Isteria antenelor parabolice in coloniile de rromi

Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro Cele mai sarace zone ale orasului se bat pentru a castiga competitia antenelor parabolice. Locuintele de aici nu sunt racordate la retelele de canalizare, gaz sau energie electrica, in schimb televiziunea digitala e la loc de cinste. Cei mai multi dintre ei se hranesc din ceea ce arunca altii, se incalzesc cu lemne de pe groapa de gunoi si au curent electric doar prin bunavointa vecinilor. Unii dintre ei lucreaza. Prea putini insa. Familiile cu multi copii traiesc aproape exclusiv din alocatia acestora. Probabil de sapun si pasta de dinti nu au bani niciodata, iar apa o folosesc doar la baut. Aceia care au un acoperis deasupra capului se roaga sa mai reziste pana primavara viitoare, cand il mai peticesc cu o bucata de linoleum. Fundatia locuintei este un amanunt la care au renuntat demult, o atare fortificare a constructiei rapindu-le, cu siguranta, sentimentul nomad cu care s-au nascut. Cu canalizarea nu-si bat capul, iar daca ii intreaba cineva de fosa septica se gandesc ca ar fi fost bine sa stie sa citeasca, sa poata consulta un dictionar. Sunt prea saraci sa-si imbrace copiii cu camasa si pantaloni, preferand doar una din cele doua piese de vestimentatie. Ei sunt cei care se nasc, se lupta sa supravietuiasca si mor in cele mai sarace zone ale Baii Mari. Aproape toti sunt tigani, dar nu exclusiv. Insa, in toata aceasta saracie si inclinatie spre mizerie, cu greu vei intalni familii care sa nu aiba un televizor, care nu merge cu nimic mai bine decat cu o antena parabolica. Sau chiar doua. Cand ai 12 copii in prag, este greu sa-i multumesti pe toti. Ca vorbim de colibele de carton de pe Craica, blocurile de pe str. Horea sau Melodiei ori de cocioabele de pe str. Valea Borcutului, toate reprezinta pragul cel mai de jos al vietii urbei. Prin excelenta, zonele sarace ale orasului. O fi mare saracia, dar parabolicele au prins de minune in mai toate locuintele. Poate televizorul a ramas singura sursa de delectare pentru saracii orasului. Si ce folos sa ai televizor daca nu poti savura zecile de programe emise prin satelit? In extremitatea cealalta a orasului, in capatul superior al Vaii Borcutului, coloniile de rromi impart aceeasi pasiune cu cei de pe Craica. Oricat de darapanata ar fi casa, de o antena parabolica tot se gaseste loc. Cei de acolo sunt nemultumiti de faptul ca stau in casele primite de la Primarie, vechi de 100 de ani, insa nimeni nu le consolideaza, existand pericolul sa se prabuseasca. Multe au acoperisul din placi de catran, pungi de plastic si linoleum. Inclinate cat sa cada la prima suflare de vant, insa rezista. Oamenii se plang ca Gheorghe Fotonea, seful Spatiului Locativ, ii cauta in fiecare primavara si le umple podul cu o tona de promisiuni. Si atat. Insa nu toti stau in case inchiriate (daca va vine sa credeti, Consiliul Local are nerusinarea sa ceara bani dupa hrubele vechi de un secol), unii si-au ridicat un camin al lor. Lemn este destul (padurea fiind aproape), iar incalzirea peste iarna ce vine e ca si asigurata. Mai trebuie o parabolica si un teveu in fata caruia sa-si petreaca familia timpul. Trafic cu carne vie si curent Lasand in urma cocioabele periferiei si apropiindu-ne de blocuri, gasim aceeasi moda. Pe str. Horea, Consiliul Local are doua blocuri din care nu au mai ramas decat peretii si vreo doua obloane. Ele sunt locuite de cateva sute de familii de rromi. Aici gasesti copii cu nemiluita. Ba chiar si de vanzare, dupa cum ne-au lamurit gazdele. E drept, un comert ceva mai rezervat decat pe vremuri, dar inca nu a disparut. Retele de gaz nu exista, nici nu ar fi utile la ceva, din moment ce o locatara de la parterul unui bloc, ne spune, in timp ce-si savureaza o tigara pe pervazul folosit drept uscator de covoare, ca lemnul si cauciucul ard cel mai bine. Sutele de gauri innegrite de fum din dreptul ferestrelor ne-au convins ca avea dreptate. Peretii exteriori sunt atat de negri incat nici nu mai trebuie zugraviti multa vreme. Evident, locuintele nu au parchet. Daca au avut candva, el a ars inca de cand cladirea a fost ¬preluata¬ de noii locatari. Unii nu au sobe, dar ce mai conteaza, foc se poate face si in mijlocul camerei. Ideea nu e rea, caldura distribuindu-se egal in toata incaperea. Curentul, pentru ca televizoarele trebuie alimentate cu ceva, iar cauciucul si lemnul nu prea fac fata, este la ratie. Doar doua etaje au instalatii de curent electric. Numai bine pentru cei care locuiesc aici sa puna un ban deoparte, dand curent si celorlalti. Nu costa foarte mult, in jur de 50 de lei abonamentul. Asa ca nimeni nu sta sa se mai gandeasca. Mai trebuie doar cate o parabolica si gata. Lumea lui Boom si Digi TV. Cine ar fi crezut ca ¬blidele¬ respective vor avea atata succes? Cu acoperisul in eter Craica nu este altceva decat o adunatura de cartoane, bucati de lemn, caramizi, boltari, perdele, bucati de nailon, sarma, prelate, covoare si alte materiale de soiul asta imbinate in cele mai ciudate moduri pentru a forma locuri de adapost, ca locuinte e cam mult spus. Insa toata aceasta lume, aflata la cativa zeci de metri de blocurile orasului, surprinde prin entuziasmul cu care cei de aici ii intampina pe vizitatori. A fost suficient sa le facem o poza, ca pruncii ni s-au agatat de brate. Femeile spala rufele in covata, in soare, iar copiii se joaca pe sinele de cale ferata. Nu se impaca prea bine cu tehnologia si se uita mirati la aparatul foto. Insa, peste tot dai de parabolicele care par blide aruncate peste un morman de gunoaie. Cum gasesc resurse sa achite abonamentul lunar e greu de inteles.