Ivan Sergheevici Turgheniev. Maestrul realismului rus

Ivan Sergheevici Turgheniev, marele romancier şi dramaturg rus, a murit la 22 august/3 septembrie 1883, la Bougival, lângă Paris. După moarte, trupul său a fost mutat în Rusia şi înmormântat în Cimitirul Volcov, din Sankt Petersburg.

La 28 octombrie/9 noiembrie 1818, la Oriol, în Rusia, s-a născut Ivan Sergheevici Turgheniev. A fost fiul lui Serghei Nikolaievici Turgheniev şi al Varvarei Petrovna Lutovinova. Copilăria şi-a petrecut-o la Spaskoe-Lutovinovo. Când a împlinit vârsta de nouă ani, familia sa s-a mutat la Moscova, unde Turgheniev a fost dat să studieze la colegiu. Tatăl său, fost colonel în cavaleria imperială rusă, a murit când Sergheievici a împlinit vârsta de 16 ani, lăsându-l pe acesta, împreună cu fratele său, Nicolai, în grija mamei.

Tânărul a avut o copilărie nefericită, din cauza severităţii mamei lui, care îl bătea constant. Mama sa a fost o moşieră bogată, o femeie plină de toane, cu un caracter autoritar, mergând până la cruzime. Familia sa deţinea o bibliotecă de bună calitate, de care viitorul scriitor a profitat din plin. Părinţii lui manifestau un viu interes pentru literatură. Cu toate acestea, mediul cult în care a copilărit Turgheniev n-a izbutit să înăbuşe în el conştiinţa existenţei unei laturi în viaţa de la conacul boieresc. „Aproape tot ce vedeam în jurul meu trezea în mine un sentiment de dezorientare, de indignare şi dezgust”, avea să-şi amintească scriitorul.

Turgheniev a studiat literatura rusă şi psihologia la Universitatea din Moscova şi la Universitatea din Sankt Petersburg. Mai târziu, între 1838 şi 1841, a studiat istoria şi psihologia la Universitatea din Berlin, în special pe filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel. În timpul studiilor la Berlin, Turgheniev a devenit adeptul înflăcărat al ideii nevoii de occidentalizare a Rusiei. La 19 ani a făcut o călătorie pe mare. În timp ce se afla pe vapor, a izbucnit un incendiu, şi zvonurile că s-ar fi comportat ca un laş s-au răspândit acasă. Această întâmplare l-a marcat profund, devenind mai târziu tema povestirii sale Foc pe mare.

În 1840, an în care a călătorit în Italia, a scris poeme şi scurte povestiri sub influenţa lui Nicolai Vasilievici Gogol. În aceeaşi perioadă Turgheniev a apărut în grupul intelectualilor ruşi care se opuneau slavofililor, apărătorii timpurilor patriarhale, vechi, de stagnare.

În perioada 1843-1845 a lucrat în Ministerul Internelor. După succesul a două poeme s-a dedicat în totalitate literaturii şi călătoriilor. A avut o relaţie cu cântăreaţa de operă Paulina Garcia Viardot, rămânând alături de ea şi de soţul acesteia pentru tot restul vieţii. Au călătorit împreună în Franţa, între anii 1845-1846 şi 1847-1850. Deşi în tinereţe a mai avut o relaţie cu o servitoare, în urma acestei legături rezultând o fiică nelegitimă, Paulinette, Viardot a rămas dragostea neîmplinită a lui Turgheniev.

În 1848, vestea căderii monarhiei franceze l-a găsit la Bruxelles. În mare grabă, a plecat la Paris, pentru a urmări evenimentele. În 1849, s-a îmbolnăvit destul de grav de febră tifoidă. A părăsit Parisul la 12 iunie 1850, dar întoarcerea sa în patrie nu a fost plăcută. Șederea lui în Parisul revoluţionar trezea bănuieli deosebit de puternice. Guvernul nu aştepta decât un pretext pentru a lua măsuri represive împotriva scriitorului. A fost arestat şi, după ce a fost eliberat, din dispoziţia ţarului, a fost exilat la moşia părintească, cu interdicţia de a o părăsi.

Moşia era aproape pustie. Mama lui murise, în 1850, la Moscova. Turgheniev nu s-a instalat în conacul de la Spaskoe-Lutovinovo, ci într-o căsuţă, numită de atunci „pavilionul exilatului”. A întemeiat o şcoală, a organizat şedinţe de lectură pentru ţărani, le-a dăruit cărţi. Spre 1860, Turgheniev s-a simţit atras de ideea unei constituţii monarhice şi aristocratice moderate, temându-se de o izbucnire revoluţionară în Rusia. S-a numit pe sine „reformist ponderat”.

Turgheniev a devenit celebru în 1852 cu ciclul de scurte povestiri intitulat Povestirile unui vânător în care, folosind procedeul însăilării unor episoade disparate, a zugrăvit multilateral şi în culori de adâncă veridicitate tabloul satului rus, condamnând iobăgia şi susţinătorii rânduielilor ei. Opiniile sociale şi politice ale lui Turgheniev i-au adus acestuia o lună de detenţie în Sankt Petersburg şi 18 luni de arest la domiciliu. În 1855, l-a cunoscut pe Lev Tolstoi, care nu publicase până atunci nici o operă. Turgheniev i-a recunoscut acestuia geniul literar, afirmând că Tolstoi va deveni un mare scriitor.

Au urmat câteva nuvele şi piese de teatru, remarcabile mai ales prin fineţea analizei psihologice. Activitatea de romancier a lui Turgheniev a început şi s-a desfăşurat într-una dintre cele mai frământate epoci din istoria Rusiei. Preluând tradiţia lui Puşkin, Gogol şi Lermontov, Turgheniev a creat romane sociale şi psihologice, realizând cuprinzătoare tablouri realiste ale vieţii din Rusia epocii sale.

Problematica socială, filozofică şi etică, dezbaterile ideologice şi frământările timpului şi-au găsit un profund şi amplu ecou în scrierile sale, Turgheniev înscriind în literatura rusă o galerie de tipuri memorabile, în primul rând din rândurile intelectualităţii. Rudin, eroul romanului cu acelaşi nume, personalitate generoasă, dar înăbuşită de cadrul strâmt al epocii, este unul dintre acei nobili şi originali „oameni de prisos” care populează caracteriologic literatura rusă. În ajun pune însă în centrul său figura revoluţionarului autentic, inflexibil, întruchipat în figura bulgarului Insarov, ale cărui calităţi morale şi-au găsit uneori sursa în chiar aspiraţiile scriitorului. 

Romanul Desţelenire, închinat mişcării revoluţionare a narodnicilor, dezvăluie, cu o vădită notă melancolică şi pesimistă, caracterul iluzoriu şi prin acesta tragic al idealurilor acestuia. Scrierile sale au valorificat problematica majoră şi grava tensiune a dezbaterii prin armonia compoziţiei şi neobişnuita densitate a conţinutului epic, măiestria descrierii, farmecul captivant şi pitoresc al naraţiunii, poezia expresiei, echilibrul şi concizia stilistică, marcând o etapă importantă în dezvoltarea literaturii ruse.

În 1857, a făcut o călătorie la Paris, împreună cu Tolstoi şi Nicolai Nekrasov, arătându-le acestora toate obiectivele turistice. „Turgheniev este plictisitor”, scria Tolstoi în jurnalul său de la Dijon. Deşi relaţiile dintre cei doi scriitori au fost destul de tensionate, ei nu au întrerupt niciodată legătura. Turgheniev s-a stabilit într-o pensiune pe Rue de Rivoli, alături de alţi compatrioţi de-ai lui cu care a avut „disonanţe cordiale”. La Paris a îndurat atacurile slavofililor, dar aceasta nu l-a împiedicat să-şi folosească relaţiile, simpatiile, reputaţia, autoritatea intelectuală şi farmecul personal pentru a-i promova pe scriitorii ruşi, chiar şi pe cei care-l atacau. A călătorit la Londra, apoi prin Germania, întorcându-se apoi în Rusia.

Sub influenţa critică a lui Vissarion Belinsky, adept al realismului social în literatură, Turgheniev a abandonat realismul pentru a aborda stilul realist. Între anii 1853-1862 a scris o parte dintre cele mai bune povestiri şi romane ale sale. Tema centrală a acestor opere este frumuseţea dragostei timpurii, visul pierdut, frustrarea în dragoste, care în parte reflecta neîmplinirea dragostei lui pentru Paulina. O altă femeie care l-a influenţat considerabil pe Turgheniev a fost mama sa, puternica personalitate a acesteia lăsând urme în opera autorului.

Cea mai cunoscută scriere a sa a rămas Părinţi şi copii, publicată în 1862, care trata conflictul dintre generaţii, dintre nobilime şi generaţia tinerilor intelectuali, raznocinţii revoluţionari, reprezentată de Bazarov. Deşi victoria morală e atribuită acestuia din urmă, romanul nu lasă să se întrevadă perspectivele fructificării ei practice în viitor, reflectând concepţia scriitorului, tributară unor vederi liberale. Reacţia ostilă stârnită de aceasta a contribuit la decizia scriitorului de a părăsi Rusia. Acesta şi-a pierdut majoritatea cititorilor. Turgheniev s-a stabilit în Germania, iar mai târziu s-a mutat la Paris, împreună cu Viardot, unde a locuit până la sfârşitul vieţii. În 1860 a devenit membru corespondent al Academiei Imperiale de Știinţă, iar în 1879 doctor în drept civil la Universitatea din Oxford.

Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert, cu care împărtăşea aceleaşi idei sociale

şi politice, şi model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev a fost un neîntrecut analist al vieţii sentimentale a eroilor săi, pe care i-a surprins, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereţii şi chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

O analiză profundă a naturii umane

În 1858, Turgheniev a scris romanul Un cuib de nobili, iar un an mai târziu i-a apărut volumul În ajun. În romanul Părinţi şi copii, autorul a descris admirabil doctrina nihilistă care începea să se răspândească în Rusia. Printre romanele celebre pe care le-a scris se numără Rudin, Desţelenirea şi Poeme în proză.

Turgheniev nu a rămas cunoscut doar pentru romanele sale, ci şi pentru o varietate de nuvele şi povestiri scurte, unele adunate în volume (Povestirile unui vânător, Fum, Prima iubire, Apele primăverii, Asia). În nuvelele sale fuzionează naraţiunea realistă cu lirismul nostalgic al amintirilor sau cu fantasticul alegoric şi simbolic. Turgheniev a scris şi piese de teatru: Celibatarul, O lume la ţară şi Parazitul.

În opera sa, Turgheniev face o analiză profundă a naturii umane. Un sentiment de melancolie, aproape pesimist, se desprinde din scrierile sale. Spre deosebire de Tolstoi şi Dostoievski, motivele religioase nu apar în operele autorului, care a fost implicat mai mult în mişcările de reformă socială din Rusia.

Asemenea lui Dostoievski, Turgheniev şi-a înzestrat personajele cu o intensitatea aproape dureroasă şi trăiri sufleteşti transcedând proza prin delicateţe, regret şi o nesfârşită tandreţe. Sunt iubiri ce se consumă rapid, ucid, dezamăgesc, fericirea nefiind ceea ce protagoniştii găsesc la sfârşitul aşteptării sau al căutării.