Istoricul martir Dr. Alexandru Filipașcu - un aristocrat al propriului destin (I)

Dr. Ilie GHERHEȘ
Alexandru Filipașcu - un nume de renume

Răsfoind, între altele, Registrul de Stare civilă „Născuți 1899 - 1902” deținut de către Arhiva Primăriei Petrova, la fila nr. 505, în data de 21 aprilie 1902, sub act nr. 74 este înregistrată nașterea lui „Filipcsuk Șandor, fiul lui Gabor de 40 de ani, boier din Petrova și al Juannei Purzsa, de 36 de ani, jupâneasă de Giulești”.1 Pe aceeași filă, în aceeași limbă română, mai apare faptul că „în anul 1938, prin decizia nr. 47339/1938, a Ministerului Justiției își schimbă numele în Alexandru Filipașcu”.2
O a treia notă mai consemnează: „mort la colonia de muncă Peninsula Valea Neagră, la 20 dec. 1952, unde era deținut. Petrova la 31 ia­nuarie 1953”.3 Respectiva așezare, de tristă faimă, Valea Neagră a devenit, în timp, localitatea Lumina, județul Constanța.
Această moarte cumplită a fost comunicată de către Ministerul Justiției, mai precis Direcția Instan­țelor Militare, cu nr. F/1205, din 26.08.1953. În această notă se mai specifică faptul că „a fost arestat la 16.08.1952 și încadrat într-o colo­nie de muncă pentru 60 de luni, decedând la 20.12.1952, potrivit certificatului de deces nr. 319 din 22.12.1952”.4

Născut într-o familie nobilă, foarte bogată dar, mai ales, mare iubitoare de învățătură, de cultură, Alexandru Filipașcu a urmat clasele primare la școala confesională din sat, de lângă biserică, la a cărei edificare a contribuit și tatăl său, cu sume considerabile, atât din banii proprii, cât și din cei ai „Composesoratului No­bil” Petrova, care era foarte bogat în păduri și munți și al cărui casier a fost o perioadă mare de timp; după cum și din banii vistieriei comunei, al cărei primar, de asemenea, a fost mai mulți ani de zile. Alexandru Filipașcu și-a continuat apoi studiile la Liceul Piariștilor din Sighet (clasele I -IV) și la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș (clasele V - VIII). Aici tânărul petrovean
și-a prefigurat viitorul încă din anii de liceu când a înființat o societate secretă românească din care au făcut parte, în timp, unele din spiritele luminate ale vremurilor de răspântie, din preajma Marii Uniri de la 1918.
Cucerit fiind de farmecul, din păcate trist, al acestor documente de arhivă aș mai ilustra calitatea socială a acestei familii nobile românești din Petrova, reproducând câteva date din „Matricula morților (1912 - 1922)”, document deținut de arhiva Parohiei Petrova - Susani; de data aceasta. În acest sens, în dreptul anu­lui 1921, la poziția 29, din pagina 53 a fost înregistrată moartea tatălui lui Alexandru Filipașcu: „Dl. Găvrilă Filip­ciuc / mare proprietar / pri­mar / casier com[posesorat], în etate de 58” 5, iar la rubrica „Boala și felul morții” este consemnat „tifos și reu­mă cronică”.
De mare relevanță istorică rămân, pentru cercetători, datele alese de către preotul paroh, considerate ca fiind ilustrative. Astfel că la rubrica „Soțul, părinții sau tutorii” stă scris: „Soția: Ioana Pârja n. Giulești/ prunci Dr. Vasile Filipciuc - prim pretor ptr. Vișeu/Ioan F. of. C.R.F/Șandru - teolog curs I / Ileană / Irină / Mărie / George”.6 Așadar, ilustrul cărturar s-a născut într-o familie avută, cu șapte copii, de mare renume social în zonă.

Înmormântarea tatălui lui Alexandru Filipașcu a fost o ceremonie de mare prestigiu, iar la rubrica „Preotul îngropător”, apar următorii slujitori ai altarului: „D.[arie] Vlad paroh loc./Iuliu Ardelean - paroh Borșa / Șandru Coman Moiseiu/Tit Demian - Vișeu de Jos/Emil Fucec - Ro­zavlea/Alexiu Marina - Ruscova, Șandru Leahoviciu - Bistra”.7 Mormântul lui Găvrilă Filipciuc se găsește, și astăzi, în fața Bisericii din Susani, iar pe crucea sa de marmură neagră stă scris:
„Aci odihnește în Domnul
Boieriul
GĂVRILĂ FILIPCIUC
Nobil de Petrova
7 Junie 1862 - 12 martie 1921
«Nedreptatea am urât
Și o am urgisit
Iar legea Ta o am iubit!»
Ridicat de soția sa Joană n. Pârja” 8

În anul 1930 s-a stins din viață și mama ilustrului cărturar, Ioana, născută Pârja, la vârsta de 66 de ani. Înmormântarea jupânesei de Giu­lești a fost oficiată de către un cortegiu funerar format din șase preoți, în frunte cu părintele vicar Ilarie Boroș și parohul local Paul Szilaghi.
Lăsându-mă pradă unor teorii despre destin și predestinare, dar fără să consider coincidența un capriciu al sorții aș mai completa, totuși, într-un mod cât se poate de explicit, ad li­teram, precizând că în „Matricula botezaților (1899 - 1910)”, cercetată în arhiva Parohiei Petrova - Susani, în dreptul anului 1902, la nr. de ordine 34 bis, este consemnat, în spațiul nr. de ordine 35, numele de Șandru Filipciuc, iar în dreptul datei de naștere „1902 - aprilie - 20 - 21”.9 Cu siguranță că acest amănunt de cronică parohială nu face decât să sporească aura de mister, de predestinare, așadar!
Iată câteva date reci, caligrafiate straniu, într-o limbă de cancelarie seacă, administrativă, dar care descriu și prefigurează (poate!) acolada unui destin dramatic. Omul care a parcurs cei 50 de ani de viață a ales să-și schimbe numele, a optat pentru idealuri altruiste și caritabile, abandonând, între altele, două profesii nobile, reconsiderându-și opțiu­nile politice, călcându-și pe suflet în privința convingerilor religioase ș.a.
Crescut și format într-o atmosferă de autentică trăire românească, ocrotit și încurajat de exemplul celor din jur (Dr. Gheorghe Bilașcu - unchiul său, dar și întemeietorul învățământului superior stomatologic românesc; Dr. Vasile Filipciuc - fratele său, parlamentar în perioada interbelică; Dr. Gavrilă Iuga - cumnatul său, parlamentar și prefect al Maramureșului, în aceeași perioadă ș.a.); Alexandru Filipașcu a încercat să le urmeze
exemplul, cu multă determinare și dintr-un imbold lăuntric.

Cunoscător fin al realităților acestei zone a Maramureșului și, mai cu seamă, a Văii Vișeului, tânărul Șan­dru Filipciuc (pe atunci!) s-a implicat cu tot sufletul în mișcarea unionistă care anima realitatea acelor vremuri, în toamna anului 1918, participând, de asemenea, la alungarea „ucrainenilor” care au ocupat partea dreaptă a râului Vișeu, până mai sus de localitatea Leordina, în ianuarie 1919.
În acel an (1918), în Maramureș, climatul politico-social era înveninat și încrâncenat, iar românul renegat, bogătașul Pop Șimon din Vișeul de Sus amenința că-i va împușca, cu mâna lui, pe toți aceia care vor susține unirea cu Regatul România.
Într-o altă ordine de idei, datorită implicării sale în mișcarea națională de la Beiuș, în organizațiile secrete ale tinerilor români, Alexandru Fili­paș­cu s-a făcut remarcat astfel încât, în lunile august - octombrie ale anului 1919 a fost solicitat să ia parte la instaurarea administrației românești, pe lângă secretarul Prefecturii Seleuș, la solicitarea prefectului Victor Ioaneș de Apșa, fiindu-i apreciate și calitățile de bun cunoscător de limba română.

De remarcat că, deși era tânăr, Alexandru Filipașcu își asumase un destin curajos, abia reușind să prindă primul tren care a plecat din Beiuș, la venirea trupelor de secui, în toamna anului 1918, căzând într-o ambuscadă la Oradea și fiind maltratat de către militari ai unei gărzi naționale maghiare. Cu toate acestea, în toamna anului 1920 a luat parte activă în campania elec­torală a unchiului său, Dr. Gheorghe Bilașcu, candidat al Partidului Național Român din Transilvania pentru Parlamentul de la București, în circumscripția electorală Bârsana.
La insistențele familiei, a calcat pe urmele Dr. Gheorghe Bilașcu, începând studii de medicină la Cluj (1920) dar, cu timpul, a reușit
să-și convingă unchiul, că nu aceasta era menirea lui și, tot cu ajutorul acestuia, s-a înscris la Roma, la Seminarul Roman Pontifical La­ternaum, care pregătea, cu precă­dere, viitorii episcopi și diplomați ai Sfântului Scaun. Aici, frecventând bibliotecile Romei și audiind o paletă largă de cursuri, aban­donează și această perspec­tivă de „viitor prinț al bisericii”, întorcându-se în Maramureșul său drag; ca atare, Alexandru Filipaș­cu a ales să se dedice vieții de dascăl și de preot, profesând pe rând și predând disciplinele Istorie, Teo­logie sau Filosofie, în mai multe orașe transilvane, între care Zalău, Vișeu de Sus, Sighet, Alba Iulia, Sibiu, Cluj. După al doilea război mondial Alexandru Filipaș­cu a devenit profesor la Institutul Teologic Ortodox din Cluj, pentru o scurtă perioadă de timp, căzând apoi pradă urgiei comuniste care se lățea peste întreaga țară.


 

Note:

1. Primăria Petrova, Serviciul Stare civilă, Registrul Născuți (1899 - 1902), fila 505;
2. Ibidem;
3. Ibidem;
4. Ibidem;
5. Parohia Ortodoxă Petrova I - Susani, Serviciul Arhiva,
Matricula morților (1912 - 1922), f. 53;
6. Ibidem;
7. Ibidem;
8. Parohia Ortodoxă Petrova I - Susani, Cimitirul Ortodox, față, partea dreaptă, lângă gardul de la Drumul Național;
9. Parohia Ortodoxă Petrova I - Susani, Serviciul Arhiva,
Matricula botezaților (1899 - 1910), fila 31.