• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Martie , 2010

Interpretarea nesimtita a legii

* O Lege care face valuri pe malul marii a provocat discutii incredibile in toate mediile posibile si imposibile. Daca in toata tara problema a fost transata de cei pusi sa vegheze la legalitate, in Maramures mai multi alesi locali sunt pusi la zid. Problema nu este moralitatea celor pusi la zid, ci modul in care sunt „executati”. Cu siguranta ca ei ar opta intre pensie si indemnizatie daca legea ar prevedea limpede si clar acest lucru. Unde-i lege, e si tocmeala, si indolenta si nesimtire. A demonstrat-o din plin isteria generata de legea care interzice cumulul pensiei cu salariul. Cum situatia primarilor, presedintilor, vicepresedintilor, consilierilor locali sau judeteni nu e reglementata clar in actul normativ, s-a iscat o intreaga nebunie in jurul catorva alesi maramureseni. Deasupra viceprimarului de Baia Mare, Istvan Ludescher, vicepresedintelui Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu, primarului de Sighetu Marmatiei, Eugenia Godja, primarului de Cavnic, Alexandru Dragos, de Cicarlau- Vasile Zete, a celui din Targu Lapus, Moisei, Ocna Sugatag si altor alesi plana suspiciunea incompatibilitatii. S-au lansat chiar si scenarii apocaliptice potrivit carora toate actele emise de acestia din decembrie, data la care pensionarii-salariati trebuiau sa aleaga intre cele doua, ar fi nule. Evident, nu conteaza ca ei nu sunt salariati ci ca primesc indemnizatie, ca nu sunt numiti, ci alesi si ca mai multe ministere au scris negru pe alb ca noua lege nu prevede noi situatii de incompatibilitate si ca nici nu poate fi discriminatorie. Adica unii alesi, parlamentarii sa poata beneficia si de pensie si de indemnizatie, iar primarii ori consilierii nu. Oricum, pentru a lamuri situatia, cei aratati cu degetul s-au „autodenuntat” practic si au cerut autoritatilor sa spuna daca sunt sau nu incompatibili. Eugenia Godja, primarul municipiului Sighetu Marmatiei, a trimis adrese peste adrese si a cerut lamuriri in toate partile, insa nu a primit niciun raspuns oficial pana acum: „in decembrie am vorbit cu secretarul primariei si cu secretarul prefecturii, vizavi de compatibilitate sau incompatibilitate si am fost asigurata ca nu este o situatie de incompatibilitate deoarece e o functie aleasa pe o perioada de patru ani, nu avem contract de munca si ca alesii locali fac exceptie. Apoi, pentru ca in media s-a declansat un razboi vizavi de aceasta chestiune, m-am interesat si in alte parti. Am facut o adresa la Casa Nationala de Pensii, n-am primit niciun raspuns, am facut adresa la prefect si la subprefect, n-am primit niciun raspuns, am lasat o adresa si la Inspectoratul Teritorial de Munca Maramures si la Casa Judeteana de Pensii Maramures. Si prin senatorul Bota m-am interesat la comisia de munca din Senat si am fost asigurata ca nu este incompatibilitate. Daca era o situatie de incompatibilitate, renuntam la pensie, dar nicio autoritate a statului nu mi-a impus acest lucru si nu mi-a spus ca exista o situatie de incompatibilitate”. Dilema primarilor pensionari nu e „made in Maramures”. In fiecare judet din tara exista astfel de cazuri, numai ca deocamdata nu s-a inregistrat nicio demisie si nici nu s-a creat scandal in jurul acestora, deoarece cei pusi sa vegheze la respectarea legii n-au mirosit nici urma de incompatibilitate. Si Eugenia Godja confirma ca: „sunt primari si presedinti de consilii judetene si in opinia lor ca si in opinia juristilor nostri nu este incompatibilitate”. Unul dintre cele mai celebre cazuri de acest fel este cel al presedintelui Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, care, dupa aparitia legii a anuntat ca demisioneaza, pentru a renunta la pensia de ambasador de 3.000 de lei, dar s-a razgandit datorita unei adrese a Guvernului prin care a fost asigurat ca legea privind interzicerea cumului pensiei si salariului nu se aplica alesilor locali. Numai ca, astfel de cazuri exista si in Valcea, unde vicepresedintele CJ, Dumitru Persu, e pensionar, in Galati, unde primarul Dumitru Nicolae beneficiaza si de pensie, si in multe alte judete. Numai ca, nicaieri nu s-a auzit de demisii si scandaluri. Pentru a lamuri situatia, si primarul de Cavnic, Alexandru Dragos a trimis adrese la Ministerul Administratiei si Internelor, dar nu a primit nici el vreun raspuns. Ciudat e ca, mai toate autoritatile locale sau centrale interpelate in acest caz au adoptat pozitia strutului si s-au ferit sa spuna ca-i alba ori neagra. Fiecare a aruncat pisica moarta in curtea celuilalt, tergiversand un scandal artificial. Cu toate acestea, va prezentam un raspuns venit de la ministerul Justitiei. Daca ar fi doar pe interpretari, problema ar fi simpla, dar sa lasam oficialii sa „vorbeasca”. Iata ce scrie in celebra adresa trimisa de Ministerul Justitiei catre Ministerul Muncii. La sfarsitul anului 2009, dupa aparitia L 329 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor cadru cu CE si FMI, Ministerul Muncii cere precizari Ministerului Justitiei cu privire la exceptarea persoanelor care desfasoara activitati in functii elective. „Va comunicam urmatoarele. Potrivit opiniei prezentate in adresa, persoanele care exercita functii elective, respectiv de primar, viceprimar si de consilieri locali sunt exceptate de la aplicarea prevederilor capitolului 4 din Legea 329. Mentionam ca Ministerul de Justitie nu are competente legale de a interveni la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, in sensul de a da precizari cu privire la modul de solutionare a aspectelor ivite in practica, in legatura cu interpretarea si aplicarea actelor normative”, se arata in adresa ajunsa celebra. Mai departe, dupa ce se scuza, Ministerul Justitiei arunca un val peste problema. Daca ridici un colt al valului se poate citi: „In urma controlului de constitutionalitate realizat de Curtea Constitutionala a fost statuat ca dispozitiile capitolului 4 din lege sunt constitutionale in masura in care acestea nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie…Din cuprinsul deciziei reiese ca instanta se refera la mandatul functiilor publice de autoritate a caror durata este precizata in mod expres in Constitutie, nefacand distinctie cu privire la modalitatea de obtinere a mandatului, respectiv daca acesta se obtine direct, in urma votului prin alegeri la nivel national ori local, sau indirect prin numiri”, se arata in adresa. Ceea ce nu se explica in mod expres inseamna ca nu exista. Trebuie precizat ca primarii, viceprimarii, vicepresedintii de CJ, consilierii locali, judeteni au fost alesi, nu numiti. Pana nu exista o referire clara la acesti alesi locali, torul este pura speculatie, facuta in functie de interesele unora sau altora. Daca ministerele care au specialisti dau raspunsuri solomonice, ce se poate intelege. Fie vorbim de o lipsa legislativa, fie vorbim de modul in care se interpreteaza. Ultima varianta ar duce spre concluzia ca in vreo patru ministere sunt specialisti facuti la apelul bocancilor, ceea ce e greu de crezut. De ce in tara e liniste, iar la noi, din cand in cand, se scoate pisica incompatibilitatii. Pentru a fi mai fioroasa e trasa de coada dupa un program stabilit: dimineata, la pranz si seara. Ioana LUCACEL Nicolae TEREMTUS ioana@gazetademaramures.ro teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.