INVESTIGATII

* Matematica politica

* Voluntariat obligatoriu

* Disponibilizare amara

* Serviciile secrete ex-sovietice au cucerit Romania

* Matematica politica

PNL Sighetu Marmatiei sustine ca a pierdut in ultimii ani de dupa 2000 mai multi directori de institutii scolare, inlaturati din functii pentru motivul ca sunt de-ai opozitiei. Acum doua saptamani profesorul Ioan Bizau, director adjunct la Scoala generala nr.2 din Sighetu Marmatiei si totodata consilier local PNL, a fost respins pe criterii politice la concursul organizat pentru reocuparea postului didactic, declara liberalii sigheteni. Reprezentantii din Sighet ai partidului de guvernamant neaga orice implicare politica. Din 1975, Ioan Bizau este profesor de matematica si absolvent de stiinte economice. Din 1993 pana in 12 martie 2003 a fost director adjunct al Scolii Generale nr. 2 din Sighet. Legea prevede ca din patru in patru ani, sub tutela Inspectoratului Scolar Judetean, sa se organizeze concursuri de ocupare a postului de director al institutiei de invatamant. In urma probelor, se alcatuieste un punctaj in care maximum de puncte este 165, iar baremul minim promovabil are valoarea de 121,5 puncte. Profesorul Bizau, singurul candidat din partea Scolii nr. 2, a obtinut 134 de puncte si a fost declarat respins!

Corigent la CV! E posibil? Da, pentru ca regulamentul impune obtinerea punctajului minim la fiecare proba, asa ca Bizau a fost respins la prezentarea CV-ului. La concursul anterior (din 1999), profesorul a promovat si a fost considerat apt pentru a exercita functia de director adjunct. Anul acesta n-a mai tinut figura. Ioan Bizau, este profesor cu gradul I, responsabil de cerc pedagogic, metodist al Inspectoratului Scolar Judetean, coautorul unei culegeri de probleme de matematica pentru admiterea in liceu, autorul multor articole publicate in „Gazeta matematica”, participant la sesiuni de comunicari stiintifice, fost membru in Consiliul Consultativ al profesorilor de matematica, vicepresedinte al subfilialei Sighet a Societatii de Stiinte Matematice si beneficiar al mai multor diplome de onoare conferite chiar de catre Inspectorat. Nu ajunge! Paradoxal, nu?

Decizie politica?

Ex-directorul a depus la Inspectorat o contestatie, cerand revizuirea hotararii. In urma reanalizarii, punctajul calculat a iesit mai scazut ca prima data: 131,5 puncte! „Mi-au reanalizat dosarul fara sa am voie sa aduc modificari CV-ului. Am fost respins probabil pentru ca nu am dovedit ca am fost responsabil de cerc pedagogic si membru in Consiliul Consultativ. Dar chiar Inspectoratul nu mi-a eliberat documentele justificative pentru a-mi servi ca argumentare. Consider criteriile folosite la concurs ca fiind de excludere si nu de promovare. Daca aceste criterii ar fi folosite in toate cazurile, la nivel de Inspectorat nu ar mai ramane decat un sfert din personal, iar scolile nu ar mai avea directori. Am fost respins pe criterii politice; daca eram membru PSD, as fi fost admis”, a declarat profesorul Ioan Bizau. Ioan Bizau a devenit membru PNL din 1990 si intre 1992-1996 a fost consilier judetean (din 2000 este consilier local). Colegii de partid sustin ca acesta a fost de fapt motivul real al surprinzatoarei sale subevaluari. In ultima sedinta a alesilor locali, cei sase consilieri PNL au ridicat problema in plen, reamintind ca in Sighet s-a mai inregistrat un caz similar, nu cu mult timp in urma (profesorul Radu Zlati, tot consilier local PNL, ar fi pierdut postul de director al Liceului „Regele Ferdinand” tot pe considerente politice). Opinia membrilor PSD e diametral opusa. Profesor Eugenia Godja, primarul Sighetului si presedintele filialei locale a partidului de guvernamant, a contracarat acuzele sustinand ca faptele nu sunt reale. Enumerand lista directorilor de scoli si licee sighetene, a reiesit ca in vreo 3-4 cazuri sunt membri ai PSD, in celelalte fiind persoane apolitice, sau „activisti ai opozitiei”. Din informatiile noastre, noul director adjunct al Scolii nr. 2, Adriana Husar, este neutra politic, ceea ce demasca aparent inexistenta masinatiunii. Aderentii puterii angrenati in conducerea institutiilor scolare sighetene sunt putini, dar daca se pun la socoteala si „mascatii” si oportunistii (cei cu „fundul in doua luntri”), situatia pare cu totul alta.

Director sau manager

Proaspatul director adjunct a fost instalat pe baza unei numiri de la Inspectorat. Aceasta solutie permite cele mai multe „interpretari” (se cunosc cazuri de directori, unii doar cu definitivatul, care de ani buni sunt in functie, exclusiv pe baza de delegatie). In Cazul Bizau s-a preferat aceeasi interpretabila varianta in locul unei numiri definitive. Logica Inspectoratului pare zamislita dupa chipul si asemanarea Abramburicai. In tarile civilizate ale Europei, directorul scolii trebuie sa aiba si calitati manageriale, nu doar didactice si pedagogice. La noi e invers. Cu Ioan Bizau consideram ca s-a comis o greseala, nu neaparat de ordin politic, poate o simpla gafa de evaluare, dar o gafa. Mai ales ca omul a absolvit si o facultate de stiinte economice. De ce altceva mai are nevoie pentru a-si reocupa „vanatul” post de director adjunct al unei scoli? Poate de o sentinta judecatoreasca impartiala, pentru ca aceasta este ultima solutie legala care i-a mai ramas.

Teofil IVANCIUC



* Voluntariat obligatoriu

„Pedeapsa este rasplata dreapta a faptei rele si un mijloc de indreptare”, spunea Ioan Slavici. Una dintre pedepse este cea executata la locul de munca. Desi pedepsele penale se aplica infractorilor, va veti mira sa aflati ca exista pedepsiti cu executarea pedepsei la locul de munca si in afara sferei penale. ”Mana de fier” cu care spun unii ca Delia Ardelean ar conduce Inspectoratul Scolar Maramures, pare prelungirea in provincie a tariei de caracter a „Abramburicii”. Dar invatamantul nu se clatina, se sufoca. Parintii sunt nemultumiti de rezultatele propriilor odrasle, care prefera ”Need for Speed” in locul „Morometilor” lui Preda. Vinovati sunt profesorii? Vinovate sunt conducerile scolilor? Sau e vinovat Inspectoratul Scolar Maramures care nu are taria sa puna capat abuzurilor din propria ograda? Cu ce i s-au impuiat urechile ”ministrei” la vizita blitz din luna martie? Cu minunatele realizari ale invatamantului maramuresean. Rezultatele pre-examenului de capacitate pentru clasa a VIII-a uimesc. Sute de elevi din judet au luat note intre 1 si 2. Elevi care scriu ”jiul si oltul”, sau care afirma ca Romania nu are iesire la mare, nu sunt pregatiti pentru clasa a VIII-a. Dar Inspectoratul a gasit tapii ispasitori. Profesorii, care nu fac ore suplimentare cu elevii. La ultimele sedinte avute cu directorii de scoli, Inspectoratul a impus acestora sa faca presiuni serioase asupra profesorilor de limba romana, matematica si istorie / geografie, de a presta munca gratuita in scopul educarii copiilor slab pregatiti. Peste orele de curs, cu cheltuieli de deplasare proprii (in special in mediul rural, unde jumatate salariul se pierde pe naveta), fara ca acestea sa figureze in cartile de munca. Asemanarea cu pedeapsa aplicata infractorilor la locul de munca este evidenta.

Incredibile argumente

”Nu ii putem obliga, dar noi facem apel la constiinta dascalilor, pentru a medita copiii. Ei trebuie sa fie responsabili de rezultatele acestora. Intotdeauna s-au facut meditatii peste program”, a afirmat Delia Ardelean. Cu atat mai grav este ca dascalii nu au fost platiti niciodata, apelandu-se la munca benevola. Pe aceeasi linie oblica s-a aflat si Mariana Pop, inspector general adjunct. ”Este vorba de moralitatea dascalilor. Daca elevii nu au rezultate bune, parintii se scandalizeaza si dau vina pe scoala. Nu ne putem permite asa ceva. Toate unitatile scolare trebuie sa aiba acel procent de promovabilitate”, ne-a vrajit Pop. S-au dus vremurile cand lumea lucra din placere. La un salariu de 2-3 milioane lei nu stim ce ”moralitate” si elan muncitoresc au profesorii. „Sa plateasca orele si vom face meditatii. De vorbe frumoase suntem satui. Cu cei care nu invata poti face ore in plus cate vrei, ca nu se aleg cu nimic”, au spus profesorii revoltati. Invatamantul nu a fost in ultimii 14 ani un domeniu prioritar in Romania. Daca ar fi fost astfel, s-ar fi luat masurile care sa eficientizeze sistemul si nu s-ar fi „apelat” militareste la voluntariatul obligatoriu.

Ciprian DRAGOS



* Disponibilizare amara

In 7 aprilie, angajati ai Unitatea SA s-au infatisat maniosi foc in fata administratiei municipiului Sighetu Marmatiei, pentru a se plange ca au fost pusi pe liber de catre conducerea societatii. Ei au fost anuntati ca, din lipsa de comenzi, 140 dintre ei sunt disponibilizati. Inainte de 1989, Unitatea SA a insemnat principala intreprindere de industrie usoara a Sighetului si avea 1.300 de angajati. Dupa caderea economica provocata de prabusirea pietei comune socialiste, fabrica s-a restructurat si privatizat printr-un indelung si dureros proces de metamorfoza. Azi nu se cunoaste structura exacta a actionariatului societatii. Initial, SC Steilmann Bukarest SRL a achizitionat de la FPS un pachet reprezentand 40I din actiunile fabricii, apoi a cumparat de pe piata de capital mai multe parti sociale si printr-o majorare de capital a reusit sa-si urce procentajul pana la 52I. Unitatea SA nu recunoaste ca bucurestenii ar fi majoritari (acuzandu-i ca majorarea de capital nu s-a incadrat in prevederile legale), asa ca s-a ajuns la calea clarificarii prin intermediul justitiei (in acest moment procesul fiind la Curtea Suprema de Justitie). Pe de alta parte, SIF a vandut firmei Alcor Bucuresti pachetul de 43 I de actiuni pe care-l detinuse. Managementul defectuos din ultimii 14 ani a dus la inchirierea catre Steilmann a doua treimi din suprafata halelor, iar numarul angajatilor a ajuns la doar 325 (din care personal indirect productiv 90). Capitalul social este de 3 miliarde de lei, in timp ce datoriile au ajuns undeva pe la 25 de miliarde!

Momentul loviturii

Capsa care a aprins fitilul a fost detonata vineri, 4 aprilie, de directorul Gabriela Gaza, care i-a anuntat pe angajati ca, din 7 aprilie, peste 100 dintre ei sunt pe drumuri pentru ca nu mai exista comenzi si nici bani de salarii. S-a precizat ca unii dintre ei vor reveni in toamna, doar 22 de muncitori urmand a pleca definitiv. Muncitorii au o medie de varsta inaintata (peste 40 de ani) si se tem pentru viitorul lor, mai ales ca majoritatea angajatorilor prefera tineri in etate de maximum 35 de ani. Oamenii, multi fiind unici intretinatori de familie, nu au primit bonuri de masa, au lucrat peste 200 de ore pe saptamana aducandu-si din surse proprii uleiul necesar ungerii masinilor si acele de tricotat necesare tocmai din dorinta de a-si pastra cu orice pret locul de munca (unul binisor platit). Ei s-au declarat profund indignati ca nu li se dau salarii compensatorii, ca nu au contractul colectiv de munca reactualizat (din anul 2001), ca sindicatul este de partea conducerii, iar patronul francez Bernard Rub nu si-a onorat promisiunea de a le da permanent de lucru.

Fara compensatii

Am incercat sa discutam si cu celelalte parti implicate in conflict, petrecand o ora si jumatate la portile intreprinderii (timp in care ne-am intretinut cu portarul si cu vreo cateva muncitoare). „Cauza disponibilizarii masive este lipsa acuta de comenzi, care urmeaza a fi totusi rezolvata pozitiv pe parcurs. Datoriile firmei nu sunt asa de mari cum se zvoneste, ci doar de 18 miliarde lei (in timp ce Bernard ar fi declarat in fata oamenilor ca datoriile se ridica la 25 de miliarde – n.red.). Nu toti pleaca definitiv, pentru ca de la sectia confectii ar urma sa revina la munca, dupa sase luni, 57 de angajati, de la tricotaje 21, din cei patru de la centrala termica se vor reintoarce in toamna doi”, a sustinut directoarea Gabriela Gaza. Ea spune ca angajatii au refuzat bonurile de masa, optand pentru marirea salariului si ca uleiul si acele de tricotat achizitionate de muncitori pentru a putea munci provin din surse dubioase, pe care conducerea societatii nu le cunoaste, altfel, indispensabilele produse s-ar cumpara din banii firmei. Cat priveste platile compensatorii, Codul Muncii prevede optiunea societatilor private de a se oferi ori nu un numar de salarii ca ajutor pentru perioada de postangajare. Dar, data fiind situatia grea a Unitatii SA, pretentia celor 22 de textilisti disponibilizati de a obtine 15 salarii negociate cade. Bernard Rub nu este patronul societatii, ci doar clientul principal al produselor. Si Silviu Cosa, lider de sindicat, a incercat sa o dea la intors cu contractul colectiv de munca, declarand ca exista contracte individuale (ceea ce este perfect adevarat, dar insuficient) si ca s-a tergiversat (timp de un an si trei luni) reinnoirea celui colectiv pentru ca nu s-a reusit negocierea unui nou salariu, dar ca in tot acest interval s-a activat pe baza contractului colectiv pe ramura economica.

Confruntarea

In ultima parte a „vizitei de lucru” i-am surprins fata in fata pe muncitorii ce urmeaza a fi disponibilizati si pe directorul Gaza. Iata „amanuntele” extrase din incinsele dialoguri de la sectia problema: accesoriile (ace si ulei) achizitionate de muncitori din banii proprii pentru a putea munci, provin chiar din interiorul SC Unitatea SA! Bernard Rub ar fi omul din spatele societatii Alcor, adica un membru al patronatului, sau cel putin unul care-si asuma vizibil, in fata personalului, prerogative de acest fel. Surse credibile din domeniul textil ne-au oferit stiri suplimentare legate de starea de fapt de la Unitatea SA. Potrivit acestora, s-ar intentiona ca societatea sa fie declarata falimentara deliberat, pentru a putea fi cumparata integral si ieftin. Datoriile imense acumulate se explica usor, nu si neputinta de a le achita. Daca din multiplele active nefolosite pe care le detine fabrica s-ar vinde ori s-ar da in chirie o parte, datoriile s-ar diminua substantial. Solutia disponibilizarii este gresita, pentru ca muncitorii disponibilizati au sanse mici de a mai reveni (cu atat mai putin in toamna, cand totdeauna comenzile sunt la nivelul minim anual). Cei 100 de angajati care vor ramane la posturi nu vor putea produce suficient pentru plata datoriilor nici daca ar fi esalonate pe trei ani, fara penalitati suplimentare. Un porumbel ne-a soptit ca Unitatea SA s-ar putea sa dispara de tot pentru a face loc unui proaspat SRL. Una dintre multele etape pana la ajungerea acolo include aceasta diminuare a personalului cu 140 de angajati fideli vechii firme, pentru ca declararea falimentului (preliminar licitarii) trebuie sa intruneasca niste conditii. Dar pana atunci va mai curge multa apa pe Iza.

Teofil IVANCIUC



* Serviciile secrete ex-sovietice au cucerit Romania

In ultimii trei ani, probabil fara nici o legatura cu guvernarea PSD, se constata o adevarata invazie economica ruseasca pe teritoriul Romaniei. Varful de lance al acestei strategii de ocupare pasnica a Romaniei este concernul LukOil, afacere multinationala controlata de fostul (?) KGB. Pe langa acest colos, pe teritoriul tarii mai functioneaza sute de firme din fostul spatiu sovietic, firme care sunt, in realitate, metode de acoperire a unor activitati care afecteaza siguranta nationala. Prin controlul pe care urmaresc sa-l obtina trusturile rusesti asupra sistemului energetic si a industriei grele romanesti, tara noastra este in pericol de a redeveni o simpla “gubernie”. Noul regim de ocupatie a fost posibil si prin desfiintarea UM 0110, adica a acelei unitati speciale din cadrul fostei Securitati specializata in contraspionaj pe relatia “tari fratesti”. UM 0110 a fost infiintata in 1965, imediat dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu. Trupele sovietice tocmai se retrasesera de pe teritoriul Romaniei, teritoriu considerat de Moscova drept “sigur” din punct de vedere ideologic. Dar, Ceausescu se temea sa nu fie inlaturat de rusi de la putere (de ce ti-e frica nu scapi!), asa ca a incercat sa se protejeze. Teoretic, acest serviciu se ocupa de toti spionii proveniti din tari socialiste, din Cuba pana in China, dar cei mai activi erau rusii si ungurii, din simplul motiv ca erau cei mai interesati de politica interna romaneasca. Un “amanunt” aparent picant este acela ca, de multe ori, ofiterii UM 0110 colaborau chiar si cu CIA. Uneori, aveau interese comune. Printre primele masuri luate de regimul Ceausescu, dupa informatiile primite de la UM 0110, au fost marile “epurari” din Armata si Securitate, din anii 1967 si 1972, prin care o sumedenie de ofiteri de rang inalt deconspirati ca agenti sovietici au fost trecuti in rezerva. Insa, purificarea n-a fost niciodata completa.

Ceausescu somat sa desfiinteze contraspionajul

Spre sfarsitul anilor ’80, Romania a devenit tot mai izolata, din cauza politicii paranoice a lui Ceausescu. In acest context, serviciile secrete straine si-au intensificat activitatea pe teritoriul tarii. Au fost ajutate si de marea dezertare a generalului Pacepa. Surse care doresc sa-si pastreze anonimatul ne-au informat ca Mihail Gorbaciov ii ceruse lui Ceausescu, in cadrul vizitei facute in Romania in 1988, doua lucruri: sa renunte la reducerea cheltuielilor militare si sa… desfiinteze UM 0110. Piticul din Scornicesti nu i-a dat ascultare, ceea ce - probabil - a facut sa fie singurul fost conducator comunist executat. Aceleasi surse afirma ca, putin inainte de Revolutie, Virgil Magureanu, primul sef al SRI, si Ioan Talpes, actuala primadona a serviciilor secrete romanesti, au facut o vizita la Moscova. De ce oare? In 1990, Armata a confiscat toate dosarele Securitatii. Singurele care nu s-au mai “intors la vatra” au fost cele ale UM 0110. “Beneficiarii” acestei afaceri au fost generalii Vasile Ionel (7 ani de studii in URSS), numit sef al Marelui Stat Major dupa Revolutie, Nicolae Militaru, ministru al Apararii Nationale in aceeasi perioada (suspect de colaborare cu GRU in dosarele Corbu 1 si 2), generalul Stefan Kostyal, amiralul Cico Dumitrescu si multi altii.

“Ar trebui impuscati”

Seful cel mare al UM 0110 avea numele de cod Negrutiu. Unitatea avea un efectiv de 167 de oameni. De exemplu, la Cluj, ultimul sef al acestei unitati a fost colonelul Pamfil Gorcea, ulterior sef de protectie la Banca Dacia Felix, decedat acum patru ani. Teoretic, UM 0110 a mai functionat pana la inceputul lui 1992, dar, in fapt, nu mai actiona. Toti fostii ofiteri de contraspionaj au fost trecuti pe linie moarta. Mentionam ca in zilele de 25-30 decembrie 1989, generalul Militaru a reactivat peste 70 de generali si colonei trecuti in rezerva pentru legaturi cu actiunea “Corbii” (care viza inlaturarea de catre contraspionajul militar roman a agentilor GRU din Armata). Mai mult, la un moment dat, Militaru a declarat ca toti ofiterii UM 0110 si de contrainformatii militare ar trebui impuscati pe loc.

Prietenul LukOil

Prima masura a fost luata in 23 ianuarie 1990, cand au fost trecuti in rezerva, la gramada. Pe urma, unii au fost reactivati, dar pentru scurta vreme si lipsiti de “obiectul muncii”, adica de dosare. Oricum, au fost tracasati, amenintati, unora li s-au fabricat dosare, iar altii au murit in conditii suspecte. Putinii supravietuitori tac malc. De frica. Intreaga activitate a contraspionajului a fost sistata, iar noul regim nu s-a ostenit sa pregateasca “schimbul de maine”. Astfel, Romania a ajuns printre putinele tari din lume total descoperita informativ. E drept ca si “societatea civila” a “muscat-o”, confundand contraspionajul cu politia politica, astfel ca opinia publica de la inceputul anilor ’90 a oferit un sprijin consistent agentilor sovietici de la varfurile puterii. Bazate pe “infrastructura” de spionaj existenta, companiile rusesti au demarat marea ofensiva economica, prin care, spun sursele noastre, se urmareste pastrarea Romaniei in sfera de influenta a “marelui frate de la Rasarit”. Ofensiva care s-a intensificat in ultimii trei ani, aparent fara legatura cu orientarea politica a actualului guvern. Astfel, in aprilie 2001, primul-ministru Adrian Nastase l-a primit in audienta pe presedintele companiei LukOil, Vagit I. Alekperov, din Federatia Rusa. In cadrul discutiilor “s-au abordat o serie de aspecte referitoare la activitatea companiei LukOil in Romania.” Premierul Adrian Nastase “a subliniat rolul pozitiv pe care il are compania pe piata romaneasca de prelucrare a titeiului”. Seful executivului a apreciat rolul important pe care il are LukOil Romania “in imbunatatirea colaborarii economice romano-ruse”. Participarea Rusiei la procesul de privatizare din Romania ar trebui sa dea de gandit. Concernul rusesc LukOil a preluat 51 la suta din actiunile marii rafinarii PETROTEL, de la Ploiesti. Uzina lucreaza acum cu petrol rusesc, iar LukOil s-a angajat sa achizitioneze in fiecare an pentru intreprinderile ei utilaje romanesti de prelucrare a titeiului, in valoare de 10 milioane de dolari. De LukOil sunt legate si calculele Romaniei privind transportul petrolului din Marea Caspica, prin portul Constanta, catre vestul Europei. Este in curs de realizare cooperarea intre GAZPROM din Rusia, ROMGAZ din Romania si compania americana GOWARD ENERGY, in scopul sporirii capacitatii de transport al gazelor naturale prin Romania.

Rusii preiau petrolul romanesc

“Pohta” cea mare a kaghebistilor de la LukOil este insa compania Petrom. SNP este cea mai mare companie petroliera integrata din Europa Centrala si de Est si dispune de o piata de desfacere pe masura. Singura companie din zona ce poate rivaliza cu Petrom este firma austriaca OMV, dar aceasta are un punct sensibil in aprovizionarea cu materie prima. Pe de alta parte, compania petroliera este cel mai mare contribuabil la bugetul statului, chiar daca are serioase restante: 36.400 miliarde lei in 2001 si 40.530 miliarde lei in 2002. Din valoarea totala a bugetului in 2002, 13,7 la suta sunt bani incasati de la o singura companie, Petrom. Privatizarea Petrom inseamna pentru statul roman renuntarea la o proprietate care a realizat in 2002 o cifra de afaceri de 2,3 miliarde de dolari si a exportat produse petroliere de 613 milioane de dolari. De curand, LukOil si-a reiterat intentia de a prelua atat Petrom, cat si marea rafinarie Petromidia. Cedarea pachetului majoritar de actiuni catre colosul rusesc ar fi un gest de inconstienta majora a guvernului roman. Asta ar insemna controlul rusesc total asupra resurselor energetice ale tarii, ceea ce, evident, ar avea si serioase repercusiuni in plan politic. Nu te poti orienta politic spre Vest si economic spre Rasarit. Din pacate, marile companii occidentale s-au aratat retinute in a se implica in marea privatizare romaneasca. Aceasta, desi autoritatile romane sunt in carti cu SUA, pentru a putea negocia patrunderea capitalului american in industria energetica romaneasca.

Industria "balsoi"

Petrolul nu este singurul domeniu de “interes strategic” al rusilor pe teritoriul Romaniei. Companiile de la Rasarit se pregatesc sa preia si fraiele industriei grele romanesti. Astfel, pachetul majoritar la marele ISCT (Industria Sarmei Campia Turzii), printre cele mai importante platforme industriale din tara (si acum are peste 6.000 de angajati), a fost preluat de Conares Trading, cu sediul in Elvetia, companie detinuta de… investitori rusi. Conares este proprietara combinatului Celeabinsk si detine, printre altele, si pachete de actiuni la mari producatori de otel, precum Magnitogorsk si Metalurgiceski Kombinat. Toate ex-sovietice. Grupul nu este interesat doar de piata metalurgiei, ci patrunde si pe pietele conexe. Conares este prezenta in Romania si in industria masinilor grele si a utilajelor petroliere, prin UPET Targoviste. De asemenea, grupul detine participatii la operatorul rus de telecomunicatii Menatep. Acesta din urma este condus de Mihail Hodorovski, unul dintre cei mai bogati est-europeni, si are o capitalizare de 25 de miliarde de dolari. In relatiile de afaceri cu Romania, Conares a cumparat, de la APAPS, Combinatul de Oteluri Speciale (COS) Targoviste si este interesata de Petrotub Roman. In plus, grupul vinde in Romania doua milioane de tone de otel si 20.000 de tone de nichel, cifra lor de afaceri fiind, in 2001, de aproximativ un miliard de dolari. Numai in relatiile cu Romania, schimburile comerciale ale Conares totalizeaza aproximativ o suta de milioane de dolari. Asta in conditiile in care intreprinderile romanesti producatoare de oteluri cad ca frunzele toamna. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, premierul rus, Mihail Kasianov, a facut de curand o vizita la Bucuresti. Adrian Nastase i-a dat asigurari ca participarea Rusiei la marea privatizare romaneasca are unda verde. Abia cu o jumatate de gura, premierul roman a “indraznit” sa afirme ca ar fi necesara o crestere a exporturilor romanesti catre Rusia, in conditiile in care balanta comerciala este net in favoarea “fostului” ocupant. Mai urmeaza introducerea obligativitatii studierii limbii ruse in scoli…

Dorin PETRISOR