Istoria violentelor urbane

In 29 aprilie 1992, in Los Angeles au izbucnit revolte. Ele nu au durat decat trei zile, dar s-au soldat cu moartea a 55 de persoane si ranirea altor 2 300. Aproximativ 1 100 de cladiri au fost prefacute in scrum, pagubele cifrandu-se la un miliard de dolari, scrie cotidianului francez Le Figaro, citat de Rompres. Elementul declansator a fost achitarea a patru politisti albi acuzati ca l-au omorat in bataie pe un suspect negru. Distrugatori (negri si latino-americani) au coborat pe strazile South Central, cel mai defavorizat cartier al orasului, si au atacat magazinele unor coreeni, care au fost acuzati ca se imbogatesc in ghetou, fara a trai acolo. Contextul era exploziv: doar 45 % dintre negri aveau un loc de munca; in anul anterior, rivalitatile dintre bande se soldasera cu moartea a 771 de persoane. Intr-o tara in care 40 % dintre gospodarii detin o arma de foc, politia a fost rapid depasita. Inca din prima seara, Garda Nationala californiana era chemata in ajutor (ca forta de intarire) si 2.000 de militari intrau in oras in tinuta de lupta. Solutiile O data cu reinstaurarea calmului, in Los Angeles s-au schimbat multe lucruri. Politia a fost intarita cu 2.000 de membri, efectivele sale ajungand la 10.000 de oameni. Ea a recrutat numerosi “afro-americani” si a creat unitati de cartier, menite sa replice la micile dezordini cotidiene. Toate fortele de politie au primit cursuri “de sensibilizare la problemele rasiale”, precum si de “relatii comuni-tare”. In paralel, in 1994, California a adoptat o lege ultrarepresiva - „Three strikes and you’re out” („Trei condamnari si s-a terminat”), care a umplut puscariile: legea ii obliga pe judecatori sa pronunte pedepse de minimum 25 de ani in cazul dublei recidive, fie si pentru o infractiune minora. Sub conducerea unui fost jucator de fotbal american, Jim Brown, cele doua bande dominante in Los Angeles (The Bloods - Sangerosii, si The Crips - Handicapatii fizic) au negociat un tratat de pace. De la doua crime pe saptamana, s-a ajuns la doua pe luna. Potrivit cifrelor oficiale, in aceasta aglomeratie urbana exista inca 1.400 de bande. Dar de partea cealalta se afla un dispozitiv sofisticat: 50 de procurori specializati in violente urbane si circa 12 programe de prevenire in cartierele dificile, printre care un ajutor personalizat pentru tinerii care au luat-o pe o cale gresita (Rescue - Salvare) si un premiu decernat “cetatenilor curajosi”. Negrul din LAPD O coalitie de interese economice publice si private, Rebuild LA (Recladirea Los Angeles-ului), a investit 1,5 miliarde de dolari in South Central. Numarul micilor intreprinderi gestionate de latino-americani s-a dublat in decurs de cinci ani. Primarul de la vremea aceea, Tom Bradley, si procurorul districtual, Ira Reiner, au renuntat sa mai candideze pentru un nou mandat. Pentru prima data, un negru, Willie Williams, a fost numit in fruntea politiei orasului (LAPD). El a instituit proceduri de control si de raspundere a agentilor din teren. La zece ani de la “insurectie”, 77% dintre locuitori apreciau ca orasul trecuse de incercare si 62% aprobau activitatea LAPD. Represiune, responsabilitate, reabilitare: aceasta a fost replica la cele mai grave confruntari cunoscute de SUA de la Razboiul de secesiune incoace. Acesti trei “R” se regasesc in politica securitara a multor municipalitati. Uneori, cu un zel foarte american: metroul din Washington a fost cel dintai care a aplicat conceptul de toleranta zero, starnind mirarea publica atunci cand un pasager a fost arestat pentru ca mancase o banana. La New York, problema era si mai serioasa: la inceputul anilor 1990, se inregistrau peste 2.000 de crime pe an. Cartiere intregi “cazusera de pe harta”, politia de-abia indraznind sa se aventureze pe cuprinsul lor. Sub conducerea unui primar foarte mediatic, Rudolf Giuliani, comisarul William Bratton a revolutionat organizarea politiei municipale (NYPD), fuzionand intr-o singura entitate aceasta adevarata armata de 50.000 de functionari, dotata cu un buget de 2,3 miliarde de dolari. El a pus la punct un sistem informatic, CompStat, care permite nu numai accesul in timp real la statisticile delincventei pe cartiere, ci si urmarirea performantei personale a fiecarui agent in parte. Teoria „Gemurilor Sparte” Bratton venea din Boston, unde, in anii ’80, fusese inventat conceptul de politie de proximitate: seful comisariatului local trebuia sa fie, in acelasi timp, sponsorul echipei de tineret, avocatul comunitatii si arbitrul diferendelor. Obsesia lui Giuliani se referea la infractiunile afectand “calitatea vietii”. Primarul adoptase “teoria geamurilor sparte”, a doi profesori de la Universitatea Harvard, James Wilson si George Kelling, potrivit careia (intrucat micile infractiuni le cheama pe cele mari) un graffiti, ori un geam spart, pot crea un mediu criminogen. Consecinta practica: nu trebuie lasat sa treaca nimic. Umpland orasul de politisti (numarul agentilor prezenti pe strazi a crescut de patru ori), Giuliani a reusit sa faca sa scada rata criminalitatii violente din New York cu 63%, si numarul homicidurilor, cu 70%. Acest rezultat nu a fost obtinut fara erori. Arestarile si perchezitiile preventive, neobisnuite in SUA, au vizat prioritar minoritatile. In 1999, un tanar african a fost omorat in cartierul Bronx de patru politisti in civil, care au fost achitati. La sfarsitul mandatului sau, popularitatea primarului atingea 70% in randul albilor, dar numai 26% in randul negrilor. Miracolul securitar survenit in SUA in urma cu un deceniu ii lasa, totusi, perplecsi pe cativa criminologi. La San Diego, oras din California ce a fost crutat de metodele unui Bratton (aflat, astazi, in fruntea LAPD), numarul omorurilor a scazut si mai rapid decat in New York. Andrew Karmen, din cadrul John Jay College of Criminal Justice din New York, vede, in aceasta, un concurs de imprejurari demografice: scaderea populatiei din grupa de varsta 15-21 de ani, sosirea a noi imigranti motivati de reusita sociala, eliminarea a mii de delincventi prin crima, detentie, supradoza de droguri. In 1998, pana si FBI (Biroul Federal de Investigatii, Politia federala americana) recunostea ca ii este “greu sa explice” scaderea fulgeratoare a cifrei violentelor urbane. Le Figaro