe regele Wenzel să aprobe Decretul Kuttenberg care admitea majoritatea cehilor la Universitatea Karl (Carol). Astfel, prin acest decret se întărea poziţia cehă în raport cu germanii la Universitatea din Praga.

Din 1402, predicile lui Hus în Capela Betlehem din Praga au fost în limba cehă, la fel şi cântecele corale din timpul slujbei. Jan Hus a devenit foarte popular, fiind şi preotul reginei. Hus a predicat o viaţă severă, morală şi plină de virtuozitate, condamnând uşurinţa, luxul şi moda. Aceste opinii au determinat nemulţumirea printre meseriaşii şi negustorii care trăiau de pe urma acestor excese.

Influenţat de tezele lui Wyclif, Jan Hus a criticat lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului, proprietăţile şi avuţiile lumeşti ale bisericii. A luptat neobosit şi înflăcărat pentru reformarea bisericii, a militat pentru libertatea gândirii şi introducerea limbii cehe în slujbele bisericeşti, recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în credinţa creştină. Jan Hus nu a acceptat teza conform căreia Papa „nu greşeşte”.

Învăţătura lui Hus, dezvoltată într-o serie de lucrări, mergea mult mai departe decât teoriile de reformă ale predecesorilor săi în privinţa contestării dogmelor catolice. Hus proclama biserica catolică ca “necreştină”, nu recunoştea nimic din ceea ce nu era confirmat prin “Sfânta Scriptură” şi admitea că în ceea ce priveşte sensul “Scripturii”, fiecare credincios are dreptul, în problemele de credinţă, să se călăuzească după propria sa interpretare. Revendicările exprimate în învăţătura lui Hus aveau un caracter burghez, însă pe măsura ascuţirii luptei de clasă în ţară, Hus a criticat biserica catolică tot mai aspru şi mai neînduplecat.

Privită în general, învăţătura lui Hus cuprindea atât revendicările plebei, cât şi pe cele ale ţăranilor. Pe măsură ce interesele exploataţilor se îndepărtau de tendinţele moderate ale burgheziei, Hus însuşi se apropia tot mai mult de mase. În timpul lui Hus se aflau în Praga şi propovăduitori care exprimau direct interesele plebei. Ei cereau ca pământurile bisericeşti să fie confiscate imediat şi să fie împărţite săraci-lor. De asemenea, şi predicatorii anonimi din sectele populare eretice făceau o continuă propagandă revoluţionară.

Aflând de conţinutul predicilor lui, în anul 1408 episcopul din Praga i-a suspendat dreptul de a predica şi i-a interzis slujbele religioase. Jan Hus nu a respectat aceste interdicţii, iar în predicile sale a criticat mai departe papalitatea şi clerul bisericesc, reuşind într-un timp scurt să obţină simpatia majorităţii populaţiei din Boemia.

Pentru a obţine sprijin, episcopul din Praga l-a recunoscut pe papa Alexandru al V-lea şi astfel a obţinut o bulă papală, la 9 mai 1410, care pretindea ca lucrările lui Wyclif să fie înmânate episcopului şi interzicea propagarea şi predicile în afara bisericii. Din ordinul episcopului, au fost arse peste 200 din manuscrisele lui Wyclif. Jan Hus a fost denunţat Romei. Reprezentanţi ai lui Hus la Roma au încercat zadarnic să apere ideile sale.

În 1410, papa Ioan al XXIII-lea l-a excomunicat pe Jan Hus, iar în 1411 acesta a fost alungat din Praga, ceea ce a provocat nemulţumiri şi revolte în oraş. Prin protejarea lui de către rege şi datorită revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. El a condamnat cruciadele şi bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani Bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în afara oraşului.

Fiindcă Hus nu se prezentase în faţa papei, acesta l-a judecat şi l-a condamnat, iar oraşul Praga a fost pus sub anatemă. Aşa ceva pe vremea aceea însemna mult. O aşa sentinţă rostită asupra unui oraş băga în groază pe locuitorii lui. Catolicii erau învăţaţi că papa deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată va fi lipsită de binecuvântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până când papa va găsi cu cale să ridice anatema. În tot timpul acesta, bisericile erau închise, serviciile divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în curtea bisericii, iar morţii nu se îngropau în cimitir, ci în dunga şanţului sau pe câmpii. Când trimişii papei au adus sentinţa aceasta la Praga, oraşul s-a cutremurat. Hus a fost socotit ca fiind cauza tuturor nenorocirilor. Numărul celor ce cereau ca Hus să fie predat papei creştea din zi în zi.

În acel timp, Boemia aparţinea ca “Territorium” de Sfântul Imperiu Romano-Catolic şi avea o populaţie numeroasă (majoritară) de naţionalitate cehă. Predicile lui Jan Hus au fost interpretate drept atacuri la adresa clerului german, în special, şi a germanilor în general. Tensiunea dintre naţionalităţile germane şi cehe s-a amplificat, în momentul în care o mie de studenţi şi mulţi profesori germani au părăsit Praga după aprobarea în 1409 a “Decretului Kuttenberg” şi stabilesc „Universitatea Leipzig”, ceea ce a lezat prestigiul Universităţii din Praga, renumită în Europa din acea perioadă. Deoarece Hus îşi ţinea predicile reformatoare bisericeşti în strânsă legătură cu revendicări naţionale cehe, asta i-a făcut mulţi duşmani atât în rândurile elitei politice germane, cât şi la Scaunul Papal, astfel că, în 1411, deşi era rector la Universitatea pragheză, Jan Hus a fost excomunicat de papa Johannes al XXIII-lea şi nevoit să fugă din Praga.

Jan Hus s-a refugiat în perioada 1412-1414 în Ziegenburg, în Boemia de sud şi în cetatea Krakovec, din Boemia centrală.

În perioada refugiului său, Jan Hus a scris mai multe lucrări în limba cehă, realizând o limbă literară cehă, contribuind la traducerea Bibliei şi a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila.

Atunci când papa Ioan al XXIII-lea a pornit o nouă cruciadă împotriva oraşului şi a promis iertarea păcatelor celor care participă la această cruciadă, Jan Hus a criticat această activitate, iar la Praga au izbucnit noi revolte. Jan Hus a străbătut Boemia ca predicator, iar mase mari de cehi i s-au alăturat. Concret, Hus revendica separarea bisericii cehe de biserica Regatului German (în Sfântul Imperiu Romano-German era şi un rege german alături de împărat) şi drepturi mai largi în folosirea limbii cehe.

În 1413, Jan Hus a scris lucrarea De Ecclesia (Despre Biserică), prin care îşi exprima părerea sa despre ierarhia bisericească. Jan Hus susţinea că numai Isus poate să fie călăuzitor şi conducător în credinţă. Această afirmaţie a fost citată de acuzatorii lui la Constanţa, pe malul lacului Boden, din Germania şi Elveţia, la procesul ce i-a fost intentat. Regele german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber la dus şi întors, promisiune atestată la 18 octombrie 1414 printr-o scrisoare oficială. Jan Hus s-a hotărât să-şi prezinte ideile sale în faţa reprezentanţilor clerului şi să se apere singur. La data de 3 noiembrie 1414, Jan Hus a sosit în Constanţa, unde a fost imediat arestat, primind locuinţa unui prelat bisericesc.

După arestare, regele Sigismund a ameninţat că părăseşte consiliul şi a fost eliberat din funcţia sa după ce a susţinut că afirmaţiile lui Jan Hus sunt în competenţa bisericească. Jan Hus a fost încarcerat în cetatea Gottlieben, pe Rin, a episcopului din Constanţa, unde a fost înfometat şi legat în lanţuri de un perete în apropierea gropii latrinei.

La 4 mai 1415, Consiliul l-a excomunicat pe Wyclif şi lucrările sale au fost arse; dat fiind că Wyclif a murit cu 30 de ani în urmă, osemintele lui au fost condamnate să fie arse. Jan Hus a fost adus la mânăstirea franciscană pe 5 iunie 1415, unde şi-a petrecut ultimele sale săptămâni de viaţă. Jan Hus a fost dus la Refektorium, unde a fost interogat între 5 şi 8 iunie 1415. Jan Hus a avut ocazia să-şi apere ideile. I s-a pretins să-şi retragă şi să dezmintă toate afirmaţiile sale eretice, ceea ce el a refuzat în mod repetat. La 6 iulie 1415, Jan Hus a fost considerat de Consiliu drept eretic şi condamnat cu arderea pe rug pentru afirmaţiile sale.

La aceeaşi dată, Jan Hus a fost ars pe rug împreună cu manuscriptele sale, cenuşa sa fiind împrăştiată în Rin.

Astăzi, o piatră funerară aminteşte locul execuţiei. Execuţia lui Jan Hus s-a făcut sub conducerea lui Friedrich I de Brandenburg, mai târziu prinţ von Brandenburg, strămoşul regilor prusaci din familia Hohenzollern.

În scrisoarea lui de rămas-bun către prieteni, Jan Hus scria: „Mă bucură faptul că totuşi au trebuit să citească cărţile mele şi că, în speranţa că vor găsi ceva necurat, le-au citit mai sârguincios ca şi Sfânta Scriptură.”

Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva adepţilor săi a fost una din cauzele directe ale declanşării războaielor husite (1419 - 1436).

Ultima scrisoare a lui Jan Hus

În ultima scrisoare adresată prietenilor săi din Praga, înainte de a pleca spre oraşul în care avea să fie condamnat la moarte şi executat, Jan Hus le scria următoarele: “Fraţii mei… Eu plec cu un bilet de liberă trecere de la rege spre a mă prezenta înaintea duşmanilor care mă urăsc de moarte. Mă încredinţez deplin Dumnezeului Atotputernic şi Mântuitorului meu. Sper că va asculta rugăciunile voastre arzătoare, ca să pună prudenţa şi înţelepciunea pe buzele mele, aşa încât să le pot rezista şi să-mi dea Duhul Său Sfânt spre a mă întări în adevăr, astfel încât să pot înfrunta cu bărbăţie ispitele, închisoarea şi, dacă va fi necesar, chiar o moarte crudă. Isus Cristos Însuşi a suferit pentru aleşii Săi iubiţi. Să ne mirăm oare că ajungem şi noi să suferim cu îndelungă răbdare orice pentru mântuirea noastră? El e Dumnezeu, iar noi, făpturile Sale; El e Domnul nostru, iar noi suntem servii Săi; El e stăpânul lumii, iar noi, nişte bieţi muritori vrednici de ocară. Cu toate acestea, El a suferit. De ce să nu suferim şi noi? De aceea, iubiţii mei, dacă moartea mea trebuie să contribuie la gloria Sa, rugaţi-vă ca ea să vină repede, şi El să-mi ajute să pot suporta cu credincioşie orice rău, oricare ar fi el. Dar dacă ar fi mai bine să revin între voi, să ne rugăm lui Dumnezeu să mă înapoiez fără pată de la acest Sinod, adică fără să fi suprimat o iotă din adevărul Evangheliei, cu scopul de a lăsa fraţilor mei o strălucită pildă de urmat. Se poate, deci, să nu mai vedeţi niciodată faţa mea în Praga, iar dacă este voia Dumnezeului Atotputernic de a mă reda vouă, atunci să înaintăm cu o inimă hotărâtă în cunoaşterea şi iubirea legii Sale”.