Jenant, miseilor! / Testament.

„Pe potecile munţilor acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi crezul nostru am avut o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri izvorâte şi hrănite din dragoste pentru neamul nostru. Şi aşa am înţeles noi neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremilor în care, din loc în loc, strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele care izvorăsc din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi vedeam aceeaşi dâră de lumină din ce în ce mai puternic luminată şi terminată la picioarele Domnului Cristos în Ziua cea Mare. În această dâră de foc din urma şi dinaintea noastră noi, câţiva fii ai acestui neam pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, aducem darul nostru de foc, candelă a iubirii noastre de Neam, jertfa noastră.La daci era obiceiul ca la zile mari să se jertfească de bună voie unul din cei mai buni de-ai lor. Nu era admis oricine, ci cei mai buni. Pe linia aceasta vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţări la o viaţă tihnită. Şi candela ce-am aprins-o va cere pentru a lumina însăşi viaţa noastră ce nu am ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână pentru ambiţiile noastre, ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni. Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale. Nici pentru pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul dintre noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată nici noi, nici părinţii noştri n-am exploatat viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelora care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsa decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de Neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire. Noi nu admirăm Neamul nostru, nici căutăm să-l înţelegem şi studia în virtutea oricărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim aşa cum e. Şi nu l-am schimba cu oricare altul”.Fragment din testamentul Grupului carpatin făgărăşan, Săptămâna Mare, anul 1954