Invataturile plutonierului Borsila

Natiune, naratiune, fictiune De cand l-a primit pe Tatoc ca ajutor de sef de post, plutonierul Borsila s-a schimbat mult. Simtea ceva in fiinta lui cum se naste, inmugureste si vrea sa strabata prin pielea batrana spre lumina. La inceput a simtit o durere crancena; din maduva oaselor si din creier, ca un vierme alb si gras, i s-au desprins cuvintele. Nici el nu stia bine unde le mai auzise. Se trezea cu ele pe limba, otrava verzuie si dulceaga ce-l forta sa deschida gura si sa arunce afara viermele. Dupa zile intregi in care s-a inchis in postul de politie, apasandu-si pantecele cu palmele transpirate chircit deasupra biroului, Borsila a deschis usa larg, s-a apropiat grav de Tatoc, ca un bunic care-si duce nepotul la prima spovedanie, a privit departe peste capul adjunctului, ca si cum o pasare ciudata dar pe care totusi o astepta demult a trecut pe acolo. Plutonierul a tusit scurt, militareste si i-a spus tanarului: E vremea sa te invat cate ceva... Eu n-am avut feciori, numai fete si e musai sa las cuiva tot ce-am deprins eu din meseria asta... Au pornit amandoi spre crasma, Borsila incercand sa-si aminteasca de ziua in care l-a dus si pe el taica-sau la bere si l-a facut sa se simta barbat. Dar cu toata straduinta lui, gandurile se scurgeau speriate in fata viermelui care rupea cu falcile enorme din tabla aceea neagra pe care el isi rescria toata copilaria. Doar ca acum, numele pruncului care mergea prima data la bere cu taica-sau nu mai era Borsila, ci Tatoc. si el, cel ramas in departare fara nume, capatase trasaturile popii din satul parintesc. Si-a surprins chiar si mana dreapta intr-o incercare de binecuvantare deasupra crestetului proapatului politist. Si-a ascuns repede degetele impreunate in buzunarul vestonului, dar cuvintele i-au pornit de pe buze, tremurate ca in bisericile vechi: Copilu’ meu, ai multe de invatat. Sunt lucruri pe care nu le vezi. Lupta asta cu raul, pe care o ducem noi, politistii, nu e numai deasupra. Mai intai trebuie sa te intinzi pe pamant si sa-l cunosti. Pamantul cel de deasupra e barbat, iar cel mai dinauntru, femeie. Lui i-i ciuda pe femeia lui si, cateodata, ii spune plin de naduf: „Pe mine ma taie, ma muncesc, dar tie ti-i bine, tu numai ca nimica nu faci, ba inca si oamenii iti dau de mananci.” De acolo, din adanc trebuie sa smulgi tu raul. Ca si pamantul poate sa-ti spuna multe daca stii sa-l asculti. Dintru-ntai, pamantul era straveziu ca sticla, tot ce era intr-insul se vedea. Dar cand l-a omorat Cain pe Abel si l-a ascuns in pamant, el l-a acoperit ba cu crengi, ba cu buruiene, dar toate erau degeaba, ca tot se vedea. Dumnezeu a vazut pacatele omului si din ceasul acela a facut ca pamantul sa fie intunecat.... Rusinat, Borsila s-a oprit brusc. Dar viermele isi oprise zbaterea in grumazul lui si carnea i s-a linistit. Doar oasele ii pareau mai grele. Si mai trebuie sa te invat multe, i-a spus lui Tatoc, si cum sa bei bere... Da’ asta e o alta poveste pe care ti-oi spune-o cand ii fi pregatit s-o auzi... Emanuel LUCA