Interviu cu Mircea Man, preşedintele CJ Maramureş

Pentru Mircea Man, Maramureşul este crez, datorie de onoare, profesie de credinţă şi menire. A învăţat de mic, în spaţiul încărcat de spiritualitate a Rohiei şi în familie, responsabilitatea pentru muncă şi respectul pentru oameni. De atunci, în toate funcţiile publice pe care le-a ocupat, a considerat că are o datorie morală sfântă: ajutarea oamenilor.

Reporter: Veniţi dintr-o zonă şi dintr-o familie cu credinţă şi principii puternice. Care au fost principiile pe care le-aţi învăţat în casă, în familie şi pe care le păstraţi şi astăzi?

Mircea Man: Sigur că nu se mai foloseşte expresia ”7 ani de-acasă”, însă la Rohia era o ordine foarte precisă şi încep de la Duminică. În această Sfântă zi toată familia eram la mănăstirea Rohia după care era o masă la prânz la care era prezentă toată lumea şi fiecare ştia ce are de făcut şi îşi făcea datoria. Provin dintr-o familie cu patru fraţi, nu am fost şi nu suntem o familie bogată, dar am fost o familie care respectă munca şi am fost cultivaţi în a asculta şi ajuta omul şi a-i ajuta pe cei care au necazuri. Din acest punct de vedere, în orice funcţie am fost, peste tot am reuşit să las loc de „bună ziua”, să am un respect deosebit faţă de toţi oamenii şi să-i ascult şi pe cei care mi-au vrut răul şi pe cei care mi-au vrut binele. Am considerat că un om pe care Dumnezeu îl ajută să ajungă într-o funcţie are obligaţia morală de a ajuta oamenii. Şi acest lucru cred că l-am demonstrat peste tot, inclusiv în cei 4 ani în care am fost preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Mi-am început mandatul în cizme de cauciuc la Borşa, Ruscova, Repedea, Poieni, la inundaţii, am putut să mă îmbrac şi în costum, să fiu în birourile de la Bucureşti pentru proiectele din Maramureş, cred că formarea de 7 ani de acasă mi-a fost de mare folos şi felul meu de a fi şi de a asculta m-a ajutat foarte mult în ceea ce am avut de făcut.

Reporter: Aveţi un mod special de a vorbi cu oamenii şi de a-i asculta, a-i mângâia, deşi probabil multe dintre problemele lor nu ţin de preşedintele CJ.

M.M.: Foarte multe acţiuni pe care le fac nu-mi intră în fişa postului. Preşedintele CJ este ales prin vot direct şi oamenii se aşteaptă să le rezolvi problemele, chiar dacă nu intră în atribuţiile tale, şi niciodată nu m-am dat în lături să mă implic, pentru că sunt probleme ale Maramureşului şi ale maramureşenilor. Îmi aduc aminte de problema de la Sighet. Dacă eu eram acolo după prima explozie, ţinând cont şi de faptul că am lucrat o perioadă la Gaz, sunt absolut sigur că nu se întâmpla cea de-a doua explozie, la fel cum sunt sigur că dacă nu eram acolo după cea de-a doua explozie, mai era una. Deci nu mă dau niciodată după perdea când trebuie rezolvate lucruri, dar trebuie să recunosc că nu mă mulţumesc cu puţini. Întotdeauna mi-am dorit să ajut oameni şi am trăit experienţe unice în momentul în care am văzut casa de bătrâni de la Poienile de sub Munte, n-am crezut că există un astfel de loc în lume, n-am crezut că există atât de multă suferinţă şi sigur că m-am implicat.

Apoi, îmi aduc aminte că la o întâlnire în Petrova, aşteptându-l pe primar, era o femeie în jur de 80 de ani şi ţinea de mână un băiat în jur de 12 ani. Am intrat în vorbă şi l-am întrebat şi pe băiat ceva. Bătrânica, n-o să-i uit niciodată expresia, mi-a spus că nu vede şi nu aude. Şi era un copil foarte sănătos. Părinţii lui erau în Italia. Am zis că sigur are pensie pentru copil şi a zis că nu, că nu ştiut ce să facă şi unde să ajungă. M-a durat atât de tare că în România se dau pensii de handicap unora care conduc maşina, iar un copil într-o situaţie delicată nu avea făcute actele. Am cerut şi sigur că a doua zi s-a şi rezolvat problema.

Am dat un exemplu despre modul în care mă aplec asupra oricărei probleme. Şi dacă lumea vine la uşa mea, şi uşa este plină de 4 ani, în fiecare zi, eu încerc să rezolv problemele pentru fiecare în parte. Nu reuşesc s-o fac întotdeauna cum mi-aş dori, dar de fiecare dată încerc să mişc lucrurile şi cred că puterea de a asculta şi de a vorbi cu oamenii este o calitate.

Vreau să spun că în acţiunile mele, unele programate, alte neprogramate, am pus mare preţ în a mă achita cât am putut de bine de sarcinile pe care uneori mi le-am impus, alteori mi le-a impus altcineva.

Plecarea Maramureşului cu ajutoare în judeţul Buzău a fost una extrem de bună, realizată împreună cu Biserica şi cu foarte multe primării din judeţ. Peste 30 de tone de alimente, 9 maşini cu lemne. Când m-am dus acolo, m-am dus cu gândul că le vom preda cuiva şi vom veni acolo. Când am ajuns acolo, şi am văzut bătrânii şi casele, n-am mai putut să fac acest lucru. Şi primarul m-a rugat să le împart eu, pentru că n-o să ştie cum să le împartă şi pe mine n-o să se supere nimeni.

Până la urmă erau produsele din Maramureş şi mergeau la casele la care noi consideram. Am făcut acel demers, a durat mai bine de 10 ore, dar am încheiat ziua cu o satisfacţie extraordinară, că au ajuns pachetele la cei care aveau nevoie şi care au primit o speranţă. Tot aşa sunt bucuros când finalizez o şedinţă de evaluare cu spitalul, drumul Baia Sprie-Bârsana, cu „Circuitul bisericilor”. Aş vrea să-mi dea cineva un exemplu de proiect pe care l-a avut Consiliul Judeţean în perioada 2004-2008. Acum avem proiecte finalizate pe fonduri europene şi proiecte în derulare. Este extrem de greu să duci astfel de proiecte. N-am fost un om care să stea deoparte de frica de a nu greşi. N-am fost un preşedinte care să stea la birou tot timpul şi n-am fost un preşedinte care să nu stea la birou şi să deschid uşa, am fost de atâtea ori de cât a trebuit, nu de câte ori mi-aş fi dorit, şi în teritoriu, şi la Bucureşti, şi la birou. Este extrem de greu şi mai mult, în momentul în care ies de pe un proiect şi nu cer analiză zilnică, lucrurile sunt acolo de unde le-am lăsat şi sigur că mi-a trebuit timp să pornesc această morişcă, eu cred că ea funcţionează. Într-o perioadă de criză, în care bugetele sunt aşa cum sunt, Maramureşul a beneficiat de cele mai mari fonduri.

M.M.: Drumurile au fost, sunt şi vor rămâne o prioritate pentru mine. În 2008, când am venit la CJ, nu era un metru de drum reabilitat, iată că astăzi în Baia Mare-Dej, Baia Mare-Satu Mare se lucrează şi fac demersuri să se lucreze şi pe DN 18.

M.M.: De fiecare dată când simţeam că nu mai pot duce problemele cu care se confruntă judeţul, îmi era suficientă o ieşire pe Valea Izei, duminica, într-o biserică şi să văd oamenii de acolo, felul lor de-a fi, credinţa şi respectul faţă de familie, de comunitate, de muncă şi ştiam că lucrurile trebuie să meargă mai departe. Avem în judeţ oameni extraordinari. În marea lor majoritate, moroşenii sunt oameni harnici, credincioşi, oneşti, buni, respectuoşi şi atât cât am ştiut eu, am încercat să facem promovări cum este de exemplu Târgul de la Berlin cu produse tradiţionale, întâlnirile de la Bruxelles, de la Strasbourg, ieşirea Maramureşului în ţară, peste tot, cu produse tradiționale, cu folclor. M-a preocupat şi mă preocupă promovarea Maramureşului şi rezolvând problemele de infrastructură sunt convins că nu facem altceva decât să-i dăm un respect cetăţeanului care a muncit în străinătate, în România, a reuşit să-şi facă o pensiune şi noi trebuie să venim cu cealaltă parte care să aducă turişti şi venituri şi locuri de muncă suplimentare pentru judeţ.

M.M.: Fiind în Biroul Naţional Bisericesc în care sunt 6 mireni din toată ţara, am considerat întotdeauna că ajutând biserica îi ajut pe cei care intră în biserică. Cetăţenii sunt apropiaţi de biserică şi administraţia trebuie să fie mână-n mână cu biserica. Dacă ajuţi la construcţia unei biserici, de fapt ajuţi enoriaşii de acolo, pentru că altfel ei ar trebui să plătească biserica. Ori şi enoriaşii plătesc taxe şi impozite şi e normal să-i ajuţi la repararea unei biserici. Ori legătura dintre administraţia locală, administraţia judeţeană şi Biserică trebuie să fie una deschisă, care să dea posibilitatea de dialog, pentru că într-un fel sau altul toţi ne adresăm cetăţenilor. Pentru mine această legătură este sfântă. Şi, de fiecare dată într-o biserică, fie că sunt 5000 de oameni sau 10000, nu intră preşedintele Mircea Man, ci omul Mircea Man.

Rep.: Ce sacrificii personale înseamnă această funcţie?

M.M.: Suntem făcuţi să mergem înainte. Fac parte din acei oameni care trebuie să facă ceva util. În ceea ce priveşte familia a fost extrem de greu pe parcursul celor 20 de ani după Revoluţie. Mai bine de 12 ani am fost la Bucureşti, făcând naveta în fiecare săptămână. Au fot momente de sacrificii, însă suntem o familie unită, copiii s-au realizat şi cea mai mare satisfacţie e faptul că am o nepoată şi îmi fac zilnic vreme, măcar 10 minute, să o văd. Însă au fost multe sacrificii, multe răutăţi trimise înspre familia mea, dar mi le-am asumat aceste lucruri. Din păcate, cu cât este mai performant într-o funcţie, cu atât răutăţile sunt mai mari. Dar trebuie să le ducem mai departe, să finalizăm proiectele pentru Maramureş şi spun că niciun sacrificiu nu este prea mare.