• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Februarie , 2008

Intoarcerea la Adevar

Ion Zubascu este unul dintre cei mai apreciati scriitori din Romania si unul dintre putinii maramureseni care s-au alaturat amplelor actiuni de protest ale revolutionarilor. Zubascu nu numai ca s-a solidarizat cu dezideratele revolutionarilor, dar a intrat si in greva foamei si a facut parte din „prima linie” a delegatiei care a protestat la Strasbourg. Reporter² Cum s-a desfasurat protestul de la Strasbourg si care au fost reactiile produse? Vi s-au alaturat si alti romani care locuiesc acolo? Ion Zubascu² Am facut parte din delegatia restransa de cinci persoane, alaturi de Teodor Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989”, George Costin, presedintele Blocului National al Revolutionarilor, Nicu Banutoiu, presedintele Asociatiei ¬Adevar si Dreptate¬ si Ana Tutuianu, reprezentanta a Aliantei Civice, care a intrat in CEDO, in ziua de 6 februarie 2008, pentru a deschide doua actiuni judiciare impotriva dusmanilor statului de drept, avand ca motiv evidenta ca durata de 18 ani nu este un termen rezonabil pentru desfasurarea unui proces de aflare a adevarului despre victimele Revolutiei si mineriadelor. In timp ce am discutat, in zilele de 6 si de 7 februarie 2008, cu reprezentantii CEDO, dar si cu reprezentantul secretarului general al Consiliului Europei, care ne-au tratat cu deosebit respect si solicitudine, protestatarii au ramas in strada, cu pancarte incendiare si hiturile Pietei Universitatii, interpretate de cantaretul Vlad Galis. Ne-am deplasat la Strasbourg 39 de persoane, grup care a cuprins 17 revolutionari aflati in greva foamei, doua vaduve de martiri, cu copiii ramasi fara tata de la varsta de trei ani (acum de 21 de ani), Teodor Maries, George Costin si Nicu Banutoiu, presedintii celor trei asociatii protestatare de revolutionari, dar si Ilinca Diaconu, Ioan Ion, Marcel Mititelu, lideri ai unor puternice sindicate ale metalurgiei romanesti din Galati, Slatina, Hunedoara, care s-au solidarizat cu grevistii foamei si i-au sustinut, cu consecventa. Dupa cum au marturisit reprezentantii CEDO, s-a intamplat pentru prima data in istoria acestei prestigioase institutii europene sa primeasca un astfel de grup de protestatari (unii aflati in greva foamei din 18 ianuarie 2007), care reprezinta straturile intregii societati civile romanesti, tinand seama de marile personalitati culturale care au semnat Apelul pentru Adevar. Este si motivul pentru care s-a apreciat ca amandoua actiunile deschise la CEDO, impotriva tergiversarii aflarii adevarului despre mortii Revolutiei, se vor derula - in mod exceptional - in regim de urgenta. Un rol remarcabil in actiunea de la CEDO a avut-o revolutionarul Teodor Maries, care a depus o documentatie bogata pentru aflarea adevarului Revolutiei, lucrand cu avocati din tara pentru redactarea in termeni juridici a celor 50 de paragrafe acuzatoare ale expunerii faptelor, cat si la traducerea in franceza a documentelor, la stasurile cerute de inaltele rigori ale Curtii Europene de la Strasbourg. Mai trebuie precizat ca toate legaturile cu forurile internationale, din Europa si SUA au fost asigurate de d-na Stefana Bianu, de la Consiliul Mondial Roman, care a si finantat deplasarea. Dintre romanii de la Strasbourg, care s-au solidarizat cu noi, s-au remarcat familia preotului Molnar (aflat sub obladuirea Patriarhiei Constantinopolului), sotia si cei doi copii ai lor, dar si medicul Poraicu Dan, care ne-a facut numeroase fotografii in timpul protestului. Rep.² Au participat si alti revolutionari maramureseni la proteste? I.Z.² In cursul acestei actiuni de solidaritate am decoperit ca atat revolutionarul Teodor Maries, presedintele „Asociatiei 21 decembrie 1989”, cat si Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice, initiatorul Apelului pentru Adevar, care a solidarizat toate straturile societatii romanesti, sunt originari din Maramures. Pe drumul de intoarcere spre casa de la Strasbourg, in noaptea de 7 spre 8 februarie, am compus „Imnul Revolutiei Romane”, pe care protestatarii l-au adoptat imediat, cantandu-l inca din autocar, dupa trecerea prin vama de la Nadlag si intrarea pe teritoriul Romaniei. Rep.² La Strasbourg, delegatia romana a fost contactata de reprezentantul secretariatului general al Consiliului Europei. In perioada in care ati protestat in Romania v-a contactat vreun politician sau vreo persoana cu functie publica? I.Z.² In perioada protestului in tara, grevistii foamei au fost vizitati la Palatul Copiilor, in 27 decembrie 2007, de Traian Basescu, presedintele Romaniei, care i-a ascultat pe revolutionari aproximativ o ora³ o delegatie a grevistilor a fost primita la Cotroceni, in 12 ianuarie 2008, dar cum toate demersurile Presedintiei de mediere a unui dialog intre revolutionari si institutiile cu atributii in solutionarea revendicarilor (Guvern, Parlament, Parchet) au esuat, singura solutie a ramas protestul la inaltele foruri europene, eveniment unic in istoria Romaniei moderne. In fond, Romania este membra UE si, cum si-a asumat toate responsabilitatile aderarii, ne-am dus in Europa ca acasa, pentru a consolida prestigiul unei tari care nu se lasa ingenunchiata de dusmanii de moarte ai adevarului isoric. Rep.² Cine e principalul vinovat pentru faptul ca adevarul despre revolutie nu a iesit la iveala dupa aproape doua decenii? I.Z.² Principalul vinovat este cel care a programat genocidul inutil din decembrie 1989 doar pentru a-si justifica preluarea puterii. Asa cum Turnul lui Stefan din Baia Mare n-ar fi rezistat atatea secole daca ar fi fost construit pe o temelie de namol, niciodata nu se va putea edifica o Romanie durabila in viitor pana nu se va aseza la noile ei temelii adevarul solid despre crimele din decembrie 1989 si din timpul cumplitelor mineriade. Principalii vinovati de aceste crime si de ascunderea adevarului sunt dusmanii de moarte ai Romaniei de maine. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.