Invierea prin iubire

Exista o statuie a Sfintei Joana d’Arc – o adevarata minune, o frumusete. Dar aceasta capodopera a costat ani indelungati de munca si straduinta. Doar pentru realizarea modelului in ceara al frumoasei statui, sculptorului Dubois i-au trebuit sapte ani de munca fara intrerupere. Toate artele – pictura, muzica, sculptura, arhitectura – care ating culmea perfectiunii devin capodopere. Savarsitu-s-a! Dupa dorinta lui Isus, fiecare viata crestina trebuie sa fie o capodopera. Si o capodopera nu se improvizeaza, nu se realizeaza din cateva linii schitate superficial, ci se lucreaza la ea fara intrerupere, o viata intreaga. Cristos, cand moare pe cruce, nu spune: s-a terminat cu mine, ci spune: Consummatum est! S-a savarsit totul! Ca sa reusim si noi, inainte de moartea sa, la Cina cea de Taina, Isus ne da o porunca noua: porunca iubirii. Porunca iubirii exista si inainte de Cristos, in Decalog. Noutatea poruncii iubirii consta in faptul ca Isus pretinde ca noi sa ne iubim „asa cum v-am iubit eu pe voi”. Chiar Papa Paul al VI-lea scrie: „Aceasta pretentie ne inspaimanta”. Si totusi, porunca lui Isus ramane valabila pentru fiecare crestin. Focul Iubirii Antichitatea pagana l-a cinstit pe Prometeu si l-a pus in randul zeilor pentru faptul ca a adus focul din cer si l-a dat oamenilor. Primind focul, viata omului s-a schimbat. A fost invins frigul, a fost invins intunericul, a venit lumina si caldura in viata omului. Cuvantul vesnic intrupat a venit din cer si a zis: Am venit sa aduc foc pe pamant si cat de mult doresc ca acest foc sa primeasca flacari! Focul adus de Cristos nu are nimic cu focul care arde in cuptor, ci este focul iubirii. Focul acestei iubiri s-a nascut la Betlehem, a izbucnit in flacari in timpul vietii lui Isus, a cuprins tot pamantul pe lemnul crucii, va arde pana la sfarsitul veacurilor si atinge intreaga omenire. In viata lui Isus au existat prieteni si dusmani, oameni drepti si pacatosi, cinstiti si corupti, fideli si tradatori, lasi si eroi: Isus i-a iubit pe toti, fara exceptie. Dorinta lui Isus este ca acest foc, focul iubirii, sa arda in sufletele oamenilor. Dupa invierea sa, Isus ne paraseste in mod fizic, dar ramane intre noi prin focul iubirii. • Focul iubirii lui Isus arde in mijlocul nostru prin sacramentele Bisericii. Fiecare sacrament este un foc prin care iubirea traieste in sufletele noastre. • Iubirea lui Isus arde pe pamant prin vietile sfintilor din toate timpurile. Sfintii au reusit sa iubeasca asa cum Isus ne-a iubit pe noi. Si zicem ca lumea de azi nu mai este era sfintilor!? Ne ingrozim daca citim cartea scriitorului american Robert Royal, intitulata „Martirii catolici din secolul al XX-lea”. El scrie urmatoarele: In secolul XX au murit mai multi martiri decat in celelalte secole impreuna. Candva, romanii puneau pe marginile soselelor aceasta inscriptie: Sta viator, herorem calcas! Ai grija calatorule, pasesti pe ramasitele eroilor! Chiar si picioarele noastre calca pamantul udat de sangele martirilor. Acesti oameni au devenit sfinti si martiri pentru ca au iubit asemeni lui Cristos. (Sa citim aceasta carte si viata noastra se va schimba in mod sigur). • In al treilea rand, iubirea adusa de Cristos arde in fiecare crestin care iubeste. Un astfel de sfant a fost Maica Tereza de Calcutta care si-a trait copilaria in apropierea meleagurilor noastre, era de nationalitate albaneza din fosta Iugoslavie. De tanara a parasit Europa civilizata si a plecat in India unde milioane de oameni traiesc pe strazi ca niste animale si mor la fel. Tereza a deschis o casa pentru acesti muribunzi care erau culesi de pe strada erau spalati, asezati in paturi si, astfel, puteau muri ca niste oameni, cu acea demnitate de persoana primita de la Creator si cu speranta ca si ei vor ajunge la bucuria invierii lui Cristos. Iubirea, calea spre Fericire In aceasta duminica sa ne intrebam: unde este iubirea noastra fata de Dumnezeu si fata de aproapele? Nu demult am sarbatorit Pastele. Si iubirea este egala cu invierea. Fiecare convertire este o inviere, zice Isus in parabola Fiului risipitor. Toata Europa, toata tara noastra a sarbatorit Pastele – zicem noi. Cum au sarbatorit oamenii? Fara convertire, fara iubire deoarece atat sfintirea pastilor cat si lumanarea purtata pe strada sunt o sfidare la adresa iubirii lui Isus fata de noi. Participarea la Inviere... o lumanare aprinsa... un cadou dat sau primit nu sunt in stare sa ne scoata din ghearele mortii. Nici un pelerinaj nu este suficient pentru mantuire. Numai o viata intreaga pusa in slujba iubirii, in slujba mantuirii ne garanteaza Invierea. Inchid aceasta meditatie intitulata: Inviere prin iubire cu rugaciunea Sfintei Tereza de Calcutta. Ea se ruga astfel: Multumesc, Doamne, pentru ca ne-ai dat iubirea, Capabila de a schimba substanta lucrurilor. Dumnezeu a permis: - o singura cale spre viata: iubirea, - o singura cale spre succes: iubirea, - o singura cale spre fericire: iubirea. Nu exista decat o singura batranete: cea care se naste din refuzul iubirii. Heinrich Francisc