Invierea traditiilor pascale

* De Pasti, Maramuresul devine un tinut de basm, in care toate evenimentele se desfasoara dupa ritualuri bine stabilite, transmise din generatie in generatie. Focurile pe dealuri, spalatul picioarelor saracilor, puscatul, fuga cu pasca, sfintitul cosercii sunt doar cateva dintre obiceiurile pascale inedite. In trecut, pregatirile de Pasti nu insemnau doar haine noi, miel, oua rosii si cadouri de “Iepuras”. Pentru a lua lumina Sfanta a Invierii asa cum se cuvine, maramuresenii tineau post, se rugau, se spovedeau si impartaseau. Insa punctul culminant al pregatirilor ritualice si al traditiilor pline de semnificatie are loc in noaptea sfanta a Invierii Domnului. Aproape in toate satele Maramuresului, crediniosii isi insira cosercile pline cu bucate, in curtea bisericii, asteptand sa fie sfintite. Pe dealuri, se aprind focuri si „bubuie” puscaturile flacailor din sate. In Cavnic, se pastreaza de decenii bune obiceiul puscatului cu carbit. Unii spun ca prin acest obicei se alunga spiritele rele, altii ca bubuitul tevilor ar „crapa” mormantul Mantuitorului. Oricum, obiceiurile de Paste sunt corelate in general cu vechile obiceiuri de primavara care semnifica purificarea si reInvierea naturii. In alte sate se considera ca lumanarile folosite in noaptea de Inviere au puteri magice. In orasul Dragomiresti, in noaptea Invierii, fetele nemaritate din Dragomiresti duc lumanari preotilor. Daca preotul umbla in biserica cu lumanarea adusa de ele, se crede ca fetele respective se marita in acel an. La Sieu, slujba Invierii incepe spre dimineata. Apoi credinciosii se indreapta spre case cu bucatele sfintite, din care mananca toti membrii familiei. Dar, ulterior, revin la biserica pentru a trage clopotele. Cel care trage primul clopotul este vestit in sat. Acest obicei simbolizeaza faptul ca satenii sunt satui de mancarea de Pasti (de dulce, cum se spune in popor), dupa ce au postit timp de 7 saptamani. Iar in ziua de Pasti, dupa biserica, toti credinciosii se aduna pentru a se distra (bat mingea, ciocnesc oua si joaca carti) pana la ora 16, apoi toata suflarea satului participa la slujba de Vecernie. In comuna maramureseana Stramtura, noaptea de Inviere este atipica. Dupa ce preotul sfinteste cosurile si da binecuvantarea, oamenii, in special cei varstnici, fug spre casa. Se spune ca cine ajunge primul acasa este cel mai bun gospodar si ii va merge bine tot anul, va avea belsug si bani si va strange primul recolta. In mai toate satele, in a doua zi de Pasti se merge la stropit. Tinerii care „uda” fetele sunt serviti cu carnati, sunca, hrean, umplutura de miel, oua vopsite, ca peste tot. In unele localitati, cum e Ocna Sugatag, in a treia zi de Pasti, femeile merg la stropit. Tot aici se pastreaza un obicei inedit, este culcusul din fan pregatit de parinti, langa un copac, in care se pun oua rosii, dulciuri si jucarii. Cand se aduna toata familia, se spune „acolo a ouat iepurasul". In zona Lapus, in satele Ungureni, Cupreseni si Libotin, in preajma Sfintei Sarbatori a Invierii Domnului, crestinii se aduna in curtea bisericilor batrane, iar saracii spala picioarele bogatilor, amintind de episodul biblic in care Isus spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina. “In Barsau Mare mai este si azi un obicei practicat in ziua de Pasti de catre fete si flacai, numit "Sticul" (Spicul). Acestia, daca era zi frumoasa, se adunau in timiteul de pe deal, la biserica veche de lemn, aflata cam la 50 de metri de biserica noua. Dupa biserica, se asezau unul in spatele celuilalt, doi cate doi, tinandu-se de mana, iar in fata lor se afla un baiat sau o fata, fara pereche, rostind: Stic, Tri-nainte, Doi boi Tri-napoi! Pe dinapoi, Stic! La auzul ultimului cuvant, ultimii doi din rand se desprindeau si fugeau, fiecare in sens opus, inconjurand biserica, si sa se atinga cand se intalnesc. Cel care nu avea pereche cauta sa-l atinga el pe unul dintre cei care fugeau, facand astfel o noua pereche si asezandu-se in fata randului. Cel ramas fara pereche trebuia sa „sticuiasca", el/ea. Fiecare incerca sa nu-si piarda perechea. Daca perechea era formata din doua fete, baiatul care sticuia cauta s-o prinda pe cea care-i era mai draga. La joc asistau parintii, rudele tinerilor, nu rareori, de pe margine, sugerandu-le pe cine sa prinda. Dar si cel care alerga, daca-i placea de celalalt/cealalta, se cam lasa prins” (Memoria Etnologica, vol. 6-7). Ioana LUCACEL Mircea CRISAN ioana@gazetademaramures.ro mircea@gazetademaramures.ro