Intoarcerea la primitivism

La mijlocul secolului trecut, Securitatea devenise instrumentul prin care comunistii controlau toate institutiile statului, impunand teroarea in randul societatii civile. Era suficient un gest, un cuvant, o strangere de mana sau o intalnire intamplatoare cu cineva pentru a fi arestat si condamnat la ani grei de inchisoare. A fost si cazul unui maramuresean, care, dupa ce si-a vizitat un coleg de scoala de la Orsova, a fost inchis si condamnat pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei, la 4 ani de detentie. Augustin Cotet ne relateaza detalii din „culisele” inchisorilor comuniste. Augustin Cotet s-a nascut in 1940, la Satulung. Nu implinise nici 18 ani, cand a fost arestat de comunisti, pentru fapte inchipuite. O simpla vizita la un coleg ce locuia la Orsova, pe malul Dunarii, a fost suficienta pentru a-i atrage patru ani de detentie. „Eram la Timisoara, la scoala, la impiegati de miscare. In vacanta, l-am vizitat pe un coleg, la Orsova. Am fost si pe insula Adah Kaleh, disparuta intre timp. Cand am revenit la Timisoara, m-au chestionat in legatura cu locurile in care fusesem. M-au intrebat de Orsova, de Adah Kaleh. Le-am spus, nu aveam nimic de ascuns. M-au acuzat ca am dorit sa trec ilegal frontiera impreuna cu Nicolae Sporea, colegul meu. Am aflat ulterior ca familia mea fusese urmarita, dupa ce tatal meu refuzase sa ma lase sa urmez scoala de aviatie. M-au dus la Penitenciarul din Timisoara, numit Popa Sapca. Aici au inceput anchetele. Permanent ma intrebau de modul in care am planuit sa trec Dunarea. Voiau sa creeze o legatura intre mine si colegul meu, cum ca am planuit sa fugim din tara. Insa nu am recunoscut asta niciodata, pentru ca nu era adevarat. In martie, 1958, am fost judecat de Tribunalul Militar Timisoara si condamnat la patru ani de detentie, pentru acte preparatoare de trecere ilegala a frontierei. Am mai stat la Penitenciarul Timisoara inca vreo sase luni, dupa care m-au transferat la Gherla”, relateaza Augustin Cotet. Ca in comuna primitiva Penitenciarul din Gherla, aflat atunci sub comanda fiorosului Goiciu, i-a oferit tanarului Cotet primele notiuni despre viata din inchisoare. Aici se formase o alta lume, avand “legi” impuse din interior. Practic, se inventase o civilizatie, cu ierarhii in randul detinutilor si un comert de tip primitiv. Se cumpara totul, de la locurile in pat pana la mancare si medicamente. “La Gherla am stat in Sala Mare sau Camera 101. Eram vreo 300 – 400 de detinuti, toti condamnati pentru infractiuni de trecere ilegala a frontierei. Dormeam in paturi suprapuse, cate sapte randuri. Ca sa treci de pe un pat pe altul, trebuia sa platesti. De exemplu, ceva mancare. Evident, novicii ajungeau sus, la ultimul rand. Cu timpul, progresai. Iti cumparai un pat mai jos si o duceai ceva mai normal. Aveam si un sef de camera, insotit de un „staf”. Erau niste tipare din care nu puteai sa iesi. Sala Mare era legata printr-un coridor de o alta sala, unde se gaseau atat hardaie de apa, cat si de urinat. Noaptea, unii nu mai vedeau care pentru ce era si urinau pe unde apucau. Asa ca... Dar te acomodai, nu aveai ce face. De batai nu pot spune ca am avut parte, in schimb, din cand in cand, erai dus la „Izolare”. O camera de 3x2 m, in care stateai alaturi de alti 8 – 10 detinuti. Spatiul fiind atat de ingust, nu te puteai intinde. Trebuia sa stai in picioare, de la 3 la 7 zile. Dormeam cum puteam, rezemati de usa sau unii de altii... Acolo primeai o bucata de paine de 250 g si o cana de apa, pe zi”, isi aminteste fostul detinut politic. Delicatese din carne de... sarpe Dupa episodul Gherla, a urmat Balta Mare a Brailei, unde Cotet a avut parte de un regim mai privilegiat, fiind pus la bucatarie. „Am stat in Gherla ceva mai bine de un an, dupa care ne-au imbarcat si am ajuns la Piatra Frecatei si apoi in colonia de la Salcia, din Balta Brailei. Aici am avut noroc. Magazionerul, oltean fiind, m-a intrebat de unde sunt. Afland ca proveneam din Maramures, mi-a spus ca avea si el o ruda tocmai in Satulung, de unde eram eu. Pe Geleletu, seful de post. A fost incantat de mine si m-a pus la bucatarie. Aici mancarea, slaba, la fel ca in alta parte. Singura carne erau bucati de cap si picioare de vita sau cal. Insa, pentru sergentii care ne pazeau, gateam si altceva. La toaleta, in fapt, o barna suspendata peste o groapa, se adunau vrabii, pe care le prindeam cu un cearceaf. Iar picioarele de vrabie le gateam sergentilor. Nici ei nu aveau o viata prea roz. Dupa mai bine de un an m-au mutat la colonia Bandoiu. Acolo am stat in saivane, facute din salcii, lut si stuf. Am indurat un frig groaznic. Noroc ca eram multi si ne lipeam unul de altul. Insa mai era o problema: apa. Primeam doar 250 ml pe zi, apa din Dunare. Multi s-au imbolnavit de dizenterie si au murit. Uneori, cand eram scosi la munca, unii cadeau pe drum. Il mai ajutam pe cel care cadea, cat puteam, dar nici noi nu rezistam. Soldatul care ne pazea spunea sa-l lasam, ca il ajuta el. Dupa ce ne indepartam, auzeam foc de arma. Nu mai ajungea in Colonie. Iarna munceam la taiat de stuf, iar vara, la prasit de porumb. Altii prindeau serpi, a caror piele era trimisa la export. Uneori, mai aduceau bucati de carne de sarpe si o gateam. Era mai buna decat nimic”, povesteste acum Cotet. Dupa eliberare, a avut mereu probleme din pricina anilor de detentie, fiindu-i greu sa gaseasca un loc de munca. Pana la urma, s-a angajat la Drumuri si Poduri, iar apoi la Mina Herja. Dupa 1990, a fost liderul de sindicat la Mina Herja. In prezent, este pensionar. Monezile din... pasta de dinti “In inchisoarea din Gherla, ne faceam carti de joc. Luam paine, o muiam, o strecuram prin panza si amidonul il foloseam pentru a lipi doua bucati de panza uscata. Pentru a le desena foloseam Romergan, de la infirmerie. Si jucam poker. In general, pe mancare. De asemenea, circulau monezi, din pasta de dinti uscata. Erau de diferite dimensiuni si valori: 100, 50, 25, 10 si 1 leu. Ele erau aprobate de un „comitet”, ales dintre cei mai vechi. Cu ele se putea „cumpara” mancare, medicamente etc. Unii vindeau bucatile de os gasite in mancarea de fasole. Osul era folosit la sculptat. In general, se faceau cruciulite.” - Augustin Cotet Evadarea „La „Popa Sapca”, am stat in celula cu inca trei persoane, dintre care doi frati, pe nume Gulin, care luptasera in Legiunea Straina. Fusesera capturati de rusi si trimisi in Romania. Dupa ce am fost scosi in cateva randuri la plimbare, intr-o curte interioara, cei doi au sesizat ca ar putea evada. Impreuna cu celalalt coleg, au incercat sa sara gardul, care avea in partea superioara sarma ghimpata. Cei doi au reusit si dusi au fost. Nu am auzit sa ii fi prins ulterior. Insa pe cel de-al treilea l-au prins, el nereusind sa sara. Era prea slabit. L-au nenorocit in bataie. Nici nu l-am mai vazut dupa aceea”. - Augustin Cotet Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro