INTERVIU, CULTURA

* Iurie Darie, actorul mereu tanar
Muschetar roman si valet

* O cultura veche de cinci milenii
EFECTUL ARTISTIC CUCUTENI

* Natiune, naratiune, fictiune
Vorba cantecului

* Complexul de inferioritate al liceelor cu profil industrial
Elevi pentru export

* Rusaliile - sarbatoarea femeilor fabuloase
SARBATOAREA TRANDAFIRILOR

* Iurie Darie, actorul mereu tanar
Muschetar roman si valet

Carte de vizita

S-a nascut la 14 martie 1929 si, dupa toate regulile matematicii, a implinit in acest an 75 de ani. Pentru prima oara a jucat intr-un film (“Nepotii Gornistului”) in 1953. A interpretat sute de roluri (nimeni nu stie cu exactitate in cate roluri a jucat) pe scenele teatrelor si in filme. Cinefilii si-l amintesc din “Dragoste la zero grade”, “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, “Fratii Jderi”, “Stefan cel Mare”, “Muschetarul roman”, “Buzduganul cu trei peceti”, “Am fost 16” sau “Drumul oaselor”. Ultimul premiu pe care l-a primit este un “Premiu pentru eleganta” care, dupa cum afirma, il obliga sa intinereasca. Este casatorit cu actrita Anca Pandrea, impreuna cu care formeaza un cuplu fara varsta.

Iurie Darie a fost prezent in Baia Mare cu spectacolul “Patru pe o canapea si valetul” de Marc Camoletti, propunand publicului baimarean o comedie bulevardiera spumoasa. Actorul, care a implinit in acest an trei sferturi de veac, a ramas acelasi om plin de viata, jovial, agreabil si mereu surazator. Un muschetar roman…

Iurie Darie sustine ca numele companiei teatrale particulare din care face parte (Teatrul Incomod) nu a fost ales intamplator. Daca tinem cont de titlul piesei jucate cu putina vreme in urma, “Curve politice de lux”, afirmatia are acoperire totala. Unul din marii actori romani a jucat pe scena Teatrului Municipal Baia Mare alaturi de Anca Pandrea, Iuliana Marciuc-Posea, Candid Stoica si Victor Yila (singurul actor negru din Romania, un congolez cu doctorat in constructii). Publicul baimarean a umplut sala teatrului, aratandu-se incantat de evolutia actorilor. Chiar daca rolul valetului nu este unul dintre marile roluri ale carierei sale, Iurie Darie ramane vedeta incontestabila a Teatrului Incomod.
Reporter: Care va este cel mai drag rol, dintre toate cele pe care le-ati interpretat?
Iurie Darie: Culmea este ca rolul cel mai drag mie – ma refer la teatru – e unul pe care nu l-am interpretat niciodata: Hamlet. Din filmele in care am jucat, mi-a ramas aproape de suflet rolul din “Muschetarul roman”.
Rep.: Care sunt oamenii de teatru si film pe care ii apreciati in mod deosebit?
I.D.: Pentru mine nu exista deosebire intre actorii de film si actorii de teatru. Experienta mea personala, din tinerete, imi spune ca oricine, daca are o calitate pentru scena sau pentru ecran, trebuie sa se zbata ca sa faca treaba, nu sa stea ca si mine acuma, degeaba.
Rep.: Cum vi s-a parut publicul baimarean?
I.D.: Senzational! Am venit aici cu mare placere, sa ma intalnesc cu baimarenii. Publicul a fost extraordinar, realmente extraordinar. Probabil a avut timp sa se formeze in atatia ani de cand se joaca teatru la Baia Mare. O parte a publicului ma cunoaste de pe vremea cand spuneam povesti, ilustrandu-le cu desene. Intre timp, copiii de atunci au ajuns, cred, oameni importanti. Multumim mult baimarenilor ca ne-au primit, au umplut sala si ne-au iubit. E o seara pe care n-am s-o uit niciodata.

Anca si viata in general

Rep.: Ca veni vorba, mai desenati?
I.D.: Mai desenez rar, fac ilustratie de carte. Deocamdata, fac o pauza, dar o sa apara ceva. Se pare ca din toamna o sa reiau la Televiziune o emisiune cu desene.
Rep.: O vreme nu ati mai jucat. De ce?
I.D.: Pur si simplu pentru ca asa s-a intamplat. Teatrul cu care am venit acum e un teatru particular. Piesa pe care am prezentat-o in Baia Mare am jucat-o anul trecut intr-un turneu de o luna de zile in SUA si Canada. E adevarat ca este foarte greu. Intreaga responsabilitate cade pe umerii nostri. In momentul in care esti angajatul unui teatru de stat, chiar daca ai 5 spectatori in sala tot joci pentru ei, la fel cum ai juca pentru 200, dar salariul il ai asigurat. Pe cand noi putem sa jucam doar daca spectatorii ne iubesc si vin sa ne vada. Doar asa putem sa jucam mai departe. Inca o data, multumesc minunatului public baimarean.
Rep.: Ce indragiti mai mult, teatrul sau filmul?
I.D.: Intai si intai, o indragesc pe Anca (Anca Pandrea – n. red.) si pe urma, viata in general. M-am impartit; am facut primii doi ani de Institut la Teatru, apoi s-a infiintat Institutul de Cinematografie si am mai facut doi ani. De la bun inceput, m-am impartit intre teatru si film, in parti egale. Asa am trait toata viata.
Rep.: Ce va doriti sa realizati, din ce n-ati realizat?
I.D.: Un copil, dar, din pacate, nu putem sa-l realizam nici acum. Oricum, nu ne lasam si muncim in continuare, in speranta ca o sa–l facem candva.

Negustorul de vinuri

Rep.: Cum va merge afacerea cu vinul?
I.D.: Mult mai bine decat merge teatrul, in general. La inceput a fost ideea. Am vrut sa facem un garaj in curtea bunicii Ancai, unde locuim, casa avand si o gradina mare. E o casa mica, batraneasca, superba, aproape de stadionul Dinamo si de restaurantul Dealul Mare. Am facut garajul pentru o Dacie din 1984, pe care o avem si acuma. Pe urma, am renuntat la ideea de a baga masina in garaj. Am vrut sa inchiriem spatiul pe care-l construisem. Au venit niste macelari carora le-a placut spatiul si mai ales curtea. Am avut inspiratia sa-i intrebam unde vor taia porcii. “Pai, la d-voastra in curte”, a venit raspunsul. Le-am spus “La revedere” si, cu sprijinul varului Ancai, Nicu Purice, am inceput afacerea. El ne-a invatat ce trebuie sa facem. Am cumparat butoiase, am facut si o pivnita si incet, incet, am invatat. Greutatea vine din faptul ca eu nu prea pot sa degust, si aceasta greutate cade in sarcina Ancai.
Rep.: Cum vi se pare teatrul romanesc de astazi?
I.D.: Asta nu pot sa comentez, pentru ca vorbesc din interiorul fenomenului si-mi permit sa vorbesc doar despre teatrul nostru.
Rep.: Doua vorbe despre cinematografia romaneasca?
I.D.: Nici asta nu pot sa comentez, pentru ca l-as supara pe Sergiu (Nicolaescu – n.red.), care vrea sa inceapa un nou film. Si mai e ceva: in general, vorbesc numai de bine…

Optiuni si argumente

l Teatru sau filmul?
Filmul.
l Vinul alb sau vinul rosu?
Filmul color.
l Shakespeare sau Moliere?
Shakespeare.
l Spielberg sau Ciulei?
Liviu Ciulei.
l Tenis sau golf?
Tenis, ca de asta am jucat.
l Tudor Gheorghe sau taraful din Clejani?
Taraful din Clejani.
l Ferrari sau Lamborghini?
Lamborghini.

Ioan Botis



* O cultura veche de cinci milenii
EFECTUL ARTISTIC CUCUTENI

Muzeul de Istorie adaposteste o importanta colectie de ceramica si plastica cucuteniana: peste patru sute de piese din neoliticul tarziu, perioada a preistoriei caracterizata de existenta ceramicii pictate. Alaturi de Gumelnita si Petresti, cultura Cucuteni este una dintre cele mai spectaculoase culturi ale neoliticului european.

In vremea in care in alte locuri ale lumii se trecuse la epoca metalelor, pe teritoriul Romaniei, epoca pietrei se afla la apogeu. Triburile cucuteniene cunosteau o stare economica mult mai buna decat in epocile anterioare, situatie reflectata de calitatea ceramicii si a plasticii din epoca.

“Revolutia” neolitica

Cel mai important progres realizat in domeniul ceramicii s-a datorat folosirii pe scara larga a cuptorului cu reverberatie pentru arderea oalelor in camera inchisa. La baza splendidei ceramici pictate a culturii Cucuteni sta aceasta inventie. Cultura Cucuteni este caracterizata de ceramica pictata in trei culori, de un inalt nivel tehnic, putandu-se afirma ca aceasta este una dintre cele mai stralucite culturi neolitice de pe intreg teritoriul Europei, realizarile cucutenienilor in domeniul ceramicii fiind de o finete si de un efect artistic aproape unice. Eleganta formelor, siguranta cu care sunt desenate motivele ornamentale si armonia desavarsita a culorilor fac ca vasele cucuteniene, adevarate opere de arta, sa poata fi comparate cu ceramica pictata din Mesopotamia si Asia Anterioara. Aria de raspandire a culturii Cucuteni cuprinde aproape intreaga Moldova, sud estul Transilvaniei si nord estul Munteniei. La inceputul culturii Cucuteni, ceramica era mai primitiva, poroasa si cu multe ornamente simple in relief. Decorul era pictat inainte de introducerea vaselor in cuptor, cu alb pe invelisul rosu, asternut pe toata suprafata vaselor in linii groase sau benzi late. Predomina motivele liniar-geometrice si benzile spiralice. Initial, ceramica era pictata doar in doua culori, apoi s-a trecut la decorarea vaselor cu trei culori, ceramica devenind mai fina si lucrata mai ingrijit. Motivele, mai ales spiralice, sunt pictate cu alb pe fond rosu sau cu rosu pe fond alb si sunt marginite cu o linie de culoare neagra-ciocolatie. Exista si o decoratie incizata. Spre finalul culturii Cucuteni, ornamentatia bicroma dispare.

Horror vacui

Decoratiile cele mai des folosite sunt spirala si meandrul. Spiralele se inlantuiesc si “alearga” desfasurandu-se pe intreaga suprafata exterioara (uneori si pe aceea interioara) a vasului, asa incat, pe buna dreptate, acest stil a fost caracterizat ca dominat de groaza spatiului gol (horror vacui). Formele ceramice cel mai des intalnite sunt paharul cu partea superioara cilindrica si cu partea dinspre fund tronconica, vasul piriform (in forma de para), strachina cu corpul tronconic si farfuria cu picior inalt (fructiera). Mai rare, dar de o eleganta deosebita sunt vasele-binoclu, polonicele ceramice si vasele decorate antropomorf si zoomorf, ultimele fiind legate, aproape cu certitudine, de anumite ritualuri religioase. Plastica de lut cucuteniana cuprinde reprezentari antropomorfe si zoomorfe stilizate, in directa legatura cu credintele religioase si practicile magice. Covarsitoarea majoritate a statuetelor antropomorfe sunt feminine si reprezinta divinitati ale fecunditatii si fertilitatii. Marea majoritate a figurilor zoomorfe reprezinta animale cornute. Exista, se pare, un cult al taurului ce simboliza puterea virila, de esenta mediteraneana-orientala. Din lut ars se mai confectionau podoabe si pandantive. Ceramica si plastica cucuteniana provine in special din asezari intarite cu santuri si uneori cu valuri de pamant, dar si din necropole si morminte izolate. Indo-europenii au distrus culturile ceramicii pictate, insa arheologii au scos la lumina spendorile unei culturi vechi de cinci milenii.

Ioan Botis



* Natiune, naratiune, fictiune
Vorba cantecului

Nu prea mai functioneaza vechile practici magice de imbunare a timpului. Proaspatul cuplu princiar spaniol a trimis mii de oua in toata tara pentru a avea vreme buna la cununie, da’ cerul nu s-a indurat de pomenile lor si-a plouat peste perlele si giuvaerurile regale. Nici de conducerea judetului nu asculta ploaia: oricat ar fi vrut prefectul sa fie vreme buna peste oraselul lui la ceas de sarbatoare, tot s-a stins jarul de sub mici si s-a indoit berea cu apa, iar horinca s-a stamparat natural, cu apa de ploaie. Vazand eu toate acestea, am purces spre “Sarbatorile Lapusului” hotarat sa respect invataturile lui badea Pitis “mai copile, unde-i mere/ hii barbat, nu hi muiere”. Asa am si facut: am driblat prima taraba cu pulpe de pui iesita in cale, am fentat butoiul cu bere asezat pe post de fundas stanga in fata careului advers si-am ajuns la Casa de Cultura. Aici, un-doi pe langa taraba cu pufuleti si-am simulat un fault in fata pantecoasei sticle de horinca, rasucita viclean in fata mea de-o codana travestita in costum popular. Cum v-am istorisit, pana aici am rezistat eroic tuturor tentatiilor electorale si folclorice, asa ca am ajuns la “Horea in grumaz”, festival de muzica lapuseana, batran de zece ani. Prin sala numai fete vesele, semn ca “Festivalul Horincii” a netezit drumul spre U.E. mai ceva decat horea noastra prezentata la Eurovision. Iubite cetitoriule, mai in saga, mai in vorba adevarata, va spun ca ti-i mai mare dragul sa-i vezi pe lapuseni ca nu se lasa sub tavalugul manelei si-al telenovelei si vin cu drag sa horeasca, asa cum numai ei stiu, din grumaz. Anul acesta, mai cu pofta decat anul trecut, iar Casa de Cultura aproape s-a umplut de oameni cu drag de cantec frumos, desi afara comerciantii zornaiau inele si ademeneau narile lapusenilor cu carligele unor mirosuri tari. Nu se poate sa nu-i iubesti pe batranii care au venit duminica sa horeasca pe scena din Lapus. Sinceritatea din vocea lor n-o mai gasesti prea des in tara, ca mai nou, folclorul se face (numai) pe bani si traditia se transmite (nu din generatie, in generatie) pe posturile straine de televiziune. Daca in unele zone, nici coconul desprins de poalele mamii nu-ti mai canta de nu-i dai un 5 euro de-o bomboana, aici, pe malul Lapusului, oamenii au cantat cu drag si cu mirare ca horile lor au atata succes. Asta nu inseamna ca ne putem bate joc de ei. Consiliul local al orasului Targu Lapus a considerat ca, pentru aceasta manifestare, sunt suficiente trei milioane de lei, premii care sa recompenseze truda horitorilor. Asa ca horitorii au plecat de la festival cu o suta de mii in buzunar, de nu le-o ajuns banii nici sa le cumpere nepotilor o jucarioara din iarmarocul desfasurat langa primarie. S-au gasit bani pentru a plati “muzica culta” adusa din tara, dar pentru horea lapuseana, nu. Nu-i nici un bai, ca a ajunge si la urechea puterii locale vorba cantecului lui Nicolae Pitis: “Din procente si din sute/ nu poci durni, nici poci…canta”.

Emanuel Luca



* Complexul de inferioritate al liceelor cu profil industrial
Elevi pentru export

Din cele sase unitati liceale sighetene, doar doua pregatesc copii pentru viitorul orasului, restul sunt pepiniere care pregatesc potentiali transfugi. Totusi, regulamentele ministerului de resort sunt facute impotriva liceelor industriale.

Liceele in limbile maghiara si ucraineana din Sighet sunt mixte, instruind laolalta viitorii dascali, alaturi de emigranti in perspectiva. Scolile de elita din municipiu, CN ”Dragos Voda” si Liceul ”Regele Ferdinand”, desi sunt preferential finantate de Stat, nu aduc beneficii comunitatii. Motivul? Absolventii acestora, instruiti cu mare cheltuiala in cabinete dotate multumitor, la caldurica, cum isi iau bac-ul, cum pleaca. Intalnirile aniversare abia mai pot aduna cativa fosti colegi, selectati de obicei dintre cei legati de glie. Din generatia 1988 au mai ramas cam un sfert. Din cea a anului 1995, dintr-o clasa de 37 de elevi, au plecat spre alte zari 33. Exemplele pot continua. Olimpicii nationali sau internationali sunt mai rari decat inainte de ‘89, iar cei considerati “sperante” pentru ridicarea municipiului au migrat spre firme din alte orase sau catre tari din comunitatea europeana, SUA si Canada. Liceele cu profile industriale, singurele care pregatesc muncitorii din “talpa tarii”, sufera in tacere si, mai mult, sunt obstructionate de regulamentele unui minister depasit. Cel al invatamantului.

Scara valorilor

Grupul scolar forestier Sighetu Marmatiei este singurul din judet cu profil de prelucrarea lemnului si silvic (pregatind tehnicieni si padurari). Conditiile s-au imbunatatit fata de anii trecuti, dar finantarile Statului nu sunt suficiente. Penuria de lichiditati a stimulat manageriatul inspre obtinerea de venituri extrabugetare, prin inchirierea de spatii de cazare, atelierele producand scaune pliante care se vand ca painea calda, cu 150.000 de lei bucata. Incepand din 2004 se vor infiinta si clase de turism, alaturi de mai vechile specialitati (telecomunicatii si electrotehnica). Tot in cadrul grupului functioneaza si o scoala de maistri (in parteneriat cu fabricantul de scaune Plimob - cel mai mare angajator din Sighet). Prin Centrul de informare Europa, elevii frecventeaza si cursuri de mentalitate europeana, dar Mariana Stetca, directorul institutiei, ne-a marturisit ca exista o mare nemultumire. ”Desi elevii nostri efectueaza lungi perioade de practica in ateliere sau unitati economice, examenele de bacalaureat au subiecte identice cu cele de la liceele teoretice. Credem ca ar trebui ca subiectele sa fie, gradual, mai facile pentru cei care se pregatesc pentru a imbratisa o meserie si nu vor sa mearga la facultate. Acest fapt cauzeaza obtinerea de rezultate mai slabe fata la celelalte licee.” Adevarat, insa schimbarea programei n-o poate hotari decat ministrul Educatiei care, fiind cum il stim, nu credem ca este capabil sa inteleaga subtilitatea ideii.

Grupurile scolare industriale din Sighet sunt insuficient finantate, in conditiile in care Tara Maramuresului exceleaza in domeniile prelucrarii lemnului si ale confectiilor textile. Agentii economici au nevoie permanenta de forte proaspete de lucru, iar ALOFM Sighet cere mai multe locuri de munca in aceste branse decat poate oferi. Totusi, principalele investitii se indreapta spre liceele teoretice.

Mihaela Mihalea



* Rusaliile - sarbatoarea femeilor fabuloase
SARBATOAREA TRANDAFIRILOR

Pentru latini, Rosalia era o sarbatoare a trandafirilor, care consta in depunerea de trandafiri pe morminte. In mitologia romaneasca, Rusaliile sunt femei fabuloase din categoria ielelor, fiicele lui Rusalim imparat, despre care se crede ca au puterea de a lua mintile oamenilor. La slavi, Rusalka este o divinitate feminina secundara, simbolizand apele curgatoare, de unde si inzestrarea ei cu darul cantecului misterios.

Mitul polisincretic al Rusaliilor s-a concretizat intr-o sarbatoare pagana, suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala a Cincizecimii (Pasha rosata sau Domenica rosarum), devenita Duminica Rusaliilor cand – sarbatoarea fiind legata de abundenta vegetala a verii – casele sunt impodobite cu ramuri verzi. In Dobrogea romanizata, se statornicise sarbatoarea trandafirilor Rosalia de la sfarsitul primaverii, fiind tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor. Se poate presupune ca aceasta datina pastrata de romani s-a dezvoltat pe teritoriul Daciei romane, evoluand si fixandu-se in obiceiurile romanilor, de la care au imprumutat-o partial slavii. Este posibil ca slavii sa fi imprumutat numele sarbatorii direct de la grecii din Bizant.

”Blondele e periculoase!”

Pentru slavi, Rusalka este o fecioara inecata, deosebit de frumoasa, cu par bogat unduitor si cu o coada de peste in loc de picioare. Bielorusii si ucrainenii cred ca orice Rusalka provine mai ales din fetele inecate si din copiii nascuti morti sau care nu au fost botezati. De cele mai multe ori, aceste divinitati sunt considerate malefice. Rusii nordici si le inchipuie ca fiind foarte paroase sau cu parul lung si nearanjat, avand fete monstruoase si respingatoare. In Saptamana Rusaliilor ele ies din ape si alearga pe campii, se leagana pe crengile copacilor si se amuza prinzandu-i pe trecatori si gadilandu-i pana cand ii fac sa lesine sau chiar sa moara, dupa care ii tarasc in ape. Dupa cum se vede, cu Rusaliile nu e de glumit, cu atat mai mult cu cat aceste divinitati sunt blonde! Ziua consacrata Rusaliilor este joia, cand divinitatile devin periculoase. Din acest motiv, este total contraindicat ca oamenii sa se scalde in ziua de joi. Antidotul universal impotriva unei Rusalce este pelinul. In Duminica Rusaliilor, fetele canta in cor cantecele Rusalcelor, atarnand in prealabil stergare in pomi si sau chiar sculuri de lana ori canepa, ata sau cununite vegetale. Sarbatoarea Rusaliilor marcheaza despartirea de primavara si intrarea in lunile calduroase de vara.

Ioan Botis