Istoricul BLAGA MIHOC la 77 de ani

I. Ardeleanu-Pruncu

Istoricul și profesorul universitar dr. Blaga Mihoc de la Oradea a împlinit de curând 77 de ani și și-a înnobilat această frumoasă aniversare cu încă o carte, sugestiv întitulată „În sprijinul cetății”. Într-adevăr, la anii săi și la opera sa, Blaga Mihoc este un adevărat stâlp de sprijin al cetății, în slujba căreia trudește de o jumătate de veac.

Născut la 1 ianuarie 1943 într-o familie de țărani bihoreni din Talpe, văr cu regretatul poet Gheor­ghe Pituț, în 1960 a absolvit Liceul din Beiuș, iar în 1965 Facultatea de istorie-filozofie din Cluj. După câțiva ani de profesorat la liceul unde fusese elev, în 1968 a ajuns la Muzeul de istorie din Baia Mare. Aici și-a început cu adevărat activitatea istoricul ce avea să devină. Timp de zece ani, Blaga Mihoc a răscolit arhive, a cercetat documente, a scris și a publicat articole și studii de specialitate precum: „Date cu privire la activitatea mara­mure­șenilor pentru sprijinirea
răz­boiului de independență (1877-1878)”, „Două hărți ale orașu­lui Baia Mare din 1783 și 1809”, „Din corespondența inedită a lui George Pop de Băsești” și altele. Aici, sub directoratul lui Aurel Socolan și alături de Carol Kacso, Sabin Șainelic, Victor Gorduza, Janeta Ciocan și alți colegi muzeografi, Blaga Mihoc s-a implicat cu pasiune și cu dăruire în organizarea unor sesiuni de comunicări, expoziții, secții și muzee memoriale. Începând din 1968, când s-a organizat prima expoziție în casa lui Vasile Lucaciu, și până în 1972, când a fost inaugurat întreg Complexul muzeal de la Șișești, tânărul muzeograf a conceput și a coordonat totul. La fel a făcut, prin 1975, și la cel din Băsești, închinat lui George Pop. Din anii aceia i-au rămas apropiați sufletește „Leul de la Șișești” și „Bătrânul Nației”, despre care n-a încetat să caute documente și să scrie. Lui Vasile Lucaciu i-a dedicat, în 1993, o monografie excelent documentată și argumentată, revăzută și comple­tată cu noi date și documente și apărută într-o nouă ediție în 2018. În paginile acesteia (Cap. XII, pg. 235-246) relatează și cum a luat ființă Complexul muzeal de la Șișești, în atmosfera politică a acelor ani în care adevărul istoric trebuia pus în slujba minciunii unei ideologii politice obtuze și opresive, ideologie în slujba căreia se aflau, adeseori, intelectuali autentici, puși sub comanda unor activiști și pro­pa­gandiști măr­giniți ca orizont cultural, dar autoritari până la agresivitate, prostia fiind prin excelență agresivă.

În toamna lui 1977, Blaga Mihoc s-a transferat la Muzeul Țării Crișu­rilor din Oradea, secția Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, s-a întors în Bihorul natal și anii care au urmat s-au concretizat în alte nenumărate studii și articole, recenzii, eseuri... cărți, multe și valoroase, dintre care amintim: Istorie și politică (1993), Religie și naționalitate (1998), Insi­nuarea falsului istoriografic (1996), Caritate și prigoană (1999), Valen­țele emancipării (2004), Justiție și moralitate (2000), Biserica și secularul (2007), Semnul faptelor (2008), Calea adevărului (2009), Judecata cea dreaptă (2012), Peregrinul și umbra (2010), toate constituindu-se în dovezi concrete ale unei munci alimentate din respectul față de profesia aleasă și din dragostea pentru istoria neamului său, așezate însă în pagină sub pecetea incon­fundabilă a unui stil propriu, determinat de un crez propriu, conform căruia „a fi sau a nu fi istoric nu ține doar de o anume aplicație la temă, ci presupune infinit mai mult. Istoricul nu ar trebui să fie un vampir al trecutului, ci acel maestru de ceremonii încântat să te îmbie, cu eleganță și cu discreție aristocrată, în labirintul prin care bântuie duhul somnambul al Timpului. BLAGA MIHOC este un astfel de personaj. Are expresia lui inconfundabilă, fiind dăruit cu farmec și-un fabulos meșteșug de povestitor. Profesia lui, cea de istoric, este, înainte de toate, semnul unei armonii subtile și rare, pe care o pune proiectul ursitoarelor în truda unei vieți trăită cu pasiune și-un incorigibil răsfăț.” (Florin Ardelean)

Din toamna anului 1995 ca supli­nitor, iar din 2000 ca profesor titular, Blaga Mihoc a predat, până la pensionare, la Institutul teologic greco-catolic din Oradea, aparți­nând Facultății de teologie greco-catolică a Universității „Ba­­beș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cursuri de filozofie neotomistă și istorie a Imperiului Roman, completându-și astfel o bio­grafie profesională care i se cuvenea pe deplin și pentru care a lucrat ani de-a rândul, cu osârdie și profesio­nalism, cu respect față de sine și față de adevărul istoric.
Ca om al cetății, Blaga Mihoc a fost mereu prezent în viața spiri­tuală a acesteia, a vorbit, a scris și a publicat, s-a implicat în viața literară și în publicistică, a fost și este mereu aproape de ritmul ini­mii care bate în nord-vestul țării, alături de alți distinși intelectuali ai neamului, neuitând însă nici de cei zece ani de frumoasă și rodnică tinerețe, petrecuți în Maramureș, de prietenii de-atunci și de-acolo: Ion Igna, Ștefan Belu, Augustin Cozmuța, Petre Codrea și alții, și dovada cea mai elocventă în acest sens este cartea sa de memorii „Peregrinul și umbra”, publicată în 2010, în care peste 50 de pagini „vorbesc” despre peregri­nările sale pe meleagurile Mara­mu­­re­șului rămas drag sufletului său.

De ani buni, Blaga Mihoc mă onorează cu prietenia sa, vorbim adeseori (prin intermediul mijloacelor tehnice din dotare) și mă bucură cu fiecare carte apărută. La mulți ani, prietene al nostru, cu sănătate și cu cât mai multe cărți!
 

„A fi sau a nu fi istoric nu ține doar de o anume aplicație la temă, ci presupune infinit mai mult. Istoricul nu ar trebui să fie un vampir al trecutului, ci acel maestru de ceremonii încântat să te îmbie, cu eleganță și cu discreție aristocrată, în labirintul prin care bântuie duhul somnambul al Timpului. BLAGA MIHOC este un astfel de personaj”.
Florin Ardelean