Invataturile Maicii Siluana (III)

Maica Siluana este stareta la manastirea Jitianu si coordonator al Centrului de Formare si Consiliere “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” din Craiova. Gratie unei experiente de viata deosebite, Maica Siluana desfasoara o bogata activitate duhovniceasca, cu un impact puternic, mai ales in randul tinerilor. GAZETA de Maramures va prezinta o parte dintr-un amplu dialog cu Maica Siluana. Daca am simtit bucuria pe care Dumnezeu ne-o da si daca am pornit pe calea Adevarului, de ce am o retinere sa inaintez? De ce simt ca mi-e rusine sa merg pe calea asta? Simt ca nu vreau! Doamne binecuvanteaza sa raspund la aceasta dureroasa intrebare! Cine suntem noi? Cine sunt eu? Simt ca in mine sunt doua vointe, iata, una care voieste sa inainteze prin bucuria despre care vorbesti, si alta care se impotriveste, care nu voieste. Raspunsul dat de Sfintii Parinti este ca avem doua vointe. Una a firii celei vechi, a vechiului Adam, omul cel vechi despre care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, si una a omului celui nou, al omului cel tainic al inimii care este inca un prunc infometat si insetat. El are nevoie sa creasca. Are nevoie de dragoste si hrana. Tu stii ca hrana lui e duhovniceasca si ca e rugaciunea. Dar el are dinti de lapte. E nevoie de multa delicatete si de discernamant si acestea le gasim la cei aflati inaintea noastra pe Cale. Aici ne e de folos sa vorbim cu si sa ascultam ce ne spune parintele nostru duhovnic. Sa citim cele scrise de oamenii duhovnicesti, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa ne odihnim, sa ne plimbam, sa lucram, sa plangem cand avem de plans… Cresterea e o taina a devenirii noastre intru asemanare. Apoi, omul cel vechi trebuie sa moara, dar nu trebuie asasinat! El trebuie cucerit, convertit. Puterile sufletului nostru sunt in mainile lui si daca nu simte ca are si el de „castigat”, de ce s-ar lasa in voia noastra? E aici o lucrare a Duhului cu duhul nostru prin care crestem cumva firesc, cum am crescut in familie. Parintii nu ne-au cerut sa folosim cutitul si furculita la 3 luni. Invata sa fii atent la „vocile” care striga acel „nu vreau!”. Daca e vocea firii, e nevoie de rabdare, de ingaduinta. Nu poti sa-i ceri firii sa nu mai „vada ce frumoase sunt fetele” ca sa nu cada in ispita. E nevoie sa privesti, sa recunosti ca sunt frumoase, sa te bucuri de frumusetea lor si sa te gandesti la Cel Care pe toate le-a facut frumoase pentru tine. Si cu El, in El, vei deveni cel ce vei fi. Daca e vocea ispititorului striga la Domnul, alunga-l, fugi in bratele Lui parintesti si ispita va trece. Simti ca nu te poti ruga, spune asta Domnului si cuibareste-te langa El si spune-I ca ai vrea sa taceti putin impreuna. Vrei sa asculti muzica, roaga-L sa-ti binecuvanteze mangaierea… Golul acela dureros e locul intalnirii la care nu ne ducem pentru ca suntem prea slabi sau avem alta treaba… Vezi, tu nu poti sau ai altceva de facut? Care sunt gandurile care insotesc aceasta zbatere? Ele, gandurile „neimportante”, ne arata ce se ascunde dincolo de aparente. Curaj si bucurie sfanta! In ultimul timp ma rog mai des, dar cand rugaciunea incepe sa se aprofundeze, sa fie ceea ce se cheama RUGACIUNE, nu doar „rugaciunea” cu buzele, ma opresc speriata. O domolesc chiar, continuand pe drumul rugaciunii „verbale”, cea mecanica, fara simtaminte si fara acel dialog adevarat cu Dumnezeu. Dar ce se intampla in acel moment ma doare. Nu stiu ce ma doare: socul opririi sau socul „trezirii”? Ce sa fac? Profunda marturisirea cuprinsa in intrebarea. Inaintarea in rugaciune e insotita de teama, de opriri, de durere. Da, ne este teama. Apropierea de Domnul e insotita de teama si de constientizarea neputintei si nimicniciei noastre. Ne este, de asemenea, teama ca vom ramane fara “carjele” de care ne sprijineam, fara formele noastre obisnuite de gandire. Simtim ca in rugaciune nu mai e vorba doar de cuvinte, simtim ca viata noastra intreaga intra acolo. Si, cea mai mare parte a vietii noastre e ascunsa, ascunsa de Dumnezeu, de semeni si de noi insine. Sunt acolo suferinte, rusini, spaime, dureri, bucurii, pe care le-am tinut in intuneric si ne temem ca vor tasni necontrolate la lumina zilei. De aici, impulsul de a ne opri, de a ne “proteja” (ispita vrajmasului: “sa nu suferi”) insotita de rusinea si durerea de a ne vedea si accepta asa cum suntem... Am avea nevoie de un timp si de niste metode de “infrumusetare”... Aici e punctul in care alegem: viata sau moartea. Voim sa slujim la un Stapan sau la doi? Pe de alta parte, sa nu uitam ca nu putem creste duhovniceste fara calauzire, fara parinti. De aceea, nu ti-as recomanda sa te preocupi de RUGACIUNE pana nu vei intalni pe cel care te va calauzi, ci sa faci ce ai inceput, adica sa te rogi dupa invatatura Sfintei Biserici la masura ta de acum. Acum poti sa-ti inalti gandul la Dumnezeu cat mai des si sa te arati Lui asa cum te afli in clipa respectiva. E mare nevoie sa iesim din ascunderea pe care o traim in mod “firesc” si sa ne aratam Lui chemandu-L pe nume. Si El ne invata toate. Sa-i acordam un timp anume (la inceput putin) si un loc fix in fiecare zi. Acesta va fi nucleul care va iradia restul rugaciunilor de pe calea zilei. Apoi insasi rugaciunea ne va invata cele ce urmeaza. Inaintarea pe calea Rugaciunii nu e asigurata atat de cantitatea si calitatea spunerii, ci de ascultarea ei. E nevoie sa ascultam ce spunem, cum spunem, de ce spunem. E nevoie sa ascultam nu doar auzind ce spunem, ci si implinind cele spuse. Apoi e nevoie sa tacem ca sa auzim ce spune Domnul Care vorbeste in “ascuns”, in ascunsul din noi. Tacerea face parte din rugaciune. Cat despre auzirea raspunsului lui Dumnezeu, Parintii spun ca insasi rugaciunea noastra e primul raspuns. Adica, eu spun Doamne Iisuse, si Dumnezeu Duhul Sfant o rosteste in adancul meu. Acesta e raspunsul lui Dumnezeu, faptul ca doresc si reusesc sa spun rugaciunea. Fara El nu pot face nimic. Apoi, ramane sa particip cu toata fiinta mea la aceasta lucrare de taina. Dar nu toate puterile sufletului meu sunt “dispuse” sa vina imediat la “nunta Fiului de Imparat”. E nevoie de o crestere, de o “catehizare”, de o incurajare a “celor slabi in credinta”. Ba, uneori, nu putem da decat “banutul vaduvei”. Sa dam ce avem in clipa aceea, si Domnul primeste. Si, sa nu uitam, ne rugam in Biserica, “chemam Numele Domnului” luand si “Paharul mantuirii”. Nu putem spori in rugaciune fara sa ne spovedim si sa ne impartasim. Fara Domnul nu putem face nimic. Iar cu El, si putin de vom face, vom fi “acolo unde va fi El”. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Bucurie si curaj! Domnul este cu noi si in noi! Cum pot fi intelese cuvintele Sfantului Marcu Ascetul: “Altceva e implinirea poruncii si altceva virtutea, chiar daca acestea se prilejuiesc una pe alta. Implinirea poruncii sta in a implini ceea ce s-a poruncit, iar virtutea, in a placea adevarului ceea ce s-a facut”? Cand doresc sa ma intorc in casa Tatalui meu, intreb ce sa fac, cum sa fac, pe unde sa o iau. Cei ce sunt “de-ai casei” imi arata drumul si eu ii urmez acolo si ii vad fie bucurosi, fie plictisiti, fie fara grija, fie ingrijorati, fie linistiti, fie, uneori, nesimtitori… Ei ma invata sa “ma port frumos” si eu fac gesturile pe care le fac ei acolo, si rostesc si eu cuvintele lor... si, parca uneori intru asa in “rezonanta” cu ei, dar repede ma ratacesc, ma racesc. Si nu stiu ce forta m-ar putea tine intr-o stare de piosenie adecvata... Ce sa fac? Mai intai, e nevoie de rabdare ca sa invat toate in mod treptat, asa cum am invatat sa fiu om in anii copilariei. Aici pot fi ca “fat frumos” care crestea intr-un an cat altii in sapte... Apoi, cand nu mai am “dinti de lapte”, aflu ca Dumnezeu este ascuns in porunci si nu le mai implinesc, poruncile, de frica sau pentru recompensa, ci ca sa fiu fata catre fata cu Dumnezeu. Asa cum ma duc la Sfanta Liturghie, nu doar ca sa capat pace si sa mi se implineasca cererile, ci ca sa ma intalnesc cu Domnul, sa-L mananc si sa-L primesc in mine, tot astfel voi incepe sa implinesc poruncile pentru a fi in Adevar. Sa ne prezentam in fiecare zi, la rugaciunea de seara, cu roadele zilei ce s-a scurs, sa-I multumim pentru impliniri, sa-I cerem iertare pentru greseli, sa-i iertam pe cei ce ne-au gresit ca sa intram in Bucuria Lui inca de acum. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Cu dragoste Siluana