Intrarea castanelor in istorie

SARBATOAREA CASTANELOR 2005 Prima editie a Sarbatorii Castanelor s-a desfasurat in 1993. Pe vremea aceea, Cristian Anghel era de trei luni primar al municipiului Baia Mare. Sotia primarului, Dana Anghel, are, cu siguranta, ce nu are Cristian Anghel, respectiv intuitie feminina. Beneficiind de acest avantaj, Dana Anghel a intuit ca sotul sau s-a instalat in scaunul Primariei Baia Mare pentru mai multe mandate, premisa obligatorie pentru a face lucruri durabile. „Daca tot ai ajuns primar, fa si tu ceva ca sa-ti ramana numele in istoria orasului”, i-a spus sotia primarului, in timp ce se aflau la o iesire la iarba verde. Constient de faptul ca orice vot conteaza, inclusiv cel al sotiei, si nedorind sa-si inceapa mandatul cu dezamagirea electoratului, Cristian Anghel a acceptat propunerea. Posibil sa fi contat si mostenirea romana, partea care se refera la faptul ca trebuie sa-i dai poporului „paine si circ”, respectiv castane (ca sa se pastreze specificul zonei) si motiv de inghesuiala. „Prima Sarbatoare a Castanelor am organizat-o cu vreo sase milioane de lei, suma acoperita in totalitate de sponsorii pe care i-am gasit la vremea aceea. Pe urma, i-am intrebat pe consilierii locali daca le-a placut sarbatoarea. Si pentru ca raspunsul a fost afirmativ, am reusit ca la urmatoarea editie sa obtin niste bani si de la Consiliul Local. Au venit bani si de la sponsori, ceea ce a facut ca Sarbatoarea Castanelor sa creasca de la an la an. S-au diversificat si manifestarile si astazi pot spune ca sarbatoarea a devenit o traditie a orasului. Anul acesta suntem mai saraci din punct de vedere al bugetului alocat sarbatorii, dar asta nu afecteaza manifestarea, pentru ca stam la fel de bine din punct de vedere al programului”, a afirmat Cristian Anghel. Si uite asa, in vreme ce unii invita electoratul la numarat de oua (si nu se duc decat apropiatii), Cristian Anghel a reusit sa dea orasului o sarbatoare la care se inghesuie lumea sa numere castanele. Unora le mai si iese... Ioan BOTIS Sarbatoare cu gust de castane Ploaie mocaneasca peste Baia Mare... Orasul musteste de apa, nebagand in seama ca orele lumii sunt triste, ca si artistii au dureri si plang, ca mesterii in lemn poarta pelerine de ploaie care sa-i apere de o vreme pe care strabunii lor n-au prins-o, dupa cum n-au prins nici prima productie de pelerine de ploaie, si ca, peste toata veselia care s-a apris in mijlocul lui si-i aprinde viscerele, aripa trecutului incepe sa-si astearna umbra. Maine, poimaine, si Sarbatoarea Castanelor de azi va fi istorie... Una a numarului cu ghinion, dar cine va mai tine minte un amanunt atat de insignifiant, incat nici macar iubirea spontana dintre doi mici nascuti din framantarea indiferenta a mainilor tipului cu sortul patat de mustar n-a durat mai mult decat doua imbucaturi? Maine nu-i ca ieri si astazi nu-i ca maine. Ne-am obisnuit sa facem comparatii; frumoasa de azi e mai frumoasa decat cea de ieri si sigur maine o sa ni se para mai putin frumoasa decat ansamblul greu definibil de picioare, sani, ochi si zambet care o sa ne taie calea intr-un viitor poate mai putin cernit. Nici nu mai tin minte ce gust aveau primele castane pe care le-am mancat prima oara... Tin minte doar ca, la a doua experienta, mi s-au parut mai bune... E vremea cand floraresele se reprofileaza, ca niste alchimisti uitati in baierele timpului, si transforma tot rosul garoafelor, trandafirilor si lalelelor in jarul pe care se frig castanele uitate ale unui intreg oras. Un oras provincial, ca drumurile care il separa de capitalele lumii, frumos cum numai cei care au vazut prima raza de soare aici il pot vedea, primitor ca oamenii locului si bacovian de trist atunci cand ploua... Se zice ca e sarbatoarea orasului... Personal, nu prea cred in orase, si cu atat mai putin in sarbatorile unor entitati formate din beton, ciment, sticla si, ca sa fie treaba completa, din populatie. Cred in schimb in Oameni, asa cum sunt ei, cu defecte si calitati, oglinda dureroasa a ceea ce sunt, am fost si n-am sa reusesc sa fiu. Insa oamenii adevarati ai Baii Mari, cei a caror fiinta a fost binecuvantata de Bine si Frumos, merita o sarbatoare a lor. Chiar daca peste Baia Mare ploua mocaneste... Ioan BOTIS