Istoria ciclismului maramuresean

In Maramuresul anilor ’60, ciclismul reprezenta un adevarat fenomen de masa, in Baia Mare sau in judetele limitrofe avand loc cate un concurs la fiecare doua-trei saptamani. Daca in urma cu patru decenii aveam campioni nationali, in prezent nu mai avem nici macar un ciclist in activitate. In Maramuresul postbelic, ciclismul era considerat un sport de masa, la curse cicliste care se desfasurau de doua ori pe luna participand sute de competitori. Chiar daca victoriosii nu erau premiati decat foarte rar cu bani sau obiecte, o cursa pe distanta Baia Mare-Satu Mare, era considerata „la ordinea zilei”. In 1964 a debutat Turul Maramuresului, o competitie care insuma aproape 250 de kilometri si care aduna la start cei mai buni ciclisti ai tarii. In acea vreme, cei mai buni ciclisti maramureseni, Grausam Gheza, Moza Rotwansky, Octavian Dragomirescu sau Victor Bulgaru parcurgeau la antrenamentele zilnice cate 100 de kilometri, de la Baia Mare pana la Bizusa si retur, sau se caleau in catararile pe Gutai. In 1959, in Baia Mare a luat fiinta primul club de ciclism, denumit Vointa, urmat la cativa ani distanta de Viitorul. Desi nu a capatat aspecte profesioniste, practic, concurentii foloseau biciclete obisnuite, fara modificari, maramuresenii au cucerit ani la rand titlurile nationale republicane (Grausam Gheza de 5 ori consecutiv, iar Octavian Dragomirescu, de 3 ori). Din cauza dificultatilor financiare, considerate „normale” in vremea respectiva, cluburile maramuresene au fost doar temporar afiliate la Federatia Romana de Ciclism, motiv pentru care rutierii baimareni nu au putut lua parte la Turul Romaniei, denumit pe atunci „Cursa Scanteia”, competitie desfasurata pe distanta Baia Mare-Bucuresti si retur. Totusi, desi nu avea drept de concurs, omul cu „inima de fier” (asa se traduce Grausam in limba romana), Gheza Grausam a facut aceasta cursa in spatele plutonului, imediat dupa masinile ce insoteau caravana. Sosea la cateva minute distanta in urma lor si isi cauta singur un loc unde sa stea pana in ziua urmatoare de cursa. Dupa anii ’70, cursele au inceput sa se mai rareasca, insa continuau sa fie populare, adesea desfasurandu-se curse de pista, in pauzele meciurilor de fotbal de pe stadionul „Dealul Florilor”. Revolutia din 1989 a dat acestui sport lovitura de gratie, din ce in ce mai putini incumetandu-se sa-l practice. Ultimul concurs a avut loc cu ocazia zilei de 1 iunie 2004 pe distanta Baia Mare-Catalina si retur (20 km). Acum, in Maramures nu se mai gaseste nici un practicant profesionist al acestui sport atat de popular in Europa. Costurile ridicate ale materialelor de concurs sperie, iar placerea unei competitii cicliste ramane, in continuare, neexplorata. Curiozitati cicliste Bicicleta cu care a concurat Gheza Grausam a fost primita in 1964 de la campionul national Cosma Dumitrescu, in imprejurari ciudate. Maramureseanul a fost rugat sa ii tina bicicleta pentru cateva momente, Dumitrescu a urcat intr-o masina, iar a doua zi s-a aflat ca fugise din tara l Victor Bulgaru a debutat intr-o cursa ciclista la doar 12 ani l Maramuresul a avut si echipa de ciclism de fete intre 1968-1970 l Printre sportivii legitimati se aflau si cativa de etnie rroma din Somcuta Mare. Din cauza faptului ca veneau pe bicicleta la concursuri si aveau o conditie fizica precara, nu reuseau niciodata sa le termine l Sediul clubului ciclist Vointa Baia Mare se afla in lemnaria lui Gheza Grausam l Astazi, fostii ciclisti ai Maramuresului fie reconditioneaza biciclete, fie sunt plecati in strainatate l La Turul Satmarului din 1968, spectatorii au aruncat pe asfalt cuie, doar maramuresenii au trecut fara sa sparga. Ajunsi primii pe stadion, au fost intrecuti de ceilalti participanti care fusesera transportati pana acolo cu masinile. Gheza Grausam: „Vreau in cartea recordurilor” Gheza Grausam (65 de ani) are o vivacitate iesita din comun si, desi acum se ocupa cu cresterea porumbeilor, spera ca in toamna sa intre in Cartea Recordurilor. „Incep sa uit anumite lucruri si sa obosesc mai repede, dar in toamna voi incerca ceva nemaiintalnit. Nu pot sa spun exact ce, sa nu mi-o ia altii inainte. Mi-a placut ciclismul de mic si am fondat clubul imediat dupa terminarea studiilor, cand m-am intors in Baia Mare. Faceam antrenamente in fiecare zi dupa ce ieseam de la munca (am fost tamplar), cate 80-100 km in jurul orasului. Prin anii ’60 organizam competitii din doua in doua saptamani. Erau atat de dese, incat ne injurau politistii ca ii puneam sa lucreze duminica. In 1971 deveneam cel mai tanar antrenor de ciclism din Romania si de atunci prin mana mea au trecut trei generatii de ciclisti. Marele meu regret este ca nu am putut fi prezent la Marele Premiu al Budapestei din 1978, fiindca autoritatile de atunci nu au vrut sa-mi elibereze pasaportul pe considerent ca eram singurul invitat si, pe deasupra, necasatorit. Dupa revolutie, totul s-a dus de rapa. De doi ani nu s-a mai organizat nici macar o cursa”, a incheiat scurta istorie a ciclismului maramuresean campionul care l-a avut drept model pe Jacques Anquetil, cvintuplu castigator al Turului Frantei. Spiritul de competitie „Ai invins, continua, ai pierdut, continua.” - deviza ciclismului mondial, Greg Lemond, triplu castigator al Turului Frantei „Desi sportul consuma corpul, conditia fizica a domnului Grausam este fantastica, nu i-ai da mai mult de 50 de ani, desi are 65!” - Radu Constantinescu, fost practicant al ciclismului „Mi-am dedicat viata ciclismului si ma asteptam ca acum, la batranete, sa primesc macar o diploma din partea autoritatilor pentru ce am facut in acest judet. Din pacate, aceasta nu a venit, ba mai mult, ciclismul a fost uitat cu totul. Ma chinui cu o pensie de 3.800.000 de lei, dar o sa ma descurc…” - Grausam Gheza, cvintuplu campion republican al Romaniei. Claudiu BABAN claudiu@gazetademaramures.ro