Jan Hus - reformatorul ceh al Bisericii Romano-Catolice

Jan Hus s-a născut în anul 1369 la Husinec (probabil că numele lui derivă de la numele localității), orășel în sudul Boemiei, într-o familie modestă a unui lucrător cu ziua pe pământurile feudalului local. Tatăl lui Jan Hus a fost cărăuș. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă, Jan Hus a urmat Școala Latină în Prahatice și a studiat, din anul 1386, în Praga la Universitatea Karl, obținând la absol­virea studiului gradul de „Magister Artium”.

Ca profesor, a predat limba cehă lite­rară și a stabilit reguli de scriere. Prin intermediul lui Hieronymus din Praga, Jan Hus a cunoscut operele profesorului de teologie din Oxford, John Wycliff, de care a fost influențat. Nobi­lii cehi, după căsătoria sorei regelui Wenzel, Ana de Bohemia, cu Richard al II-lea al Angliei, în 1382, au dus la Praga opere ale lui John Wycliff, acestea fiind opere teologice și o critică la adresa clerului din Anglia, care era solicitat să renunțe la bogăția lumească și la puterea politică, reîntorcându-se la viața modestă și morală.
Jan Hus a studiat teologia în 1400 și a devenit preot în 1401, ajungând decanul Fa­cultății de Filosofie. În 1402 a devenit profesor, deținând și funcția de rector la Uni­versitatea din Praga, unde a predat teologie și filosofie (1409 - 1410). Jan Hus a reușit să-l convingă pe regele Wenzel să aprobe Decretul Kuttenberg care admitea majoritatea ce­hilor la Universitatea Karl (Carol). Astfel, prin acest decret, se întărea poziția cehă în raport cu germanii la Universitatea din Praga.
Din 1402 predicile lui în Capela Betlehem din Praga sunt în limba cehă, la fel și cântecele corale din timpul slujbei. Jan Hus a devenit foarte popular, fiind și preotul reginei Sophie. Hus a predicat o viață severă, morală și plină de virtuozitate, condamnând ușurința, luxul și moda. Aceste opinii au determinat nemulțumirea printre meseriașii și negustorii care trăiau de pe urma acestor excese. Influențat de tezele lui Wyclif, Jan Hus a criticat lăcomia și viața de desfrâu a clerului, proprietățile și avuțiile lumești ale bisericii. A luptat neobosit și înflăcărat pentru reformarea bisericii, a militat pentru libertatea gândirii și introducerea limbii cehe în slujbele bisericești, recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în cre­dința creștină. Jan Hus nu a acceptat teza conform căreia Papa „nu greșește”.
Aflând de conținutul predicilor lui, în anul 1408, episcopul din Praga sus­pendă dreptul de a predica și interzice slujbele religioase. Jan Hus nu respectă aceste interdicții iar în predicile sale critică mai departe Papa și clerul bi­sericesc, reușind într-un timp scurt să obțină simpatia majorității populației din Boemia. Pentru a obține sprijin, Episcopul din Praga îl recunoaște pe papa Alexandru al V-lea și astfel obține o „Bulă papală” (9 mai 1410), prin care se pretinde să fie înmânate lucrările lui Wyclif episcopului și sunt interzise propagarea și predicile în afara bise­ricii. Din ordinul episcopului, sunt arse peste 200 din manuscrisele lui Wyclif. Jan Hus este denunțat Romei.
Reprezentanți ai lui Hus la Roma au încercat zadarnic să apere ideile sale. În 1410, Papa Ioan al XXIII-lea l-a excomunicat pe Jan Hus, iar în 1411 el a fost alungat din Praga, ceea ce a provocat nemulțumiri și revolte în oraș. Prin protejarea lui de către rege și datorită revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. În predicile sale, el a condamnat cruciadele și bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în afara orașului.
Fiindcă Hus nu se prezentase în faţa papei, acesta l-a judecat şi l-a condam­nat, iar oraşul Praga a fost pus sub ana­temă. Aşa ceva pe vremea aceea însemna mult. O aşa sentinţă rostită asupra unui oraş băga în groază pe locuitorii lui. Catolicii erau învăţaţi că papa deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată va fi lipsită de binecu­vântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până când papa va găsi cu cale să ridice anatema. În tot timpul acesta, bisericile erau închise, serviciile divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în curtea bisericii, iar morţii nu se îngropau în cimitir, ci în dunga şanţului sau pe câmpii. Când trimişii papei au adus sentinţa aceasta la Praga, oraşul
s-a cutremurat. Hus a fost socotit ca fiind cauza tuturor nenorocirilor. Nu­mărul celor ce cereau ca Hus să fie predat papei creştea din zi în zi.
În acel timp, Boemia aparținea, ca „Territorium”, de Sfântul Imperiu Ro­mano-German și avea o populație nu­meroasă (majoritară) de naționalitate cehă. Predicile lui Jan Hus au fost interpretate drept atacuri la adresa clerului german, în special, și a germanilor, în general. Tensiunea dintre naționalitățile germane și cehe se amplifică, când 1000 de studenți și mulți profesori germani părăsesc Praga după aprobarea, în 1409, a „Decretului Kuttenberg” și stabilesc „Universitatea Leipzig”, ceea ce a lezat prestigiul Universității din Praga, renumită în Europa din acea perioadă.
Deoarece Hus ținea predicile reformatoare bisericești în strânsă legătură cu revendicări naționale cehe, asta i-a făcut mulți dușmani atât în rândurile elitei politice germane, cât și la Scaunul Papal. Astfel că, în 1411, deși era rector la Universitatea Pragheză, Jan Hus este excomunicat de (Contra-) Papa Ioan al XXIII-lea și nevoit să fugă din Praga.
Jan Hus s-a refugiat (1412-1414) în Ziegenburg în Boemia de sud și în cetatea Krakovec din Boemia centrală. În perioada refugiului său, Jan Hus a scris mai multe lucrări în limba cehă, realizând o limbă literară cehă, contribuind la traducerea Bibliei și a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila. Atunci când Papa Ioan al XXIII-lea a pornit o nouă cruciadă împotriva orașului Neapole și a promis iertarea păcatelor celor care participau la această cruciadă, Jan Hus a criticat această activitate, iar la Praga izbucnesc noi revolte.
Jan Hus a străbătut Boemia ca predicator iar mase mari de cehi i s-au alăturat. Concret, Hus revendica separarea bi­sericii cehe de biserica Regatului German (în Sf. Imperiu Romano-Ca­tolic era și un rege german alături de împărat) și drepturi mai largi în fo­losirea limbii cehe. În 1413, Jan Hus a scris lucrarea De Ecclesia (Despre Biserică), prin care și-a exprimat păre­rea sa despre ierarhia bisericească. Jan Hus a susținut că numai Iisus poate să fie călăuzitor și conducător în credință. Această afirmație a fost citată de acuzatorii lui la Konstanz (pe malul lacului Boden, la granița dintre Ger­ma­nia și Elveția), la procesul lui Jan Hus.
Regele german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber la dus și întors, promisiune atestată la 18 octombrie 1414 printr-o scrisoare oficială. Jan Hus s-a hotărât să-și prezinte ideile sale în fața reprezentanților clerului și să se apere singur. La data de 3 noiembrie 1414, Jan Hus sosește în Konstanz, unde este imediat arestat, primind lo­cuința unui prelat bisericesc. După arestare, regele Sigismund a amenințat că părăsește consiliul și a fost eliberat din funcția sa, după ce a susținut că afirmațiile lui Jan Hus sunt în com­petența bisericească.
Jan Hus a fost încarcerat în cetatea Gottlie­ben pe Rin a episcopului din Konstanz, unde a fost înfometat și legat în lanțuri la un perete în apropierea gro­pii cu fecale. La 4 mai 1415, Con­siliul
l-a excomunicat pe John Wyclif, lucră­rile sale au fost arse și dat fiind că Wyclif murise cu 30 de ani în urmă, osemintele lui sunt condamnate să fie arse. Jan Hus este adus la mânăstirea franciscană în 5 iunie 1415, unde va petrece ultimele sale săptămâni de viață.
Jan Hus a fost dus la Refektorium, unde a fost interogat (5 – 8 iunie 1415). Jan Hus a avut ocazia să-și apere ideile și i s-a pretins numai retragerea și dezmin­țirea tuturor afirmațiilor sale eretice, ceea ce el a refuzat în mod repetat. La 6 iulie 1415, Jan Hus a fost condamnat de Consiliu drept eretic cu arderea pe rug pentru afirmațiile sale. La aceeași dată, Jan Hus este ars pe rug împreună cu manuscriptele sale, cenușa sa fiind îm–prăștiată în Rin. Astăzi, o piatră funerară amintește locul execuției.
Execuția lui Jan Hus s-a făcut sub conducerea lui Friedrich I. (Brandenburg), mai târziu Prinț von Brandenburg, stră­moșul regilor prusaci din familia Hohenzollern. În scrisoarea lui de rămas bun către prieteni, Jan Hus scrie: „Mă bucură faptul că totuși a trebuit să citească cărțile mele și că, în speranța că vor găsi ceva necurat, le-au citit mai sârguincios ca și Sfânta Scriptură”. Execuția lui Hus și prigoana declanșată împo­triva adepților săi a fost una din cauzele directe ale declanșării războaielor Husite (1419 - 1436).

Ultima scrisoare a lui Jan Hus

În ultima scrisoare adresată prietenilor săi din Praga, înainte de a pleca spre oraşul în care avea să fie condamnat la moarte şi executat, Jan Hus le scria următoarele:

„Fraţii mei,
Eu plec cu un bilet de liberă trecere de la rege spre a mă prezenta înaintea duşmanilor care mă urăsc de moarte. Mă încredinţez deplin Dumnezeului Atotputernic şi Mântuitorului meu. Sper că va asculta rugăciunile voastre arzătoare, ca să pună prudenţa şi înţelepciunea pe buzele mele, aşa încât să le pot rezista şi să-mi dea Duhul Său Sfânt spre a mă întări în adevăr, astfel încât să pot înfrunta cu bărbăţie ispitele, închisoarea şi, dacă va fi necesar, chiar o moarte crudă. Isus Cristos Însuşi a suferit pentru aleşii Săi iubiţi. Să ne mirăm oare că ajungem şi noi să suferim cu îndelungă răbdare orice pentru mântuirea noastră? El e Dumnezeu, iar noi, făpturile Sale; El e Domnul nostru, iar noi suntem servii Săi; El e stăpânul lumii, iar noi, nişte bieţi muritori vrednici de ocară. Cu toate acestea, El a suferit. De ce să nu suferim şi noi? De aceea, iubiţii mei, dacă moartea mea trebuie să contribuie la gloria Sa, rugaţi-vă ca ea să vină repede, şi El să-mi ajute să pot suporta cu credincioşie orice rău, oricare ar fi el. Dar dacă ar fi mai bine să revin între voi, să ne rugăm lui Dumnezeu să mă înapoiez fără pată de la acest Sinod, adică fără să fi suprimat o iotă din adevărul Evangheliei, cu scopul de a lăsa fraţilor mei o strălucită pildă de urmat. Se poate, deci, să nu mai vedeţi niciodată faţa mea în Praga, iar dacă este voia Dumnezeului
Atotputernic de a mă reda vouă, atunci să înaintăm cu o inimă hotărâtă în cunoaşterea şi iubirea legii Sale”.