ISTORIE, CULTURA, DIVERTISMENT

* Martor la pregatirea Marii Uniri (II)

* Sacru si profan in lemnul Tarii Lapusului
“Icoanele” din Sura lui Serban

* Calea cea mai scurta de la ras la plans
Spectacolul unui “orb”

* Natiune, naratiune, fictiune
Ignatul Porcilor

* Culti si desculti
“O dati asa in ziar?”

* 16-17 decembrie 1916 – asasinarea lui Rasputin, un mit popular al secolului XX
Moartea “Diavolului Sfant”

* Martor la pregatirea Marii Uniri (II)

Va prezentam a doua parte a lucrarii inedite, redactata in octombrie 1968 de profesorul Aurel Coza, director fondator al Muzeului Judetean Maramures. In octombrie 1918, maramureseanul Aurel Coza, pe atunci student in Budapesta, a asistat la sedintele Parlamentului ungar. Lucrarea consemneaza evenimentele premergatoare Marii Uniri, asa cum le-a trait, la vremea respectiva, Aurel Coza.

“Bulevardele erau impanzite cu batalioane de soldati, in majoritate romani din Transilvania, bine inarmati si la anumite distante cu posturi de mitraliere instalate, gata pentru orice eventualitate ca la nevoie sa intervina pentru restabilirea ordinei. Evenimentele insa rulau ca in filme. O data cu luna octombrie, lumea incepea sa-si spuna raspicat necazurile, ba chiar si gandurile. Cerea pacea, ba chiar o pretindea, caci voia o iesire grabnica din impasul in care a ajuns pe urma conducerii politice a contilor si magnatilor, care nici in acele momente de mare raspundere, orbiti de ura, patima si o mentalitate mostenita neam de neam din intunecimea medievala, n-au inteles sa renunte la conceptia lor politica exclusivista, de pe urma careia nu au putut patrunde ponderea vremilor ce prevesteau pentru Ungaria, in situatia de atunci, o catastrofa mai grozava ca aceea de la 1526, drept ispasire justa pentru o carmuire nechibzuita si de rasplata pentru acei care au indurat-o. Asa se porneste in capitala Ungariei la 1918 lupta pentru a obtine o pace dupa posibilitate onorabila, tocmai cand ziarele inregistrasera ca tarile din Balcani, Turcia si Bulgaria, au ajuns la armistitiu. Dar cine ar putea fi omul indicat sa porneasca actiunea pentru a pregati drumul pacii, cand partidul socialist nu dispunea de nici un reprezentant in parlamentul tarii, iar celelalte partide toate erau conduse de conti si baroni, magnati a caror program politic diferea mai mult de forma pentru a-si justifica existenta, caci in fond toate urmareau aceleasi scopuri imperialiste si erau indusmaniti cu tot ce avea un iz de democratie, amagindu-si natiunea care i-a ales, cu asigurarea stapanirii asupra popoarelor de alta nationalitate, care reprezentau majoritatea locuitorilor din tara? Unul singur, desi conte si el, Mihail Karoly, ducea o politica pacifista cu partidul sau ce nu dispunea insa decat de un numar foarte redus de deputati in parlament. Si mai putini erau reprezentantii romanilor si ai slovacilor, in numar de sase la 5.000.000 de locuitori. Dar credeti ca erau bagati in seama? Natiunea maghiara totusi, de la acest Karoly si colaboratorii lui isi astepta salvarea in acele critice momente ale vietii de stat. Acest sef de partid, Karoly, era tocmai plecat in Transilvania pentru a constata atmosfera de acolo si a depista poteci ce ar putea duce la o intelegere cu romanii pe care ambitia nemasurata a ungurilor si lipsa totala de prevedere a conducatorilor lor politici i-au instrainat, asa ca parea imposibila o rezolvare amicala a contradictiilor antagoniste dintre natiunea dominanta si aceea aservita. In noaptea de 30 septembrie a sosit in gara de vest a capitalei ungare, chiar cand zeci de mii de demonstranti cereau pacea, iar lui ii faceau manifestatii de simpatie. Cu aceasta ocazie el a declarat deschis ca Ungaria trebuie sa incheie pace. Dar pentru a o putea obtine, se cerea sa dispara imediat toti cati au condus tara pana acum. Si aceasta - spunea el - nu pentru ca sa le luam locul pe fotoliile pangarite de ei, ci pentru ca la incheierea pacii sa aiba cuvant si poporul maghiar, cand i se va croi soarta de viitor. In acest scop avem nevoie de democratie si independenta, din care noi vrem sa facem o chestiune europeana. Asteptam intelegere de la inamici, dar la fel vrem sa ne intelegem si cu minoritatile noastre. Ca prima masura, partidul sau imediat a cerut deschiderea parlamentului din sedinta tinuta inca in acea noapte. Pacea o cautau deja si germanii, caci fronturile de lupta trozneau din incheieturi, in timp ce ministrul de externe al Angliei, Balfour, caracteriza ca o rusine a civilizatiei, daca Antanta ar lasa in situatia de azi popoarele subjugate de Austria si Ungaria, pe care natiunile dominante, de altfel o minoritate germana, adeca maghiara, le tin de secole in catuse.” – prof. Aurel Coza (Va urma)







* Sacru si profan in lemnul Tarii Lapusului
“Icoanele” din Sura lui Serban

De aproape douazeci de ani, Nicolae Serban realizeaza obiecte din lemn folosite ca decoratii, obiecte de uz casnic si mobilier. Dintre acestea, mastile dovedesc o mare ingeniozitate si inventivitate, reflectand carnavalescul, iar statuile si basoreliefurile prezinta scene din viata taranului din zona Lapusului. Nascut in 1959, Nicolae Serban a inceput sa sculpteze relativ tarziu, abia dupa ce s-a intors din armata, cu toate ca dalta si ciocanul i-au fost familiare de mic copil. “Pot spune ca sunt autodidact; nu m-a invatat nimeni, n-am facut scoala, nici macar Scoala Populara de Arta. Am inceput sa sculptez doar din pasiune. Mi-a placut si-mi place, chiar daca nu pot spune ca sculptura mea e una nu stiu cat de evoluata”, afirma Nicolae Serban. Participant la mai multe expozitii (in special cele de grup) si targuri nationale, Nicolae Serban a obtinut si patru premii la Saloanele Internationale de Arta Naiva desfasurate la Bucuresti (in 1997, 1999, 2001 si 2003). A expus si in strainatate, in Ungaria, Danemarca, Italia, Germania si Franta, exponatele sale ajungand in colectiile particulare ale unor amatori de arta naiva din tarile amintite si din Austria, S.U.A. si Grecia. “Sculpturile mele erau incadrate la arta naiva. Am inceput cu basoreliefuri, dupa care am trecut la statuete si, ulterior, am coborat in jos cum s-ar spune, si am inceput sa fac si arta traditionala de mici dimensiuni: cauce, fuse, pecetare, pentru ca am vrut sa castig si un ban din pasiunea asta”, sustine mesterul din Rogoz, unul dintre putinii creatori de arta populara din Maramures cu studii superioare. Cele mai multe realizari sculpturale ale lui Nicolae Serban sunt de mici dimensiuni, dar mesterul sculpteaza si porti maramuresene sau troite. Nicolae Serban are, ca toti mesterii Maramuresului, o nemultumire: pentru arta figurativa, nu exista inca o piata. Grupurile-tinta de cumparatori sunt formate din strainii care au inceput sa bata drumurile Tarii Lapusului din ce in ce mai des. Mai rar, isi vinde o parte a sculpturilor in cadrul targurilor nationale la care este invitat de 3-4 ori pe an. Sura lui Nicolae Serban reprezinta locul in care are loc o expozitie permanenta de sculptura. Sute de lucrari (pecetare, cauce, mici basoreliefuri, fuse si sculpturi de mici dimensiuni) populeaza un spatiu caruia i-au schimbat destinatia. Dar cele care dau o senzatie aparte locului sunt mastile realizate in lemn de tei, paltin, prun, nuc si cires, “icoanele” unei lumi precrestine.

Ioan BOTIS







* Calea cea mai scurta de la ras la plans
Spectacolul unui “orb”

Miercurea trecuta, cunoscutul actor Horatiu Malaele a prezentat in sala Casei de Cultura din Targu Lapus spectacolul cu titlul Sunt un orb, un “one man show” in timpul caruia Malaele a recitat poezii din lirica lui Nichita Stanescu, Marin Sorescu, George Toparceanu, Emil Brumaru, Geo Dumitrescu, Grigore Vieru, Theodor Paca si Adrian Paunescu.

Cu ceva vreme in urma, Adrian Voichitescu, directorul Casei de Cultura din Targu Lapus, si-a propus sa demareze un program de colaborare cu valori nationale si internationale care sa ridice nivelul cultural si sa promoveze imaginea comunitatii zonei Lapusului. Fiecare dintre actiunile pe care si le-a gandit urma sa fie un spectacol in sine. Cu actori profesionisti si amatori, romani si straini, cu public, critici, premii, atmosfera si bani. Dupa ce luna trecuta Voichitescu a adus-o la Targu Lapus pe Ada Milea, a urmat prezenta de exceptie a saptamanii trecute: Horatiu Malaele, intr-un recital de exceptie. “Spectacolul one man show Sunt un orb se doreste a fi nu numai un eveniment, ci si o dovada ca orasul, judetul se ridica la standardele culturale europene. Este un eveniment de prestigiu atat pentru lapuseni, cat si pentru iubitorii de frumos din intreg judetul”, afirma Voichitescu.

Mancand instrumentul

In deschiderea spectacolului sustinut de Malaele, Eugen Aloisiu (Nucu) Pandrea a cantat din frunza. Despre Nucu Pandrea se spune ca este “singurul artist care-si mananca instrumentul”, amintire a unui episod petrecut undeva in America, atunci cand Pandrea a cantat la o frunza de salata scoasa dintr-un vas plin cu o salata cu maioneza. Artistul din Saliste se poate lauda cu o activitate bogata in Romania si dincolo de granite si cu faptul ca poate canta la orice frunza, inclusiv la cea de cactus. De la varsta de opt ani, Nucu Pandrea a invatat sa interpreteze la “instrument” cantece din folclorul romanesc (in special doine, pe care le numeste “blues romanesc”), dar si romante si piese clasice de jazz sau blues. Deschizatorul spectacolului lui Malaele, participant la festivaluri nationale si internationale de muzica si film, este un colaborator apropiat al formatiei Nightlosers, a semnat coloana sonora in filmul Dincolo, in regia lui Hanno Hoffer si a jucat in filmul Ajutoare umanitare a aceluiasi regizor.

“Orbul”

Cea mai mare parte a salii a fost ocupata de tineri care, cu siguranta, n-au plecat dezamagiti de la spectacolul desfasurat intr-un decor modest si sustinut doar de cateva lumini. Important a fost inconfundabilul Malaele, un actor care este un spectacol in sine, un spectacol care produce cu dezinvoltura o alternanta de zambete sarcastice, tristeti duse pana la lacrima, hohote de ras si iarasi melancolii autumnale. “Mi-a fost dor de dumneavoastra, ca unui zid de o fereastra”, a sustinut actorul in debutul spectacolului, propunand o seara dedicata prin poezie iubirii de orice fel. Intr-un colaj poetic realizat fara repros, s-au intalnit versuri de dragoste pentru iubite si mame, dar si cele “din dragoste vestimentara” sau cele dedicate Partidului si Statului. Primele au emotionat, urmatoarele au produs ilaritate unanima, iar cele din ultima categorie ne-au lasat zambind ce-i drept, dar cu un zambet amar. Nici nu se putea reactiona altfel dupa un indemn patriotic de genul: Cand chiar nimic nu se mai poate, votati in unanimitate! sau dupa constatarea: Dupa cate-am tras ca boii, iarasi suntem fiii ploii… “Va invit in continuarea vietii d-voastra sa radeti, pentru ca rasul este muzica sufletului; sa va jucati, este secretul tineretii; sa cititi, este fantana intelepciunii; sa fiti calmi, este calea spre fericire; sa fiti buni, este cheia succesului; sa iubiti, este ratiunea de a trai”. Au fost cuvintele cu care Horatiu Malaele si-a incheiat spectacolul care a negat faptul ca ar fi un actor asa de fad, “ajuns in cel din urma grad”, ratacit in “valea acestei planse stingeri” a vietii noastre.

Ioan BOTIS






* Natiune, naratiune, fictiune
Ignatul Porcilor

In satele vechi romanesti, mare urgie a cazut asupra neamului grasunilor si umbra cutitului se asterne peste carnea lor. Cu mare frica trebuie pazita aceasta zi, caci spune vorba inteleapta: “Sa nu muncesti in ziua de Ignat, ca-ti rup porcii bulendrele de pe gard” (A. Gorovei). In 20 decembrie, Biserica il comemoreaza pe Ignatie Teoforul – episcop de Antiohia, martirizat in anul 117 e.n. pe vremea imparatului Traian. Asezarea zilei de praznuire a acestui sfant “purtator al focului dragostei pentru Dumnezeu” in preajma solstitiului de iarna, pare sa aiba o motivatie etimologica (Ignat
Emanuel LUCA








* Culti si desculti
“O dati asa in ziar?”

Am trecut si ultimul hop al “prezidentialelor” si am parca am uitat ca ne apropiem vertiginos de sfarsitul anului. Vom vedea daca in urmatorii patru ani Mosul va fi generos cu noi sau… Doar noi l-am ales. Ca tot veni vorba de sfarsitul anului, am ales ca intrebare a rubricii noastre: care este denumirea populara a lunii decembrie? Si ne-am mai facut cativa prieteni… Peter Dan, rectorul Universitatii de Nord Baia Mare, a admis ca mai are unele lacune si a acceptat infrangerea. “Denumirea populara a lunii decembrie… Chiar ca nu stiu. Asta e!”, a spus Dan. Fapta recunoscuta e pe jumatate iertata. In schimb, Gheorghe Simon, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Maramures, si-a dat seama ca este pe dinafara, dar nu a nimerit Braila. “Nu-i luna cadourilor? Ce cadou sa primesc, nu am primit nimic. Iar cadourile pe care le fac eu… depind de buget”, a precizat Simon. Asta e “luna voturilor”, domnu’ Simon, care voturi se cheama cadou numai pentru cel care o sa fie presedinte timp de cinci ani. Pentru noi, restul, nu inseamna nimic. “Si daca va zic ca nu stiu? Care e problema? Si daca va zic ca nu stiu, o dati asa in ziar? Ca primarul din Sisesti nu stie cum ii zice? Si acuma, ce? Ar trebui sa stiu tot? Sau cum? Cred ca este neimportant, vorba unui profesor de fizica de la noi. Daca aveti curajul sa veniti la o discutie fata in fata, va astept. Si daca io va intreb un termen popular din Sisesti, sa scriu apoi in presa ca nu stiti? Oare va crede lumea care va citeste? Cred ca de acum incolo o sa colaboram prost”, a replicat Gheorghe Bud, primarul din Sisesti. Da’ rau de tot v-ati ofticat! Si chiar vreti sa venim la o discutie, fata in fata? Nu prea v-ati dori, zau! Vremea textelor de catifea a trecut, credeti ca o sa rezistati la niste-ntrebari? Am mai avut cativa care s-au laudat si apoi… Istoria lunii decembrie se pierde in ancestralitatea istoriei dacilor, care o celebrau cu o suita intreaga de sarbatori. Dacii o numeau An – Dar, sau sfarsitul anului, iar calendarul popular romanesc a mostenit vechile denumiri dacice multa vreme. In timp An – Dar a devenit Andrea, Indrea si Undrea, asimilat numelui Sfantului Andrei.

Ciprian DRAGOS








* 16-17 decembrie 1916 – asasinarea lui Rasputin, un mit popular al secolului XX
Moartea “Diavolului Sfant”

Simplu taran dintr-o gubernie a Siberiei de Vest, Rasputin dispunea de o abilitate extraordinara de a manipula oamenii, gratie careia a ajuns sa aiba o influenta foarte mare asupra tarului Nicolae al II-lea si, in mod special, asupra sotiei acestuia, Aleksandra Feodorovna. Puterea pe care o dobandise asupra Romanovilor si implicarea sa in modul in care ultimul tar a condus Rusia pana la revolutia bolsevica au facut din “calugarul desfranat” o personalitate emblematica a istoriei acelor vremuri tulburi, iar faima sa a ramas pana astazi considerabila.

Grigori Rasputin s-a nascut in satul Pokrovskoe din Siberia Occidentala, in jurul anului 1860. Copilaria i-a fost marcata de moartea mamei, a unei surori si a unui frate. Tatal lui, taranul Efim Novah, era un betiv notoriu care a renuntat la un moment dat la bautura, reusind chiar sa stranga o avere. Dupa ce si-a pierdut sotia si doi copii, Efim a inceput din nou sa bea, risipindu-si toata avutia adunata. Singurul fiu care i-a mai ramas, Grigori, era si el vestit in aceasta perioada pentru viata desfranata pe care o ducea. Grigori isi descrie inceputul desfranat al vietii sale astfel: “La 15 ani, pe cand eram in satul meu, in timpul verii, cand soarele incalzea, iar pasarile cantau triluri paradisiace, eu visam la Dumnezeu… Sufletul meu se avanta in departari… Nu o data, visand, ma trezeam plangind si nu stiam de unde si din ce cauza apareau aceste lacrimi… Asa a trecut tineretea mea. Intr-o contemplare, intr-un vis… Apoi, cand am inceput sa ma iau in piept cu viata, fugeam undeva intr-un colt si ma rugam in taina. Nu eram multumit de mine si la multe nu gaseam raspuns. Eram trist. Si am inceput sa beau…”

“Cucernicul” Rasputin

Grigori a plecat in Tobosk cu numele Rasputin si s-a angajat la un hotel unde spala podelele. S-a casatorit la varsta de 19 ani cu Praskovia Teodorovna Dubrovina, o femeie cu patru ani mai in varsta decat el. La varsta de 28 de ani a plecat intr-un pelerinaj la manastirea Verhoturie, de langa Ekaterinburg, de unde s-a intors total schimbat. Din acel moment a inceput viata misterioasa de “staret” a lui Grigori. In timpul treieratului, cand cei de acasa radeau de “sfintenia” sa, a infipt lopata intr-o gramada de graunte si a pornit catre locurile sfinte. A umblat mai mult de un an, dupa care s-a intors acasa, a sapat in grajd o pestera si s-a rugat acolo doua saptamani. Apoi a plecat iarasi sa se inchine la locurile sfinte. A fost la Kiev, ca si Preacuviosul Serafim, in pustiul Savrosk, la Moscova si in nenumarate orase si locuri rusesti. Timp de zece ani a facut pelerinaje la Ierusalim si Muntele Athos. A devenit celebru in anul 1903, dupa ce a ajutat-o pe Basmakova, o bogatasa din Tobluk, sa treaca peste o serie de necazuri. In urma “minunilor” pe care le-a infaptuit, a fost invitat de parintele Teofan, rectorul Academiei Teologice, la St.Petersburg. “Cucernicul Grigori locuieste in satul Pokrovsk. Asemeni Sfantului Serafim, si asemeni lui Ilie Proorocul, si lui ii este dat sa inchida cerul – seceta avea sa cada peste pamant, pana cand el nu va porunci sa se deschida cerurile si sa se verse ploaia aducatoare de viata”, afirma despre Rasputin rectorul Academiei Teologice din Petersburg, parintele Teofan, admiratorilor sai, marii cneji Petru si Nicolae Nicolaevici. Cernogorienele, sotiile marilor cneji, au dus vestea la palat, sustinand ca Rasputin, la fel ca si Preacuviosul Serafim, umbla prin satul lui inconjurat de fecioare si predica supunere, iubire si mangiiere, si vindeca boli. La sfarsitul anului 1903, Rasputin si-a facut aparitia pe culoarele Academiei Teologice din Petersburg, intr-o haina unsuroasa, in cizme, pantaloni pleostiti ce atarnau in spate, cu o pelerina jerpelita, cu barba incalcita si parul pieptanat cu carare pe mijloc. Ochii lui hipnotizatori, de un cenusiu-azuriu, erau ba gingasi si blanzi, ba, de cele mai multe ori, furiosi si incruntati. Si vorbirea ii era ciudata, incoerenta, oarecum primitiva si taraganata.

Tamaduitorul

Prin faima sa de “sfant” si “tamaduitor”, Rasputin nu era unic. Era doar unul din miile de pelerini care strabateau Rusia la inceputul secolului trecut, in cautarea lui Dumnezeu. Rasputin a aparut intr-un moment potrivit al istoriei: cand oamenii pareau ca isi pierdusera speranta. In vreme ce taranii asteptau infricosati sosirea Antihristului, nobilii intelegeau ca lumea lor se apropie de sfarsit. Religia era un loc de refugiu, iar profetii “de ocazie” promiteau mai mult decat Biserica. In cazul familiei imperiale, drama era amplificata de boala tanarului Alexei, care suferea de hemofilie. Tanarului print, orice sangerare ii putea fi fatala, iar medicii se declarau neputinciosi. Inaintea lui Rasputin, imparateasa apelase la alte personaje de aceeasi factura: Mitka Iurodiv, un nebun “sarac cu duhul in numele lui Hristos”, sau vrajitoarea Daria Osipova. “Staretul”, cum se autointitula Rasputin, a fost insa singurul care a castigat definitiv inima tarinei si a tarului. Imparateasa vedea in Rasputin singurul om capabil sa-i vindece fiul lovit periodic de crize de hemofilie. Una dintre cele mai fidele admiratoare ale “staretului”, Anna Virubova, prietena apropiata a familiei tarului, il considera pe mujicul din Siberia capabil de miracole, mai ales dupa ce Rasputin a salvat-o dupa un accident de tren avut in anul 1915. Medicii nu-i mai dadeau nici o sansa, dar tarina l-a adus pe Rasputin sa se roage pentru ea si femeia a scapat cu viata. Dupa intrarea sa in palatul regal, Rasputin a fost blajin si luminat. Mai tarziu, intrand definitiv in rolul “Staretului”, a devenit pe rand familiar, crud, ironic si cumplit cu cuplul tarist. In ultima parte a domniei, in plin razboi mondial, increderea de care se bucura Rasputin la Curte ajunsese la punctul culminant: tarul Nicolae al II-lea ii numea pe ministri numai dupa ce “staretul” ii verifica privindu-i in ochi. In inalta societate se vorbea cu groaza despre un ritual uimitor, care a devenit obisnuit la palatul tarist: mujicul siberian saruta mana tarului, a tarinei, iar apoi ei – suveranul si suverana – sarutau mana noduroasa a mujicului. Ajuns o figura controversata din cauza vietii sale personale, a fost acuzat de influenta negativa la Curte, motiv pentru care, in noaptea de 16/17 decembrie 1916, a fost ucis de printul Felix Iusupov.

Asasinul din umbra

Potrivit ultimelor ipoteze, Rasputin a fost ucis de un agent al Scotland Yard, varianta care a provocat senzatie in toata lumea, dupa ce agentia “Rusia la zi” a publicat stirea, citand ITAR-TASS, potrivit careia, doi cercetatori britanici au ajuns la concluzia ca Grigori Rasputin a fost ucis de un agent secret al Scotland Yard. Cateva documente aflate sub tipar arata ca un spion englez, Oswald Rayner, lucra la Palatul de Iarna si el ar fi fost cel care l-a asasinat de fapt pe Rasputin in apartamentul printului Felix Iusupov (foto stanga). Mobilul crimei este si el cunoscut: agentul aflase ca Rasputin incearca sa il convinga pe tarul Nicolae al II-lea sa incheie cat mai repede pace cu Germania si sa puna capat razboiului. Rayner si sefii sai de la Londra se temeau ca in acest caz soldatii germani aflati in Est ar putea fi mutati pe frontul occidental inca de la inceputul anului 1917, rasturnand balanta de forte in favoarea Puterilor Centrale. Printul Iusupov si marele cneaz Dimitri (foto dreapta), varul tarului, autorii asasinatului, au fost expulzati din capitala.

Sinonim cu desfraul

Petersburg si Moscova au fost martore la desfraul scandalos din restaurantele de lux la care participa Rasputin in vazul tuturor. “Staretul” nu se ascundea de ochii lumii, ba mai mult, chema ziaristi celebri la chefuri si le dadea explicatia pentru desfraurile pe care le organiza: isi asuma toate pacatele lumii si prin caderea in pacat se supunea benevol flagelarii din partea societatii. Presa acorda o deosebita atentie desfraului lui Rasputin, devenit sinonim cu numele lui. Apartamentul lui era supravegheat incontinuu de agenti de paza. Rapoartele lor afirma ca aventurile amoroase ale lui Rasputin nu depaseau cadrul orgiilor nocturne cu fete cu comportament usuratic si cu cantarete de sansonete, precum si cu unele dintre solicitantele sale, dar nu cu doamne din inalta societate, asa cum se sustinea la vremea respectiva.

Marea protectoare

Se pare ca tarina Aleksandra era o femeie distanta, rezervata la extrem, avand un echilibru nervos foarte labil, parand sa fie mereu pe punctul de a avea o criza nervoasa. Cazul dramatic al tarinei s-a agravat dupa descoperirea bolii de care suferea tareviciul, principele mostenitor Alexei: hemofilia, boala pe atunci incurabila. Faptul, care se stia deja pe vremea aceea, ca hemofilia este o maladie congenitala transmisa de mama, ii dadea nefericitei imparatese un puternic sentiment de culpabilitate, declansand o stare depresiva continua. Inca de aparitia lui Rasputin, ea fusese atrasa de ritul bizantin al Bisericii ortodoxe, la care fusese obligata sa se converteasca (ea fiind o catolica nemtoaica), dar la care s-a atasat mai apoi cu fanatism. Era captivata oarecum de decorul bisericilor, de cantari, de vesmintele bisericesti, de mirosul de tamaie, de intreg spectacolul bogat al riturilor. Era fascinata de preotii marunti de tara, de pelerinii iluminati care strabateau Rusia, de vizionarii, adeseori slabi de inger.

O moarte ciudata

Moartea lui Rasputin a fost considerata de unii o dovada a puterilor sale miraculoase. Invitat in casa printului Iusupov, Rasputin a fost servit cu un vin otravit, care insa nu si-a facut efectul. A fost impuscat de trei ori si nu a murit, astfel ca in final a fost sugrumat. Impachetat intr-un cearceaf, a fost aruncat in raul Neva. Spre surprinderea ucigasilor, mai traia inca in momentul in care a ajuns in apa. In cele din urma, s-a inecat. S-a descoperit insa mai tarziu, in cadrul anchetei, ca persoana care furnizase otrava se speriase si o inlocuise cu un praf inofensiv. Cadavrul lui Rasputin a fost instalat, pentru inceput, in cripta Catedralei Feodorovsk. Ulterior el a fost inmormantat in taina, nu departe de palat, sub o capela in constructie.

Profetie sau santaj

Ca orice profet care se respecta, Rasputin spusese de mai multe ori ca se teme ca va fi omorat, lucru destul de lesne de prezis pentru un om care isi facuse numerosi dusmani la curtea tarului. Rasputin a legat moartea sa de caderea Romanovilor. “Daca mor sau daca ma parasiti, va veti pierde fiul si coroana in urmatoarele sase luni”, le spunea Rasputin tarului si tarinei. Este greu de spus daca e vorba de premonitie sau santaj. Un lucru insa este cert: dupa asasinarea lui Rasputin, dinastia Romanovilor si-a inceput declinul, iar sase luni mai tarziu tarul si familia sa erau prizonierii noului regim. Asasinarea lui Rasputin era pregatita de mai mult timp si “Diavolul Sfant” stia asta. “Tarule rus! Sa stii ca daca asasinatul il vor savarsi si rudele tale, atunci nimeni din familia ta, rude si copii, nu va supravietui mai mult de doi ani… Ei vor fi omorati de poporul rus… Pe mine ma vor omori. Eu nu mai sunt in viata. Roaga-te. Roaga-te. Fii puternic. Ai grija de neamul tau ales”, ii scria Rasputin tarului Nicolae al II-lea. Cu o alta ocazie, in urma unei crize de hemofilie a tareviciului, Rasputin a rostit cuvinte tulburatoare despre sfarsitul Romanovilor: “Inca o data l-am salvat si nu stiu de cate ori il voi mai salva… dar il salvez pentru calai. Ori de cate ori il imbratisez pe tar, pe Mama (tarina), pe fete si pe tarevici, un fior de teroare imi strabate sira spinarii. E ca si cum as strange niste cadavre in brate.” Profetia lui Rasputin avea sa se adevereasca intocmai.

Rasputino-mania

Incepand cu anul 1988, Rusia a devenit martora unui proces de reabilitare a lui Grigori Rasputin. Sub lozinca “Rasputin nu e doar votca”, forte national-sovine din Rusia incearca sa promoveze o noua imagine a lui Rasputin. Carti si casete video si audio care “marturisesc” despre “sfintenia” lui Rasputin au invadat bisericile din intreaga Patriarhie rusa. Ele sunt importate si in Basarabia, bucurandu-se de mare succes. Rasputino-mania aduce un mare prejudiciu Bisericii, transformand sfintenia crestina intr-un subiect de batjocura si zeflemea pentru presa de scandal. In 1997, s-a desfasurat o conferinta dedicata perspectivei canonizarii lui Rasputin, in timpul careia episcopul Veniamin al Primorscului i-a facut apologia. In 2001, Uniunea Fratiilor Ortodoxe a facut demersuri pentru canonizarea lui Rasputin, demers respins insa de patriarhul Alexei al Moscovei.

Ioan BOTIS