Invierea Pastelui de altadata

In satele maramuresene, cosul pascal ce se sfinteste la Slujba de Inviere arata priceperea fiecarei gospodine. Iar femeile care vin cu câte-un cozonac tesit sau vreun ou vopsit neuniform ajung de râsul satului. Asa sustin satenii de peste Deal si acesta este si motivul pentru care am cerut sfatul unui “expert”. Avea spatele gârbovit, gârbovit rau, dar a trebuit s-o iau sanatos la fuga sa o ajung din urma. Parea mult mai preocupata sa-si numere cei câtiva banuti primiti rest de la cooperativa decât sa-si “scoata” privirea de sub naframa bine indesata pe frunte. In final, reusesc s-o conving sa-si traga sufletul nitel si sa stea de vorba cu mine. Dar n-apuc bine sa fac introducerea, ca o voce pitigaiata de pe cealalta parte a ulitei ma ia la intrebari. “Die Pasti intrebi, domnita, die Pasti? Daaa?! No, bine dara, ca lelea aiasta, Marie, ii gospodina de frunce pân Ghisiaua (Viseu, n.red)”. Batrâna isi trage nitel naframa de pe frunte si isi pune mâinile in sold, de parca ar fi fost gata de sfada. “No, de frunce pa saracie. Amu’ stiu si io a pregati bucate, ca pe vramea me’ nu era atâta domnie, sa le cumperi tate de-a gata. Da’, nu tomna ase…”. Trag cu ochiul in sacosa pe care o tine strâns in mâna, dar desi mai sunt abia câteva zile pâna la Paste nu vad nici vopsea de oua, nici ingrediente speciale pentru prajituri, nici… Ghicindu-mi parca nedumerirea, batrânica ce s-a prezentat, mândra, drept Maria Bora, de 77 de ani, incepe sa vorbeasca in soapta, de parca mi-ar dezvalui vreun secret national. “Domnuca draga, amu’ Pastele nu mai is ce-o fost. Demult, pa vremea mea nu era ase interesata lumea sa faca ospaturi, dar si copiii tâneau post. Amu’, numa’ sa ne luam haine si sa facem risipa... Asta nu-i buna treaba! Io pregatesc bucatele de Pasti de când aveam vreo 10-12 ani, ca ne punea mama la treaba, d-apoi atâtea cele n-am vazut in veci. Noi faceam pita de grâu, chiroste (sarmale, n.red.), oua rosii, pasca si chiflu (cozonac, n.red.). Nu stii face chiflu? Ai de mine si de mine...”, se vaita de mama focului lelea Maria, oferindu-se sa-mi dea câteva sfaturi, „ca prind bine la maritis”. Secretele “chiflului” “No, dara, chiflu’ nu-i greu de facut, da-i musai sa ai cuptior bun. Io am cuptior de lut si sa face puhab (pufos, n.red.) aluatu’. Si mai trebe sa ai drojdie buna si sa-l dai deasupra cu galbenus amestecat cu apa, sa sie mândru si rumen. Mama zâcea ca trebe sa te sfadesti cu cineva când faci chiflu’, ca sa-ti versi nadufu’ si sa ceasca aluatu’. Io framântam faina numa’ cu ou, lapte, drojdie, sare si zahar. Amu’ sa pune si rom, lamâie, d-aieste. S-apoi mama m-o invatat sa-l coc pa frunza, ca sa face dolofan. Pasca sa face cam tat ase, da’ trebe s-o stii impleti mândru si sa ai forma. Pasca poate fi rotunda, ca si scutecele pruncului Iisus, ori patratoasa, ca mormântul Domnului. Pa margini sa pun impletituri si in mijloc o cruce, in amintirea crucii pe care a fost rastignit Iisus. Pasca simpla ii pentru familie si pasca cu cruce sa duce la biserica, sa fie sfintita. Ouale nu le rosesc veci cu vopsea. Cu ce? Cu coji de ceapa si de vrei sa fie mândre, pui o frunza de petrinjel ori leustean, il legi in ciorap si-l fiebi ase. Apoi le ungi cu slanina, sa fie mândre. Piroste stii face? Da? No, bine. Da-i musai sa le fierbi in oala de lut si sa tai doua-trei creste de afumatura prin ele”, ma sfatuieste batrâna. Cu ruga si Post Lelea Marie da sa plece, dar lasa rapid sacosa din mâna si ma priveste hâtru, semn ca mai are ceva important de spus: “când duci cosu’ cu cele sfintite la biserica, ii musai sa ai oarisce nou. Ori papuci, ori haine, ceva. Ca ase sa zâce, ca odata cu Invierea trebe sa ne luminam si noi. Pa vremea mea, ne facea tata sandale din lâna. Ca-n rest, umblam desculti. Eram cinci copii, din care numa’ doua fete. Biata mama tesea la razboi tat Postu’ Mare sa faca chemesi (camasi, n.red.) si pantaloni la barbati, si noua ori un spacel, ori o rochie, ori un batic. Sa putem iesi pa ulita satului tantosi. No, asta am vrut sa-ti mai spui...” O urmaresc cu privirea cum se inchina in fata unui Hristos ruginit de pe marginea ulitei si imi fac loc printre oamenii adunati ca la circ, când o femeie rumena in obraji imi face semn sa intorc privirea. Batrâna striga din toti rarunchii: “da’ nu uita, ca inainte de Pasti ii Saptamâna Mare si trebe’ a ne ruga si a posti. Altfel tate iestelalte n-au nici un rost!” Ioana LUCACEL