Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jaf imobiliar la misiunile diplomatice
Chirii umflate şi diplomaţi care se lăfăie în spaţii imense. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de Curtea de Conturi la misiunile diplomatice ale României din străinătate. În şapte dintre ele s-au cheltuit peste 835.000 de euro pe chirii, deşi statul român avea în ţările respective imobile în proprietate care puteau fi folosite ca reşedinţă de către ambasadori sau consuli. Totodată, mai mulţi diplomaţi au încălcat o regulă internă a Ministerului Afacerilor Externe şi au închiriat spaţii mai mari decât ar fi trebuit.
La ambasada din Praga s-a închiriat un spaţiu de peste 420 mp pentru care a fost plătită suma ce depăşeşte 127.000 de euro, deşi statul român deţinea în oraş un imobil care putea fi folosit, cu o suprafaţă de peste 600 de metri pătraţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Ciudad de Mexico, unde s-a închiriat un apartament cu aproape 152.000 de euro pentru perioada 2012-2014. Exemplele continuă cu Varşovia, cu o chirie lunară de 4.000 de euro şi Oslo, unde s-au plătit între 2012 şi 2014 peste 206.000 de euro.
În total, Curtea de Conturi a descoperit şapte astfel de situaţii, iar paguba în bugetul statului este de peste 835.000 de euro. Mai mult, inspectorii de la Curtea de Conturi au dezvăluit faptul că în multe ambasade şi consulate s-au închiriat spaţii mai mult decât generoase pentru diplomaţi şi astfel s-a încălcat chiar o circulară a Ministerului de Externe, care reglementează suprafaţa de locuit.
La Varşovia, de exemplu, stau două persoane în 560 de mp, la Tunis o persoană în 400 de mp, iar la Rabat, în Maroc, o persoană în 600 de mp. Unele reprezentanţe au încălcat şi contractele de închiriere. Este cazul consulatului din Madrid, unde chiria a fost plătită în avans pe un an, adică s-au achitat dintr-un foc peste 100.000 de euro, deşi plata, potrivit contractului de închiriere, trebuia să se facă trimestrial.
Lista neagră a acestor nereguli este cuprinsă într-un raport dat publicităţii recent de către Curtea de Conturi, în urma unui control efectuat pentru cheltuielile din perioada 2012-2014 la Ministerul Afacerilor Externe, pe tema „Economicitatea, eficienţa şi eficacitatea utilizării fondurilor publice pentru închirierea spaţiilor de cazare necesare personalului diplomatic în perioada 2012-2014. Concluziile sunt sumbre: spaţiile aferente imobilelor deţinute de statul român în străinătate pentru personalul diplomatic nu sunt gestionate cu „economicitate, eficienţă şi eficacitate”, întrucât nu există “o corelare a suprafeţelor libere aflate în imobilele proprietatea statului cu necesarul real de spaţii de închiriat”, se arată în raport.România are un număr de 168 misiuni diplomatice în străinătate, respectiv: 92 ambasade; 45 oficii consulare (35 consulate generale, 5 consulate, 4 birouri consulare, 1 viceconsulat); 12 misiuni permanente şi 19 institute culturale. În toate aceste misiuni lucrează o armată de oameni, în 2015 erau 2325 de oameni. MAE gestionează anual derularea unui număr de aproximativ 650 contracte de închiriere, având ca obiect închirierea de spaţii pentru activitatea misiunilor diplomatice sau locuinţe de serviciu pentru personalul diplomatic şi familiile acestora.
Trebuie ţinut cont că în străinătate, MAE administrează un număr de 104 clădiri, 2 apartamente şi 65 de terenuri, aflate în domeniul public al statului, şi un număr de 11 clădiri şi 6 terenuri aflate în domeniul privat al statului.
Sunt închiriate imobile cu suprafeţe ce exced numărului de persoane aferent familiilor membrilor misiunilor diplomatice, iar spaţiile disponibile în sediile reprezentanţelor diplomatice ale României în străinătate nu sunt valorificate în vederea generării de venituri, ci, ca urmare a necesităţii de întreţinere a lor, generează cheltuieli pe seama fondurilor publice.
Mai mult, potrivit raportului, închirierea imobilelor folosite de reprezentanţele diplomatice s-a făcut pe alte criterii decât cel economic. „Deşi şefilor de misiuni diplomatice li s-a delegat calitatea de ordonatori de credite, nu a existat o preocupare a acestora în vederea fundamentării bugetului în cadrul misiunilor diplomatice pe care le conduc, cu respectarea criteriilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate economică”, se arată în raport. De multe ori, în ambasade nu există nimeni din afară care să controleze cheltuielile. Aşa s-a ajuns ca sumele alocate pentru chirii să explodeze, uneori creşterea fiind chiar de 355% faţă de bugetul planificat.
„Pentru un eşantion de numai 7 reprezentanţe diplomatice ale României în străinătate, în perioada 2012-2014, s-a constatat utilizarea de fonduri de la bugetul de stat în suma de 835.620 euro pentru închirierea de pe piaţa locală a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, în condiţiile în care exista spaţiu cu aceeaşi destinaţie disponibil şi neutilizat în imobilele proprietate publică şi privată a statului român”, se precizează în raportul Curţii de Conturi.
Doar la un eşantion de 7 ambasade din 168!
Punctul de vedere al MAE
„În cadrul clădirilor existente, proprietate a statului român în care funcţionează misiunea, spaţiile de locuit se prezintă într-o stare improprie de locuit pe o perioadă îndelungată nefiind igienizate şi ale căror dotări pun în pericol de foarte multe ori viaţa persoanelor care locuiesc în ele; În cadrul misiunilor diplomatice nu pot fi amenajate întotdeauna condiţiile minime de locuit pentru şeful misiunii (ambasador, consul general) deoarece aceste spaţii sunt delimitate prinapartamente de 2 sau 3 camere şi care nu permit reamenajarea pentru realizarea unui spaţiu unitar (nu pot fi realizate lucrări de modificare a stâlpilor de rezistenţă a clădirii);
…. Aceste spaţii trebuie să fie amplasate în zone sigure din punct de vedere a stării de securitate, fapt care conduce de foarte multe ori la identificarea unor spaţii care sunt poate la o primă analiză supradimensionate.
Aceste spaţii sunt însă identificate în ţara respectivă în zone în care funcţionează majoritatea misiunilor diplomatice. Această condiţie este esenţială în alegerea locaţiei pentru reşedinţe…
O altă situaţie întâlnită în cazul închirierilor de apartamente şi reşedinţe este legată de faptul că piaţa imobiliară în ţara respectivă are o tendinţă ascendentă iar imobilele închiriate de MAE cu mai mulţi ani în urmă rămân la acelaşi nivel de costuri; În anul 2014 şi 2015 s-a încercat pentru contractele de închiriere, reducerea chiriilor dar în acelaşi timp şi a suprafeţelor spaţiilor închiriate”.
Suprafaţa închiriată cu destinaţia de reşedinţă excede necesarului recomandat în textul Circularelor din cadrul MAE, sens în care exemplificăm:
- Reşedinţa ambasadei de la Astana cu 401 mp pentru 2 persoane (4.704 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Bangkok cu 316 mp pentru 1 persoană (2.368 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Nairobi cu 300 mp pentru 1 persoană (1.786 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Praga cu 420 mp pentru 3 persoane (3.510 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Rabat cu 619 mp pentru 1 persoană (3.887 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Tunis cu 400 mp pentru 1 persoană (3.126 euro/lună);
- Reşedinţa ambasadei de la Varşovia cu 560 mp pentru 2 persoane (4.000 euro/lună);
- Reşedinţa Misiunii Permanente UE la Bruxelles cu 700 mp pentru 3 persoane (5.547 euro/lună).
- Reşedinţa Consulatului General de la Barcelona cu 300 mp pentru 1 persoană (3.000 euro/lună);
Există ţări în care suprafaţa închiriată cu destinaţie de sediu pentru reprezentanţa diplomatică este similară cu suprafaţa închiriată cu destinaţia de reşedinţă, sens în care exemplificăm:
- Ambasada de la Bangkok, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 285 mp (2.904 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 316 mp (cu 2.368 euro/lună);
- Ambasada de la Dakar, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 430 mp (4370 euro/lună) în timp ce spaţiul pentru reşedinţă este de 400 mp (cu 4.100 euro/lună);
- Ambasada de la Erevan are un spaţiu închiriat pentru sediu de misiune de 300 mp (3528 euro/lună) în timp ce spaţiul pentru reşedinţă este de 289 mp (cu 3.920 euro/lună);
- Ambasada de la Kuwait, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 358 mp (7.569 euro/lună) în timp ce pentru reşedinţă spaţiul închiriat este de 395 mp (cu 5.947 euro/lună);
- Ambasada de la Madrid, spaţiul închiriat pentru sediu consular este de 500 mp (8.500 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 400 mp (cu 4.750 euro/lună);
- Ambasada de la Manila, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 685 mp (2.227 euro/lună) în timp ce pentru reşedinţă spaţiul închiriat este de 395 mp (cu 3.450 euro/lună);
- Ambasada de la Seoul, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 279 mp în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 314 mp (cu 7.000 euro/lună);
- Ambasada de la Tel Aviv, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 250 mp (6.497 euro/lună), în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 350 mp (cu 7.840 euro/lună);
- Ambasada de la Zagreb, spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 350 mp (9.800 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 300 mp (cu 3.000 euro/lună).
S-au identificat situaţii în care, în perioada auditată, în imobilele proprietate publică a statului român, existau spaţii de locuit disponibile/neutilizate în aceeaşi perioadă calendaristică în care s-a apelat la închirierea de spaţii cu destinaţie pentru reşedinţă sau locuinţe de serviciu, sens în care exemplificăm:
- Ambasada din Helsinki - unde un imobil în suprafaţă de 149 mp, proprietatea publică a statului român, a fost neutilizat în timp ce pentru închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 181 mp în cei trei ani au fost plătiţi 168.348 euro;
- Ambasada din Praga – unde imobilul aparţinând domeniul public al statului a fost neutilizat (suprafaţă de 648 mp, neutilizată în anul 2012, 675 mp, suprafaţă neutilizată în anul 2013 şi respectiv 745 mp neutilizaţi în anul 2014), în timp ce pentru închirierea unui imobil de 420 mp cu destinaţia de locuinţă a fost plătită suma de 127.440 euro;
- Ambasada din Stockholm - unde imobilul aparţinând domeniului public al statului (în suprafaţă de 194 mp a fost neutilizat, în timp ce pentru închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 83 mp au fost plătiţi 61.920 euro;
- Ambasada din Paris – unde în anul 2012 s-a procedat la închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 193 mp, pentru suma anuală de 72.300 de euro în timp ce în imobilele aparţinând domeniului public al statului existau spaţii de locuit neutilizate în suprafaţă de 334 mp şi respectiv 116 mp;
- Ambasada din Varşovia – unde în anul 2012, s-a menţinut un spaţiu închiriat în suprafaţă de 560 mp cu destinaţie de locuit şi cu o chirie lunară de 4.000 euro în condiţiile în care în imobilele aparţinând domeniului public exista neutilizată o suprafaţă de 402 mp cu destinaţie de locuit;
- Ambasada din Mexico - un imobil aparţinând statului român cu o suprafaţă de 604 mp din care spaţiu de locuit neutilizat: 306 mp în anul 2012 şi 90 mp în anii 2013 şi 2014 procedându-se la închirierea unui apartament cu destinaţie de locuit, pentru care au fost achitaţi 151.488 euro în cei trei ani de referinţă;
- Ambasada din Oslo – cu spaţiu de locuit neutilizat din imobilul proprietate publică (128 mp în anii 2012 şi 2013 şi 76 mp în anul 2014) şi cu un contract de închiriere pentru un spaţiu de 112 mp care a generat în cei trei ani plăţi în sumă de 206.124 euro.
Monitorizarea necorespunzătoare a procesului de închiriere de spaţii necesare pentru desfăşurarea activităţii diplomatice a condus la efectuarea unor cheltuieli ineficiente şi neeconomicoase generate fie de efectuarea unor plăţi în avans, fie de blocarea fondurilor publice pentru constituirea de garanţii imobiliare.
Exemplificăm contractele de închiriere pentru spaţiul de lucru al consulatului român de la Madrid, care au generat în perioada 2007-2015 cheltuieli de aproximativ 680.000 Euro.
În perioada 2007-2011 activitatea consulară de la Madrid s-a desfăşurat într-un imobil închiriat în baza unui contract de închiriere încheiat în noiembrie 2006, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de la 01.01.2007 până la 31.12.2011, cu o valoare iniţială a chiriei de 6.707 euro pe lună.
Deşi în data de 01.01.2012, contractul a expirat, Consulatul şi-a continuat activitatea în acelaşi spaţiu, însă cu achitarea unei chirii de 7.436,61 euro pe lună, situaţie care a continuat până la data de 31.03.2014,
Următorul contract de închiriere pentru sediul Consulatului cu începere de la 01.04.2014, a fost încheiat cu o valoare a chiriei lunare de 8.500 euro.
Deşi contractul de închiriere prevedea plata trimestrială a contravalorii chiriei, respectiv 25.500 euro/trimestru, s-a plătit în avans suma de 102.000 euro, pentru perioada aprilie 2014-martie 2015 şi s-a convenit cu proprietarul efectuarea plăţilor în avans pentru perioada aprilie 2015-martie 2016.