• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 3 Martie , 2017

Interior (1908) - Rezs Bálint (1885 - 1945)

Pictorul maghiar (de etnie evreiască) Rezső Bálint s-a născut în 14 octombrie 1885 la Budapesta şi s-a stins din viaţă în 18 noiembrie 1945, tot la Budapesta.
Formarea sa artistică a început cu studiul tehnicilor de imprimare grafică (1898-1902), apoi a studiat ca discipol al lui Manuel Vesztróczy, pentru ca în cele din urmă să se dedice studiului picturii sub îndrumarea lui Ferenc Szablya-Frischauf (în cadrul şcolii private a acestui interesant pictor de origine austriacă – el însuşi fost colonist băimărean ca student al lui Simon Hollósy între anii 1898-1901).
 

În anul 1906 a fost cursant în ca­drul Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare. Tot aici i se con­semnează prezenţa şi în anii 1907, 1908 şi 1911 în cadrul grupului de colonişti temporari în afara Şcolii Libere de Pictură, activând ca artist independent.
În această perioadă a expus la Berlin, Dusseldorf şi Dresda. Prima expoziţie personală şi-a prezentat-o la Buda­pesta în 1909. Între 1909-1910 s-a stabilit pentru un an la München, iar în anul următor a expus la Viena.
În 1910 şi 1911 a petrecut de asemenea sejururi de mai multe luni la Paris, unde a închiriat un atelier în Mont­parnasse împreună cu Ame­deo Modigliani. Aici a organizat o ex­poziţie de grup împreună cu Charles Freegrove-Windzer, A­le­­xander Archipenko şi Ame­deo Modigliani.

Între 1911 şi 1912 a lucrat în cadrul grupului de artişti de la Kecskemét sub coordonarea lui Béla Iványi-Grünwald. A expus la Salonul Naţional de Artă din capitala ungară în anii 1909, 1911 şi 1912 şi a participat la Expoziţia Jubiliară a artiştilor băimăreni din 1912.

Ca pictor participant la Primul război mondial, a imortalizat în lucrările sale scene de pe câmpurile de luptă, chipuri de soldaţi şi prizonieri de război. Din anul 1920 s-a stabilit la Izbég-Szentendre, unde a pictat mai ales peisaje şi a participat la expoziţii organizate la Buda­pesta, Kecskemét şi Szentendre.

Lucrarea Interior (1908), rea­lizată de Rezs Bálint pe când acesta încă nu îm­plinise douăzeci şi trei de ani, eta­lează şi scoate în eviden­ţă talentul cu care era în­zestrat pictorul, puternica forţă expresiv-plastică dobândită în stagiile petrecute la Baia Mare, precum şi interesul tânărului pictor pentru viaţa şi producţia artistică din marile centre artistice europene aflate în efervescenţa curentelor avangardiste de la început de secol XX.
De altfel, în contextul evolutiv al dezvoltării «Cen–trului Artistic Baia Mare», această creaţie este definitorie pentru pro­ducţia artistică a perioadei, numită generic de criticul şi istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, ca fiind „primul val avangardist băimărean (1906-1911)”.

De la primul contact vizual, imaginea tabloului frapează prin analogia motivică cu „interioarele” lui Vincent van Gogh şi prin analogia stilistică cu forța cromatică şi decorativismul pictural al creaţiilor din ultima perioadă a lui Paul Gauguin. La van Gogh interiorul este prezentat într-un cadru ce cuprinde trei pereţi ai încăperii, unul frontal cu o fereastră şi doi pereţi late­rali cu două fragmente de uşi la ex­tremităţi, interior în care putem numă­ra: un pat în partea dreaptă, o masă mică încadrată de două scaune şi câteva picturi agăţate pe pereţi.

La Rezs Bálint, cadrul interiorului este mai strâns, cea mai mare suprafaţă din tablou fiind ocupată de peretele frontal (verde) prevăzut cu două ferestre. Peretele din partea stângă este prezentat doar printr-o fâşie foarte îngustă de verde pal. Şi aici există un pat, dar acesta este situat în partea stângă şi iese din cadrul imaginii în stânga-jos, o masă mare (albastră) care ocupă par­tea centrală de sub mediana ori­zontală a tabloului, două scaune din care cel situat în prim-plan iese din spaţiul plastic în partea de jos şi în partea dreaptă un colţ de divan (roşu) abia cuprins în cadru.
Pe peretele frontal în partea superioară mai sunt atârnate trei picturi care nu sunt cuprinse în întregime în tablou, o fotografie, probabil de familie, şi alte şapte obiecte decorative mai mici, dispuse simetric față de fotografie.
Dacă pe masa mică din colţul interiorului picturii lui van Gogh sunt în­ghesuite mai multe vase şi pahare de sticlă folosite de artist, pe suprafața gene­roasă a mesei din lucrarea lui Rezs Bálint sunt dispuse (aerat) doar trei elemente: o vază cu flori ce se si­tuează foarte aproape de centrul geometric al tabloului, apoi mai aproape de privitor, o pipă şi o farfurioară pe care stă o ceaşcă de cafea cu faţa în jos.

Este limpede că Rezs Bálint şi-a însuşit temeinic şi de timpuriu lecţia compoziţiei, într-atât de complexă este structura imaginii plastice. Compoziţia este „deschisă” pe toate cele patru laturi ale tabloului şi „statică” din punct de vedere al relevanţei subiectului tratat şi al rectangularităţii dispu­nerii elementelor constitutive ce defi­nesc imaginea plastică (perete frontal, perete lateral, podea).
Numai că structurarea compoziţiei pe osatura unor direcţii compoziţionale când verticale şi orizontale, când oblice şi curbe, investite de pictor cu grade diferite de importanţă, au ca rezultat dinamizarea spaţiului plastic până la limita diferenţierii dintre static şi dinamic, stare de fapt care generează o puternică încărcătură energetică ce potenţează, animă şi susţine o mişcare interioară care face din acest „interior” un „organism viu” aflat în conivenţă cu natura situată în exterior.

Există aici, subliniat prin deschiderea ferestrei din stânga, un dialog permanent între interior şi exterior, între natura umană şi cea naturală, în care cea din urmă o include pe prima. Iată fundamentala diferenţă între interioarele pictate de van Gogh şi acest interior. Vincent refuză dialogul direct între spaţiul interior şi cel exterior, închide fereastra şi prin aceasta se închide în sine, în propriile frământări şi trăiri paroxistice.

Iată deci imaginea plastică a unui Interior realizat într-un ansamblu cromatic orchestrat armonic de Rezs Bálint într-o cheie stilistică cât se poate de modernă pentru acea vreme.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.