Intemeietorul ordinului franciscanilor

Desi a exagerat virtutile saraciei si ignorantei, Sfantul Francisc a dat o noua vigoare crestinismului, readucand spiritul lui Hristos in aceasta credinta. La moartea sa, ordinul creat de Francisc numara aproximativ cinci mii de membri si se raspandise deja in Ungaria, Germania, Anglia, Franta si Spania. Sfantul Francisc a fost fiul lui Pietro de Bernadone, un negustor bogat din Assisi, si a unei frantuzoaice, Pica. Crescut intr-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei, Umbria, Francisc a invatat italiana si franceza de la parintii sai, iar latina de la preotul parohiei. Se stie ca nu si-a terminat studiile si ca a intrat de foarte tanar in afaceri alaturi de tatal sau. Francisc s-a dovedit a fi mai abil in a cheltui banii decat in a-i face. Era cel mai bogat tanar din oras si cel mai generos, motiv pentru care prietenii se ingramadeau in jurul lui. Uneori ii placea sa se imbrace in vesmintele pestrite pe care le purtau menestrelii vremii respective. Cu toate ca era un flacau aratos, cu parul negru si ochii asisderea, cu chip placut si voce melodioasa, cei dintai biografi ai sai sustin ca nu a avut niciodata vreo relatie apropiata cu sexul opus, dar opiniile acestor biografi, dincolo de faptul ca il nedreptatesc pe Francisc, sunt, se pare, departe de realitate. Calea armelor si calea credintei In 1202, Francisc a luptat in armata celor din Assisi impotriva Perugiei, a fost luat prizonier si a petrecut un an intr-o captivitate meditativa. In 1204, s-a inrolat voluntar in armata papei Inocentiu al III-lea. La Spoleto, in timp ce zacea la pat cuprins de friguri, i s-a parut ca aude o voce intrebandu-l: „De ce l-ai parasit pe Domnul in favoarea slugii, pe Print in favoarea vasalului?” Dupa ce si-a revenit, a renuntat la cariera armelor si s-a intors la Assisi, urmand porunca vocii pe care o auzise. Francisc s-a simtit tot mai putin atras de afacerile tatalui sau si din ce in ce mai mult de religie. Langa Assisi se afla o micuta capela a Sfantului Damian. In februarie 1207, in timp ce se ruga acolo, i s-a parut ca il aude pe Hristos adresandu-i-se de undeva din altar si spunandu-i ca trebuie sa isi accepte viata si sufletul ca pe o jertfa adusa Bisericii. Din acel moment, s-a consacrat unei noi existente. I-a oferit preotului capelei toti banii pe care ii avea asupra lui si s-a intors acasa. Dupa cateva zile s-a intors la capela si a petrecut o vreme acolo in post si rugaciuni. Tatal sau i-a reprosat ca este pacat de banii cheltuiti pentru cresterea lui si i-a poruncit sa paraseasca orasul. Francisc si-a vandut lucrurile personale; o parte a banilor obtinuti din vanzari i-a dat-o tatalui sau, iar o parte a destinat-o finantarii capelei. Francisc a luat hotararea sa predice Imparatia cerurilor si sa nu posede nici un bun material. In primavara anului 1209, infruntand de multe ori batjocura oamenilor, s-a asezat in piatetele din Assisi si din orasele apropiate si a inceput sa predice „evanghelia saraciei si a lui Hristos”. Revoltat de goana, lipsita de orice scrupule, dupa inavutirea ce domina epoca, si socat de bogatia si luxul anumitor clerici, Francisc infiera banul, socotindu-l un demon si un blestem, indemnandu-i in acelasi timp pe credinciosi sa renunte la averi in favoare saracilor. Intemeierea ordinului franciscanilor Cei mai multi dintre contemporanii lui il catalogau ca pe un biet nebun al lui Hristos, dar doisprezece barbati s-au aratat dispusi sa ii urmeze doctrina si felul de a trai. Si-au confectionat sutane maronii si si-au construit colibe din nuiele si din ramurile copacilor. Discipolii lui Francisc nu purtau inca numele de franciscani; isi spuneau fratres minores, calugari (frati) minori sau minoriti; calugari, intrucat erau mai curand frati decat preoti si minori, deoarece se considerau cei mai umili slujitori ai lui Hristos. Acestia trebuiau sa se socoteasca subordonatii chiar si a celui mai de jos preot din ierarhia Bisericii si sa sarute mana oricarui preot pe care-l intalneau. Foarte putini dintre adeptii lui Francisc erau hirotoniti; Francisc insusi nu a fost niciodata mai mult decat un simplu diacon. In mica lor comunitate, munceau cot la cot. Studiul intelectual nu era inconjurat; in opinia lui Francisc, cunoasterea seculara nu servea decat la acumularea de bogatii si la dobandirea puterii. „Omul are atata cunoastere cata pune in aplicare”, afirma Francisc. Viitorul sfant considera ca minoritii nu trebuiau sa posede nici macar o carte, nici macar o psaltire. Amintirea vietii sale de odinioara, petrecuta in fel si fel de placeri, il urmarea obsesiv, ca un pacat. Uneori chiar se intreba daca Dumnezeu il va ierta vreodata pentru pacate sale trecute. Intre timp, din ce in ce mai multi oamenii au inceput sa fie convinsi de sfintenia lui. Inca din timpul vietii lui au inceput sa circule legende despre el. Unii povesteau cum un tanar calugar l-a vazut pe Francisc stand de vorba cu Hristos si cu Fecioara Maria. Altii ii atribuiau o sumedenie de miracole si ii aduceau la el pe cei suferinzi si pe cei „posedati” ca sa ii vindece. Marinimia lui devenise o legenda si se spune ca nu suferea sa vada pe cineva mai sarac decat el. Francisc se simtea inrudit senzorial cu toate fiintele vii si admira atat de mult focul, incat nu ii venea sa stinga nici o lumanare. Tinea predici pasarilor si acestea il ascultau. Afland ca avea nevoie de incuviintarea papei pentru a intemeia un nou ordin religios, insotit de cei doisprezece discipoli ai sai, Francisc s-a dus la Roma, in anul 1210, si i-a prezentat lui Inocentiu al III-lea cererea sa precum si regulamentul ordinului. Papa a acceptat cererea de intemeiere a noului ordin monastic si adeptii lui Francisc au primit de la benedictinii de pe Muntele Subasio, din apropiere de Assisi, capela Sfanta Maria Ingerilor. „Un simplu calugar” devine sfant In 1220, Francisc a renuntat la conducerea ordinului si si-a rugat fratii sa isi aleaga un alt conducator; din acel moment, el s-a considerat un simplu calugar. Un an mai tarziu, nelinistit de inmuierea disciplinei stabilite de regulamentul initial, cel din 1210, Francisc a introdus o noua regula – faimosul sau „Testament” – care intentiona sa intareasca respectarea juramantului de saracie. Papa Honorius al III-lea a revizuit substantial regulamentul, indulcindu-i prevederile. Resemnat si smerit, Francisc s-a dedicat unei vieti si mai solitare, de contemplatie, ascetism si rugaciune. In intensitatea evlaviei si a imaginatiei sale, i-a vazut in repetate randuri aievea pe Hristos, pe Maria si pe apostoli. In 1224, a parasit pentru o vreme Assisi insotit de trei discipoli si s-a izolat intr-o coliba singuratica, deasupra unei prapastii adanci pe Muntele Verna, langa Chiusi. In timpul unei vizite la manastirea Sfintei Clara, a orbit complet. In urma ingrijirilor primite la manastire si-a recapatat partial vederea, suficient cat sa poata porni intr-o noua calatorie de predici. A murit la 3 octombrie 1226, la doar patruzeci si cinci de ani, stingandu-se din viata in timp ce intona un psalm. Doi ani mai tarziu, Biserica l-a trecut in randul sfintilor. „Evanghelia saraciei si a nestiintei de carte, propovaduita de el, nu putea fi acceptata decat de o mica minoritate; Europa se incapatana sa parcurga zbuciumata parabola a bogatiei, stiintei, filozofiei si indoielii. Cu timpul, chiar si regulamentul, la a carui modificare Francisc consimtise in cele din urma, si-a pierdut mult din rigoarea initiala. Intr-un regim de austeritate ceva mai bland, calugarii minoriti au atins in anul 1280 cifra de doua sute de mii, in opt mii de asezaminte. Au devenit predicatori elocventi, iar exemplul oferit de ei a fost urmat ulterior de clerul secular, care a inceput sa predice tot mai des, obicei rezervat pana atunci doar episcopilor. La un veac dupa moartea lui Francisc, cei mai fideli urmasi ai sai erau arsi pe rugul Inchizitiei”, sustine Will Durant in monumentala sa lucrare Civilizatii istorisite. In timp, pe masura ce ordinul franciscanilor a crescut, el a devenit tot mai centralizat sub un general numit de papa. Expansiunea ordinului franciscanilor Imediat dupa infiintarea lui, ordinul franciscanilor s-a inmultit cu rapiditate si, spre marea bucurie a lui Francisc, chiar si o tanara bogata, de optsprezece ani, Clara din Sciffi, i-a cerut permisiunea de a intemeia un al doilea ordin al Sfantului Francisc, pentru femei (in 1212), ce a purtat numele de „Saracele Clarei”. Parasindu-si caminul, Clara a prestat juramantul saraciei, castitatii si supunerii si a devenit stareta unei manastiri franciscane, construite in preajma capelei Sf. Damian. In 1221, s-a format in randul laicilor un al treilea ordin al Sfantului Francisc – tertiarii – care, desi nu erau obligati sa respecte regulamentul franciscan in totalitate, isi doreau sa il respecte cat mai mult cu putinta, traind in continuare „in lume”, si ajutand primul si al doilea ordin, prin munca si actele lor de caritate. Deveniti tot mai numerosi, franciscanii au inceput sa isi predice doctrina in orasele din Umbria, raspandindu-se apoi treptat si in alte provincii din Italia. Franciscanii abordau destul de putin probleme de natura teologica; de asemenea, nu le cereau ascultatorilor lor sa practice castitatea, saracia si supunerea cu aceeasi strictete cum o faceau ei insisi prin juramant. Calatoriile misionare ale Sfantului Francisc In timpul calatoriilor sale misionare prin Italia, Francisc s-a imbolnavit de malarie, fapt care avea sa-i atraga o moarte prematura. Incurajat de succesul avut in Italia si cunoscand destul de putine lucruri despre Islam, Francisc s-a hotarat sa porneasca spre Siria pentru a-i converti pe musulmani. In 1212, s-a imbarcat intr-un port italian, insa o furtuna i-a aruncat nava pe coasta dalmata, silindu-l sa se intoarca in Italia. O legenda relateaza ca, in acelasi an, s-a dus in Spania pentru a-i converti pe mauri; insa abia ajuns acolo s-a imbolnavit atat de rau, incat discipolii au fost nevoiti sa il aduca inapoi in Assisi. O alta relatare, destul de putin demna de crezare, ni-l prezinta in Egipt; ni se spune ca a intrat in tabara musulmanilor care se luptau cu cruciatii la Damietta si s-a oferit sa treaca prin foc daca sultanul ii promitea ca va adopta crestinismul impreuna cu trupele sale, in cazul in care Francisc n-ar fi suferit nici o arsura. Sultanul a refuzat, dar i-a oferit o escorta pentru a ajunge cu bine in tabara crestina. Ingrozit de furia cu care soldatii lui Hristos au masacrat populatia musulmana dupa capturarea Damiettei, Francisc s-a intors dezamagit si bolnav in Italia. Se spune ca malariei i s-a adaugat in Egipt o infectie la ochi, care in anii urmatori avea sa ii afecteze grav vederea. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro