Istoria „Porţii de Aur”

La 27 mai 1937, a fost inaugurat podul Golden Gate Bridge, situat în partea de vest a Statelor Unite ale Americii, în statul California. Cu o deschidere de 1.280 de metri, podul Golden Gate leagă oraşul San Francisco de oraşul Sausalito, fiind situat peste strâmtoarea Golden Gate ce face legătura între Oceanul Pacific la vest şi Golful San Francisco la est.

Strâmtoarea Golden Gate (Poarta de Aur) şi-a primit numele în anul 1848, în vremea în care mii de aventurieri, cei mai mulţi dintre aceştia căutători de aur, soseau la bordul vaselor în Golful San Francisco. Până în acea perioadă spaniolii denumiseră strâmtoarea Boca del Puerto de San Francisco. Strâmtoarea este mereu adâncită de efectul combinat al unei maree puternice şi al curentului celor două guri de vărsare în golf ale fluviilor Sacramento şi San Joaquin. 

La 27 mai 1937, în prima zi a dării în folosinţă, podul a fost deschis numai pietonilor, în acea zi, numită „Ziua Pietonilor”, fiind traversat de aproximativ 200.000 de persoane. Primii care au trecut podul au fost primarul Angelo Rosii şi numeroşi oficiali. Un cântec oficial „Există o Lună de argint pe Golden Gate” a fost ales pentru a marca evenimentul. În ziua următoare, la Washington D.C., preşedintele Roosevelt a apăsat un buton care a semnalizat începerea oficială a traficului de vehicule peste pod, începând cu orele prânzului.

În momentul finalizării sale, Podul Golden Gate a fost cel mai lung pod suspendat din lume şi a devenit în scurt timp unul dintre simbolurile cele mai importante pe plan internaţional din San Francisco, California şi Statele Unite ale Americii. Golden Gate a fost declarat una dintre minunile moderne ale lumii de către Societatea Americană a Ingineriei Civile.

„Frommers” (celebrul ghid de călătorie) consideră podul drept „cel mai frumos, cu siguranţă cel mai fotografiat pod din lume”.

Podul, care are o lungime totală de 2.737 de metri, a devenit celebru prin faptul că a fost prima construcţie uriaşă suspendată la peste 150 de metri deasupra apei, fiind în acelaşi timp un exemplu strălucit al stilului arhitectural „Art Deco” târziu din Statele Unite ale Americii. Golden Gate a devenit repede un simbol marcant al oraşului San Francisco, fiind adesea identificat cu spiritul liberal al acestui influent oraş californian.

Primele planuri de a lega printr-un pod cele două maluri ale strâmtorii Golden Gate datează din anul 1871, mulţi specialişti având îndoieli cu privire la posibilitatea finanţării acestui proiect. Mulţi ingineri au fost neîncrezători că ar putea fi construită o punte de asemenea dimensiuni peste canalul navigabil dintre golf şi ocean. Deşi ideea unui pod nu era nouă, prima propunere concretă a fost făcută în 1916, de către James Wilkins. Unul dintre inginerii care s-au arătat interesaţi de proiect a fost Joseph B. Strauss. Până la vremea respectivă, Strauss a finalizat numeroase poduri, cele mai multe dintre acestea destinate căilor ferate.

Departamentul de război a fost preocupat de faptul că podul ar interfera cu traficul navelor; marina se temea că o coliziune cu o navă sau un sabotaj al podului ar putea bloca intrarea în unul din podurile sale principale. Sindicatele au cerut garanţii că muncitorii locali vor primi locuri de muncă. Southern Pacific Railroad, una dintre cele mai puternice companii californiene, s-a opus construirii podului, îngrijorată de viitorul flotei sale de feriboturi şi a intentat un proces împotriva proiectului. Un aliat al proiectului a fost tânăra industrie americană de automobile, care a sprijinit dezvoltarea de drumuri şi şosele pentru a creşte cererea pentru automobile

În anul 1920 au fost reînnoite pregătirile de realizare a proiectului, cu toate obiecţiile şi acţiunile de boicotare ale proprietarilor de vapoare ale căror vase traversau strâmtoarea. Discuţii preliminare legate de eventuala construire a podului Golden Gate au avut loc pe 13 ianuarie 1923, la o convenţie specială desfăşurată în Santa Rosa.

Perioada de construcţie a podului a durat între data de 5 ianuarie 1933 şi 27 mai 1937, sub conducerea inginerului şef Joseph B.Strauss, avându-i ca asistenţi pe Charles Ellis şi Leon Moisseff. Este interesant că acest pod controversat a necesitat „200 de milioane de cuvinte pentru a convinge populaţia de necesitatea existenţei sale şi numai patru ani şi 35 de milioane de dolari pentru construirea lui”, după cum afirma şeful lucrărilor.

Strauss a fost inginerul-şef responsabil cu proiectarea şi construcţia podului. Din cauză că Strauss avea o experienţă limitată în designul suspensie-cablu, responsabilitatea pentru o mare parte din inginerie şi arhitectură a revenit altor experţi. Propunerea iniţială făcută de Strauss (două console cu deschideri duble legate de un segment de suspendare central) a fost considerată inacceptabilă din punct de vedere vizual.

Designul graţios al suspensiilor a fost conceput şi promovat de către Leon Moisseff, designerul podului New York, Manhattan. Irving Morow, un arhitect relativ necunoscut, a conceput forma generală a podului, turnurile, sistemul de iluminat şi alte elemente, cum ar fi balustradele şi pasarelele. Miosseff a realizat proiectul structural de bază, introducând „teoria deformării”, prin care carosabilul subţire ar flexa în vânt, reducând foarte mult tensiunea prin transmiterea forţelor în cablurile de suspendare ale turnurilor podului.

Un rol important în proiectarea podului l-a avut inginerul Charles Alton Ellis, specialist în design stuctural. În noiembrie 1931, Strauss l-a concediat pe Ellis, înlocuindu-l cu Clifford Paine. Ellis a continuat să lucreze la proiect, chiar dacă nu a fost plătit. Un absolvent al Universităţii din Cincinnati a inovat utilizarea plasei mobile de siguranţă sub şantierul de construcţie, care a salvat multe vieţi.

Celebra culoare „International Orange” a fost iniţial folosită ca izolant pentru pod. Podul a fost iniţial vopsit cu un grund roşu pe bază de plumb. Mai mulţi localnici l-au convins pe Morrow să picteze podul în culoarea portocaliu vibrant în loc de argintiu sau gri standard şi culoarea a fost păstrată până în zilele noastre. Marina Statelor Unite a vrut ca podul să fie vopsit în dungi negre şi galbene pentru a asigura vizibilitatea pentru navele care treceau pe sub pod. Vermillonul portocaliu care a fost ales sporeşte vizibilitatea podului în ceaţă.

În timpul construcţiei podului s-au produs 14 accidente mortale. Construirea podului a necesitat realizări tehnice deosebite, fiind pentru o bună perioadă de timp podul suspendat cel mai lung din lume, partea suspendată măsurând 2.332 de metri. Stâlpul de susţinere cel mai înalt are 227 de metri, iar grosimea cablurilor principale înmănunchiate este de 92 de centimetri. Golden Gate cântăreşte 887.000 de tone şi a necesitat 1.200.000 de nituri. Greutatea de carosabil este susţinută de două cabluri care trec prin cele două turnuri principale şi sunt fixate în beton la fiecare capăt. Fiecare cablu se compune din 27.000 de fire de sârmă. Există 80.000 de mile (129.000 de kilometri) de sârmă în cablurile principale. Balustradele între trotuare şi benzile de circulaţie au fost adăugate în anul 2003, în primul rând ca măsură pentru a preveni încadrarea cicliştilor pe carosabil.

Podul a fost construit în întregime din donaţii într-o perioadă de timp în care Statele Unite ale Americii se găseau după marea criză economică şi când economia naţională se confrunta cu problema unui şomaj ridicat.

Dispunând de şase benzi de circulaţie, Podul Golden Gate serveşte ca legătură de transport vitală pentru Autostrada 101, care face legătura între oraşul San Francisco şi districtul Marin County. Din motive de siguranţă, viteza maximă admisă este de 73 km/h. Podul deţine un sistem de monitorizare în timp real al traficului, ceea ce permite reconfigurarea benzilor de circulaţie în funcţie de numărul şi direcţia de deplasare a maşinilor. Astfel, dimineaţa sunt activate patru benzi spe sud (San Francisco) şi două spre nord (Sansalito), iar după-amiaza şi în zilele libere, sunt câte trei pe fiecare sens. Podul este traversat zilnic de circa 118.000 de automobile. Traficul pietonilor şi bicicliştilor este permis numai pe trotuare şi numai pe timpul zilei. Accesul câinilor este permis doar dacă aceştia sunt însoţiţi de stăpâni şi sunt în lesă.

Podul a fost închis din cauza vânturilor puternice de mai multe ori, în 1951, 1982, 1996 şi 2005. Vânturile puternice din 1982 au fost îndeajuns de violente încât să provoace o clătinare vizibilă a podului. Din cauza faptului că podul a fost considerat „vulnerabil la cutremur”, un studiu al Autorităţii de Transport San Francisco a recomandat ca structura actuală depăşită să fie înlocuită cu o structură de transport modernă, mai eficientă, multimodulară.

În mai 1987, ca parte a festivităţilor dedicate aniversării a cincizeci de ani de la deschiderea podului, Golden Gate Bridge a fost închis traficului auto, podul fiind destinat doar traficului pietonal. Această celebrare a atras între 750.000 şi 1.000.000 de oameni. Podul este vizitat anual de circa zece milioane de oameni, reprezentând una dintre cele mai admirate construcţii ridicate de om.

Atracţie pentru sinucigaşi

La Golden Gate Bridge au loc cele mai multe sinucideri din lume. După o cădere de aproximativ patru secunde, persoana care se aruncă de pe pod loveşte apa cu o viteză de 112 km/h. Cele mai multe persoane mor din cauza impactului la contactul cu apa. Puţinii care supravieţuiesc impactului iniţial mor înecaţi sau de hipotermie din cauza apei foarte reci. Nu există o cifră exactă a numărului de sinucideri începând cu anul 1937, deoarece multe sinucideri s-au petrecut fără martori. Prima sinucidere a avut loc la doar trei luni după inaugurarea vestitei construcţii.

Pentru a reduce tentativele de sinucidere, au fost amplasate telefoane speciale pentru ca sinucigaşii, aflaţi într-o situaţie de criză, să poată suna consilieri specializaţi în rezolvarea unor astfel de situaţii. Încercările de a amplasa o barieră anti-sinucidere au fost zădărnicite de dificultăţile de inginerie, costurile ridicate şi opoziţia publică. În anul 2008, Consiliul de Administraţie al Podului Golden Gate a luat hotărârea de a instala o plasă sub pod pentru a descuraja sinuciderile.