• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 27 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 13 August , 2007

Ion Iliescu, cercetat pentru omor grav

In iulie 2007, procurorii au dispus disjungerea partii din dosarul mineriadelor referitoare la fostul presedinte al Romaniei. Ancheta in cazul acestuia va fi continuata de procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Saptamana aceasta, au fost trimisi in judecata generalii Mihai Chitac, Gheorghe Andrita si Dumitru Costea si colonelul in rezerva Vasile Constantin, sub acuzatia de participatie improprie si omor deosebit de grav. Dosarul lui Ion Iliescu nu este inca finalizat, acesta urmand sa fie anchetat in continuare de procurorii civili, dar procurorul general Laura Codruta Kovesi sustine ca probele administrate de generalul Voinea „sunt valabile”, astfel ca anchetatorii „nu pleaca de la zero”. Acuzele din rechizitoriu Procurorii sustin ca mobilizarea partiala sau generala a armatei putea fi declarata numai cu aprobarea prealabila a Parlamentului, in cazuri exceptionale. Dreptul de a dispune alarmarea de lupta (atunci avand indicativul „Stefan cel Mare”) il avea exclusiv ministrul Apararii Nationale. In acelasi timp, procurorii militari sustin ca nu a fost luata o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior numit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii). In rechizitoriu se apreciaza ca: „Planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990”. Ion Iliescu este considerat de procurorii care ancheteaza mineriada din 13-15 iulie 1990 drept principalul responsabil pentru reprimarea manifestantilor, rechizitoriul de 80 de pagini concluzionand ca fostul presedinte al statului a dispus si a coordonat actiunea fortelor de ordine impotriva manifestantilor. „E important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion”. De asemenea, Iliescu nu a demis nici un decret in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum prevede articolul 82 din Legea 92/1990. Presedintele Romaniei a cerut telefonic Marelui Stat Major sa se intervina cu doua detasamente de militari in sprijinul trupelor Ministerului de Interne din Piata Universitatii, apoi a cerut ca armata sa intareasca apararea la celelalte doua obiective de stat. „Din actele dosarului rezulta ca generalii si ofiterii decidenti au stiut si au acceptat ideea ca, drept urmare a tragerilor cu armamentul din dotare si cu munitie de razboi, pot sa apara ricoseuri si, prin urmare, pot rezulta victime din randul persoanelor aflate in zona”, se mai arata in rechizitoriu. „Marele Stat Major a primit ordin din partea presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne, Iliescu transmitand urmatorul mesaj: „Informeaza pe prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune si se trateaza ca atare”. Procurorii isi permit… „Este total aberanta concluzia care se desprinde din materialul care l-a publicat Procuratura, cu posibile urmari grave pentru ordinea constitutionala si pentru apararea ordinii publice, ca organele judiciare sa deplaseze raspunderea pentru acte grave indreptate impotriva institutiilor statului si a ordinii publice, de la infractori si sustinatorii lor, spre cei chemati sa apere ordinea publica. Nu pot sa-mi exprim dezaprobarea si revolta pentru mentionarea mea in cadrul comunicatului ca invinuit, desi se face precizarea ca s-a disjuns cercetarea cauzei in conformitate cu decizia Curtii Constitutionale. Insa, fara aceasta cercetare, fara finalizarea ei, procurorii isi permit sa formuleze invinuirea ca Iliescu, sef de stat, ales cu trei saptamani inainte, pe 20 mai 1990, de 85% dintre alegatori, ar fi determinat cu intentie interventia in forta a militarilor impotriva manifestantilor din Piata Universitatii.” – Ion Iliescu Smaranda Enache: „Sangele nevinovat cere o judecata” „Mie mi se pare ca toata problema asta cu dosarele este una influentata din perimetrul politic si nu cred ca este corect. Eu cred ca nu putem, daca nu vrem, sa judecam obiectiv evenimentele petrecute acum saptesprezece ani. Eu cred ca ar trebui sa se aiba in vedere situatia aceea a Romaniei, din anii ’90 - ’91, cand, daca nu era Iliescu cu mintea lui limpede si clara, Romania era o a doua Iugoslavie. Dar lucrurile astea se uita. Si va mai spun ceva: Iliescu daca a chemat minerii in Bucuresti, nicidecum nu a chemat minerii si nu i-a indemnat la lucrurile savarsite impotriva umanitatii, la crimele care le-au savarsit. Eu cred ca i-a chemat tocmai cu intentia de a se instaura linistea si calmul, pentru ca, dati-mi voie sa va spun, eram la Cluj in perioada aceea, cu feciorul meu, pregateam admiterea pentru facultate, si era atata dezechilibru, atata neliniste si atata groaza, incat la un moment dat ziceai: „Doamne, fa ceva, sa se termine odata totul!” Nu mai aveai siguranta, nu mai aveai securitatea zilei de maine, nu mai aveai securitatea persoanei. Deci Iliescu, daca a chemat minerii, nicidecum nu i-a chemat ca sa savarseasca crime. Asta e la mintea si la puterea de judecata a oricarui om normal, dar sa-l invinuiesti pe Iliescu de crime mi se pare cel mai oribil lucru. Omor deosebit de grav? Ce sa-ti spun… Sa plateasca pentru omor cel care a savarsit omorul. Ca a dat ordin trupelor, dati-mi voie sa ma indoiesc de asa ceva. Daca probele astea au aparut acuma, de ce n-au aparut atunci, dupa evenimente, cand a inceput procesul. Apar acum tot felul de probe, se confectioneaza orice in Romania de astazi, numai sa poti aranja pe cineva, care este incomod si care se bucura inca de popularitate si de respect. Iliescu este incomod pentru foarte multa lume politica, pentru cei ce promit si nu fac ceea ce au promis si lumea se simte inselata, pentru cei care nu au puterea de apropiere de oameni asa cum a avut-o Iliescu, pentru cei care n-au puterea de a convinge si a castiga lumea.” – Eugenia Godja, presedinte PSD Maramures. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.