Întâlnire de 42 de ani de la terminarea ciclului primar

Toată lumea a auzit de întâlnirile de 10-20-30 de ani de la terminarea liceului sau facultăţii. Dar de o întâlnire de 42 de ani de la terminarea clasei a IV-a?

Recent, în comuna Dumbrăviţa a avut loc o întâlnire inedită, unică probabil în ţară: 42 de ani de la terminarea clasei a IV-a. În urmă cu 46 de ani, generaţia lui Ioan Cupşan păşea în clasa I, la şcoala din comuna Dumbrăviţa. Acum, după aproape o jumătate de secol, elevii de atunci au pregătit o reîntâlnire cu colegii şi doamna învăţătoare. Ioan Cupşan povesteşte: „Acum 46 de ani am intrat în clasa I şi acum 42 de ani am terminat clasa a IV-a. Iar acum am ţinut să organizăm întâlnirea asta cu învăţătoarea noastră.

Am vrut să avem aceasta mai ales că nu ne-am văzut învăţătoarea de atunci. După ce am terminat clasa a IV-a a mai stat câţiva ani în Dumbrăviţa, dar apoi s-a mutat şi nu ne-am mai întâlnit cu ea. Iar acum s-au împlinit 42 de ani de când am terminat clasa a IV-a. Şi vă spunem sincer că nici noi nu am prea recunoscut-o pe ea, dar nici ea pe noi. Însă soţul dânsei a spus „aş fi curios să ştiu dacă în România asta a organizat cineva aşa ceva”. Sunt obişnuite întâlnirile de 10 – 20 de ani de la terminarea liceului sau a facultăţii. Dar de la clasa a IV-a nu-i ceva obişnuit”.

De altfel, iniţiativa lui Cupşan i-a luat prin surprindere şi pe profesorii de la şcoala Dumbrăviţa: „Profesorii de la şcoala Dumbrăviţa au rămas cu gura căscată când le-am cerut Catalogul. Abia l-au găsit în Arhivă. I-au dat lacrimile secretarei care a căutat catalogul şi m-a întrebat cum ne-a trecut prin cap aşa ceva. I-am răspuns că pur şi simplu vrem să ne amintim de copilărie şi, mai mult decât atât, nu ne-am întâlnit învăţătoarea de atunci. Şi ca să fie surpriza şi mai mare, nu m-am dus acasă la învăţătoare până în dimineaţa zilei când era pregătită întâlnirea. M-am dus după ea cu maşina şi am dus-o în Dumbrăviţa. Acum ea are 66 de ani. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă”. Întâlnirea a început cu o rugăciune. Foştii elevi au fost întâmpinaţi de părintele Bogdan Ciocotişan, care a făcut o rugăciune, mai ales că una dintre fostele eleve de acum 42 de ani este acum măicuţă la Polovraci.

Ioan Cupşan spune că a pregătit chiar un discurs de deschidere pe care a vrut să-l spună în faţa clasei, dar de emoţie a uitat hârtia acasă. Aşa că l-a refăcut pe moment: „Din 20 de colegi câţi am fost în clasele I-IV am rămas 19, pentru că unul a murit. Iar la această întâlnire am fost prezenţi 13. O parte dintre ei stă încă în Dumbrăviţa, iar o parte, după ce s-a căsătorit, s-a mutat. Dar nu s-au mutat departe de locurile natale, ci sunt în satele învecinate. Cel mai departe sunt măicuţa de la Polovraci şi o colegă în Sălaj. După ce am fost la Biserică, ne-am dus la Şcoala Generală. Acolo era pregătit un tort sub formă de catalog, şi cu numele nostru pe el. Iar în partea de jos a paginii era scris: Învăţătoare Petrar Etela. Ca o curiozitate, vă pot spune că în urma acestei întâlniri ne-au certat părinţii. Că vreo 6 dintre ei au spus că ar fi venit şi ei la întâlnire. Dar, prinşi în febra pregătirilor, nu   ne-am gândit şi la acest detaliu. Dar ar fi vrut şi părinţii să-şi amintească cum ne-au dus în clasa I. 6 dintre părinţi trăiesc, au 80 de ani, dar n-au treabă. Ar fi fost bine să-i fi dus şi pe părinţi, mai ales că trimestrial erau şedinţe cu părinţii sau veneau la şcoală prin noroi, ori de câte ori făceam câte o trăznaie. Învăţătoarea noastră ţinea legătura cu părinţii. Ştia situaţia de acasă şi le spunea situaţia noastră la învăţătură. A fost o învăţătoare exigentă, dar extrem de corectă şi ne-am ataşat mult de ea.

Stând la discuţii, învăţătoarea şi-a amintit de noi şi de isprăvile noastre. Chiar am râs că ne dădea câte un liniar în palmă. Toată lumea a primit câte un liniar în palmă, că pe atunci aşa ceva era ceva „amical”.

A fost invitat şi domnul Petrar, soţul învăţătoarei, ca să vadă şi el prima generaţie de elevi. Eu am fost cu ideea reîntâlnirii, iar măicuţei de la Polovraci (Gorj) i-a plăcut ideea şi a ţinut morţiş să o materializăm de anul acesta. Pe măicuţă, colega noastră, a chemat-o Aurica Măgurean, iar acum poartă numele de maica Antonia. Nu a fost greu să-i adunăm pe colegi. Tocmai pentru că a fost o întâlnire inedită, unii dintre colegi au venit cu soţiile sau soţii”.

„În tot cazul, şi învăţătoarea a avut mari emoţii. A fost foarte emoţionată când i-am spus „Doamna învăţătoare, ne-aţi dat şi note mari şi mici, la fiecare după cum a meritat. Vă rog să ne permiteţi ca după atâţia ani să vă dăm şi noi, foştii elevi, o notă, măcar o dată în viaţă. Nota 10 pentru tot ce aţi făcut pentru noi pentru a ne învăţa şi educa”. I-au dat lacrimile. Noi avem acum 53 de ani, iar învăţătoarea are 66. Învăţătoarea noastră avea atunci 20 de ani. Ea era din Baia Mare, dar nu a putut face naveta şi a stat vreo 4 ani în Dumbrăviţa. O întâlnire ca şi asta ar fi bine să fie un impuls şi pentru alţi elevi de la Şcoala Dumbrăviţa. Asta pentru că şi alţi profesori merită o atenţie mai deosebită din partea foştilor elevi”- Ioan Cupşan.