Istoria secreta a colonelului ''Eugen''

Care au fost „atuurile” ascensiunii fulminante a unui baimarean, ajuns din postura de tamplar primul sef al Directiei I de Informatii Interne din cadrul Securitatii? Colonelul de securitate Gavril Birtas a fost „mana armata” a NKVD-ului sau flebetea ministrului de Interne Teohari Georgescu? In 1905, anul debutului Revolutiei ruse, Papa Pius al X-lea il numea in functia de arhiepiscop catolic al Bucurestiului pe Raymund Netzhammer, un calugar benedictin (pe atunci canonic onorific de Bucuresti si rector al Colegiului grecesc din Roma). Aparent fara nici o legatura, cele doua evenimente au avut un „liant” in persoana unui baimarean. In acel an, in orasul de sub poalelele Gutaiului se nastea Gavril Birtas, securistul care avea sa devina „calaul catolicismului romanesc”. Fost tamplar si ilegalist intr-o organizatie comunista, Birtas a devenit primul sef al Directiei I a Securitatii, fiind considerat factorul care a contribuit decisiv la oprimarea reprezentantilor marcanti ai religiei catolice (fapt posibil si datorita recrutarii unui informator la Nuntiatura papala din Bucuresti), a opozantilor politici din partidele istorice si la dizolvarea organizatiilor sioniste din Romania. Securitatea, cel mai violent serviciu de represiune al regimului comunist, a fost oficializat in 30 august 1948, prin Decretul 221 al Marii Adunari Nationale, sub denumirea Directia Generala a Securitatii Poporului (DGSP). In prima structura a Securitatii au fost cooptate persoane „necompromise” din fosta Siguranta a Statului si activisti de incredere, cu totii girati de catre o comisie compusa din ofiteri NKVD condusi de generalul Dimitri Gheorghievici Fedicikin. In fapt, la conducerea Securitatii au fost numiti trei ofiteri NKVD (serviciu secret sovietic): Pantelei Bodnarenko (Pintilie Gheorghe), Boris Grünberg (Alexandru Nicolschi) si Vladimir Mazuru. Seful Directiei I (Informatii Interne) a fost numit Gavril Birtas, „cadru de nadejde a partidului”, ridicat de regimul comunist in grad de colonel. Birtas a fost indepartat din DGSP in 1952, o data cu inlocuirea lui Teohari Georgescu de la sefia Ministerului Afacerilor Interne (cand a revenit pentru scurt timp ca sef al Regionalei de Securitate Oradea), in urma unui scandal in interiorul partidului (urmarirea unor lideri comunisti - cazurile Foris si Maurer). Istoricul serviciilor secrete * 1865 - Marele Stat Major creaza Sectia a II-a, dupa modelul francez, care avea atributiunea de a culege, analiza si sintetiza informatii cu caracter militar. * 1 mai 1925 - Mihail Moruzov, angajat la Biroul de cautare a informatiilor, convinge Marele Stat Major sa infiinteze un Serviciu Secret. * 30 august 1948 - in cadrul Ministerului Afacerilor Interne se infiinteaza Directia Generala a Securitatii Poporului (DGSP). * 30 martie 1951 - DGSP devine Directia Generala a Securitatii Statului. * 20 septembrie 1952 - DGSS devine Ministerul Securitatii Statului. * 11 iulie 1956 - prin H.C.M. nr 1361, in cadrul Ministerului de Interne s-a infiintat Departamentul Securitatii, care se incadreaza in Ministerul de Interne. * 22 iulie 1967 - in Ministerul de Interne functioneaza Departamentul Securitatii Statului, condus de un Consiliu al Securitatii Statului, care avea in frunte un presedinte cu rang de ministru. * 9 aprilie 1972 - Departamentul Securitatii Statului e reorganizat in 6 Directii principale (Informatii Interne, Contrainformatii Economice, Contraspionaj, Contrainformatii Militare, Securitate si Garda si Cercetari Penale). * 26 martie 1990 - se infiinteaza Servicul Roman de Informatii. Banii si „propteaua” colonelului Apropierea lui Gavril Birtas de „tripleta NKVD” a indus ideea ca si acesta ar fi fost un „comisar bolsevic” (cum l-a caracterizat fostul detinut politic Ticu Dumitrescu), insa faptul nu a fost dovedit. Mai mult, cercetarile aprofundate ale lui Gheorghe Buzatu, Mircea Chiritoiu si ale prestigiosului „vanator de securisti”, istoricul Marius Oprea, au scos la iveala un posibil contraargument: banii. Conform documentelor din arhivele secrete, la incadrarea in Securitate s-au decis diferentieri de salarizare intre ofiterii superiori in functie de vechimea in partid, de activitatea in ilegalitate, dar si de „relatiile pe care le aveau la conducerea Ministerului Afacerilor Interne”. Astfel, Gavril Birtas, cu gradul de colonel si functia de director, fusese incadrat in clasa a 15-a de salarizare (cea mai inalta), cu 2, respectiv 5 clase peste cei doi adjuncti ai DGSP (Mazuru si Nicolschi). In 1949, Birtas castiga 76.000 lei net (pentru comparatie un brutar castiga lunar 2.700 lei, iar 1 kg de carne costa 150 lei, 1 kg de paine - 14 lei, 1 l lapte - 40 lei). Ciudat este ca, in conformitate cu grila de salarizare a DGSP, aprobata de comunisti, Birtas ar fi trebuit sa fie incadrat in clasa a 13-a de salarizare, ceea ce presupunea un salariu net lunar de „doar” 59.000 lei. In fapt, sustinatorul lui Birtas a fost Teohari Georgescu, fost ministru de Interne (1948-1952), baimareanul fiind inlaturat din sistem o data cu protectorul sau. Cine a fost Birtas? Gavril Birtas s-a nascut in Baia Mare in anul 1905. Fost tamplar, a fost convins sa activeze in cadrul unei organizatii comuniste de catre sotia sa, „Biji” Donca, devenita agent NKVD (serviciul secret sovietic). Nume conspirativ de ilegalist: Eugen. In 1946 devine sef al Sigurantei Oradea. In 28 august 1948 este numit primul director al Directiei I Informatii Interne din cadrul Directiei Generale a Securitatii Poporului (DGSP). Caracterizarea Sectiei Cadre a DGSP: „element devotat, capabil, energic, are spirit de initiativa, mare putere de munca, spirit de observatie dezvoltat, inteligenta vioaie, disciplinat, bun organizator”. Catalin VISCHI