Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Generarea de performanţă în învăţare
Un obiectiv al Inspectoratului Şcolar, cuprins în planul managerial pentru anul 2011-2012, a fost asigurarea evaluării standardizate a tuturor elevilor şi generarea de performanţă în învăţare. Performanţa în învăţare nu o putem desprinde de contextul general al educaţiei şi învăţării. Adevărata educaţie începe cu o atitudine specială faţă de ideea de învăţare. Relevanţa unui sistem de învăţământ se judecă după capacitatea lui de a pregăti elevii pentru societatea cunoaşterii. Performanţa este apanajul celor puţini, al elitelor de la vârful piramidei sociale.
Pentru a genera performanţă în învăţare a fost creat Centrul judeţean pentru tineri capabili de performanţă în care activează 2673 de elevi şi 190 de cadre didactice. Întotdeauna vom avea elevi cu inteligenţa peste medie, ori minţi eminente, care vor reputa victorii şi care vor confirma prin strălucite cariere personale şi profesionale. Aceştia se vor remarca în competiţiile naţionale şi internaţionale pe discipline de învăţământ.
În performanţă, dimensiunea investigaţiei proprii cu armele inteligenţei nu poate să lipsească. Va fi avantajat cel ce accede la un supliment de informaţie, dincolo de prevederile programei şcolare, acela care va conexa sau semnifica mai rapid noile informaţii, le va integra, ajungând de unul singur la sinteze inedite. Pentru aceasta este nevoie de coincidenţa dintre vocaţie, pregătire, competenţă şi activitate. Accentul principal trebuie să cadă pe interconectarea culturii generale, adus la un nivel suficient de ridicat, cu posibilitatea de a acumula cunoştinţe aprofundate în anumite domenii singulare. Aici intervine interdisciplinaritatea care, în esenţă, se bazează pe transferul unor metode de la o disciplină la alta, cu scopul de a genera teorii, analize şi soluţii inedite.
H. Gardner, în lucrarea „Cinci minţi pentru viitor”, identifică axiomatica instrumentelor mentale pentru secolul XXI dintre care trei ni se par relevante pentru discuţia noastră:
* mintea disciplinată – un mod de cunoaştere centrat pe stăpânirea foarte bine a unei discipline de studiu, pe efortul perseverent de perfecţionare a deprinderilor specifice şi înţelegerii respectivei discipline
* mintea care sintetizează – mintea care este capabilă să preia informaţiile din surse disparate, să le înţeleagă şi să le evalueze, să le combine în modalităţi ce au relevanţă şi semnificaţie pentru cei din jur.
* mintea creatoare – descoperă noi teritorii ale cunoaşterii, generează idei noi, pune întrebări provocatoare, creează noi moduri de a gândi, ajunge la soluţii inedite, neaşteptate.
Am invocat aceste instrumente mentale care generează succes într-o competiţie naţională, dar mai ales internaţională. De ele vor trebui să uzeze cei şapte elevi din Maramureş care se regăsesc în loturile lărgite ce vor reprezenta România la olimpiadele internaţionale de chimie, matematică, astronomie şi astrofizică din acest an.
În sinteză, rezultatele după faza naţională, la nivel de judeţ, se prezintă astfel:
* 9 premii speciale
* 23 de menţiuni.
Premiile I au fost obţinute de elevii Cerrahoglu Omer, clasa a X-a la C.N. Gh. Şincai –matematică, Prună Mihai Grigore clasa a XI-a CN. Vasile Lucaciu- chimie, Moldovan Mădălina clasa a XII- CN Dragoş Vodă Sighetu Marmaţiei – limba şi literatura română, Ciurea Liliana clasa a XI-a la Liceul Taras Sevcenko, Sighetu Marmaţiei – limba şi literatura ucraineană, Hrini Ionela Crina – clasa a X-a la CN Dragoş Vodă Sighetu Marmaţiei – limba rusă modernă, Iavoriszki Mariana Iulia- clasa a XII-a, Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei – limba rusă modernă, Chiorean Alexandra şi Moldovan Diana echipaj- clasa a IV-a, Şcoala Lucian Blaga, Baia Mare – educaţie civică.
Un cuvânt de apreciere avem pentru profesorii care i-au ajutat să înveţe, să le trezească setea de cunoaştere, să-i înveţe să trăiască evoluţia creaţiei, să se bucure de calitatea lucrului bine făcut şi să descopere ceea ce le-ar plăcea să facă. Aşa cum predăm azi, aşa va fi ziua de mâine.