Insurectia antisovietica ungara

Anul 1956 a fost unul de rascruce pentru „lagarul socialist”. Dupa tulburarile din orasul-port Poznan, din Polonia, a urmat revolta ungara din Budapesta. Pentru prima oara din 1917 a aparut spectrul reversibilitatii comunismului in capitalism. Fara interventia sovieticilor ar fi functionat principiul dominoului, revolta antisovietica extinzandu-se si in celelalte state aflate in sfera de influenta a Uniunii Sovietice. „Destalinizarea” inceputa de Nikita Hrusciov in URSS a capatat accente dramatice la marginea imperiului sovietic. Ceea ce la Moscova s-a realizat in liniste, a produs in Polonia si Ungaria efecte care au subminat autoritatea sovieticilor. Abia iesit din luptele interne pentru sefia partidului, Hrusciov a descoperit la granitele URSS o lume diferita, o lume care ii arata ca sistemul sovietic nu poate fi reformat. Hrusciov isi asigurase inainte mostenirea teritoriala: in mai 1955, Pactul de la Varsovia pecetluise unitatea politica si militara a blocului sovietic, pana la a face posibil, in caz de nevoie, un ajutor reciproc „fratesc”. Nucleele opozitiei La originea revoltei maghiare s-a aflat o criza interna a partidelor comuniste, inceputa inca din 1953, anul mortii lui Iosif Vissarionovici Stalin. In Ungaria, Matyas Rákosi, omul devotat lui Stalin, a fost nevoit sa imparta puterea cu Imre Nagy, ostil politicii sale economice de industrializare fortata. Compromisul a fost impus de Moscova: Matyas Rákosi a reusit sa ramana conducatorul partidului, in vreme ce Nagy a ajuns sef al guvernului. Astfel, partidul ungar a devenit sediul a doua politici. In 1955, Rákosi a reusit sa preia din nou intreaga putere, dar, in acelasi an, intelectualii - jurnalisti, scriitori, profesori, studenti - au alcatuit nuclee de opozitie organizata, dispunand cel mai adesea de institutiile oficiale ale regimului, menite sa-i inregimenteze: uniuni ale scriitorilor, reviste literare, ziare, scoli si asociatii studentesti. In scurta vreme s-au format cluburi care aminteau prin numele lor de marile momente ale revolutiei din 1848. Razboiul impotriva regimului Rákosi a fost declansat la Budapesta de Clubul Petöfi. „In aceasta mare multime crescanda de tineri manifestand in numele libertatii, mare parte, cel putin dintre cei mai activi, fusesera ieri partizani ai dictaturii proletariatului. Ei cer democratizarea regimului dupa ce au condamnat democratia ca pe o iluzie burgheza. Vazusera in bolsevismul victorios, la sfarsitul razboiului, o speranta nationala si o emancipare sociala; cativa ani mai tarziu insa, ei vad in bolsevismul instalat la putere inrobirea patriei lor de catre Armata Rosie si supravegherea societatii lor de catre NKVD. Destalinizarea aflata in curs la Moscova ofera tarii si credintei lor o a doua sansa, cu conditia ca si ei sa poata denunta si scoate din joc oamenii si institutiile care au colaborat cu agentii lui Stalin. De altfel, revolutia nu avusese loc in 1945 sau in 1947: iata ca prilejul revine in 1956, impodobit cu stralucitoare culori nationale”, afirma François Furet. Insurectia ungara Partidul aflat in mana lui Rákosi, cel mai detestat lider stalinist, era cu totul rupt de opinia publica maghiara. In iulie 1956, conducerea sovietica n-a gasit pentru a-l inlocui pe Rákosi decat pe unul de aceeasi teapa, Ernö Gerö. Schimbarea a avut darul de a spori agitatia. Situatia a devenit incontrolabila la inceputul lunii octombrie si s-a agravat in a doua jumatate a acesteia. In 24 octombrie, consiliile muncitoresti, studentii, cluburile si tot felul de organizatii aparute peste noapte au pus stapanire pe strazile Budapestei. Multimea a distrus monumentul lui Stalin, a ocupat Radioul si a linsat mai multi agenti ai politiei politice. Un memorandum cerea ca vinovatii pentru situatia din Ungaria sa raspunda pentru faptele lor in cadrul unui proces public, Ungaria sa devina cu adevarat independenta si Nagy Imre sa fie reintegrat in vechea sa functie. Studentii au adresat si un apel muncitorilor din intreprinderile capitalei ungare. Grupuri aflate in camioane imparteau fanioane cu culorile Ungariei. La manifestatia tinerilor care purtau cocarde tricolore la butoniera au participat si aproape opt sute de ofiteri ai armatei populare, precum si zeci de mii de alte persoane. Prins in supralicitarea tipica revolutiilor, Imre Nagy a fost depasit de evenimente: de la cererea privind un comunism national si democratizat, insurectia a trecut in cateva zile la cererea ca trupele rusesti sa paraseasca tara, ca monopolul partidului unic sa ia sfarsit si sa fie restabilit pluralismul democratic. In acest timp, lipsit de orice forta reala, Nagy a negociat greu cu sovieticii. Lipsit de autoritate in randul insurgentilor, el n-a avut influenta nici pe langa rusi. Interventia tancurilor sovietice Spre diferenta de Polonia, unde revolta din 1956 a fost solutionata de sovietici in mod diplomatic, la Budapesta rusii nu au ocolit interventia armata. La cererea noului secretar general al Partidului Comunist Ungar, János Kádár, incepand cu 4 noiembrie 1956 tancurile Armatei Rosii si-au facut intrarea in Budapesta. Initial, Kádár a mers intai alaturi de Nagy, cotind apoi in directie opusa, in dimineata zilei de 4 octombrie, chiar inainte de a pleca la Moscova in vederea formarii unui nou guvern „muncitoresc si taranesc”. Cu pretul unei represiuni metodice, „ordinea” a fost reinstaurata in Budapesta. Nagy a fost atras de sovietici intr-o capcana, arestat si dus in Romania, dupa care a fost readus la Budapesta, judecat in secret, condamnat la moarte si executat impreuna cu trei dintre tovarasii lui. Lupte grele s-au dat pana in seara de 6 noiembrie, dar cateva cuiburi de rezistenta, mai ales in cartierele muncitoresti, au subzistat pana la 14 noiembrie, interval in care a fost invins si un grup de insurgenti din Muntii Mecsek. Infruntarile armate au reizbucnit in decembrie, legate de noi manifestatii de strada. Pe 8 decembrie 1956, la Salgótarján, 131 de persoane au fost ucise de tirurile unitatilor militare sovietice si ungare. Inabusirea revolutiei ungare pare sa duca inapoi la cele mai intunecate zile ale stalinismului. Pentru ca impresia sa fie totala, operatiunea a fost motivata de sovietici prin nevoia de a acorda un ajutor fratesc clasei muncitoare maghiare. Kádár, cel care a preluat puterea, a intruchipat noul gen de dictatura: autoritara, politieneasca, sinistra, dar in care se poate trai, cu conditia ca expresia sa fie luata in sensul sau cel mai elementar. Dupa ce a declansat cea mai mare criza de pana atunci din istoria comunismului, destalinizarea si-a dezvaluit limitele ambitiilor si posibilitatilor sale. „Insurectia ungara a pus intregii miscari comuniste, staliniste si antistaliniste, o problema de viata si de moarte (...) Nagy ilustrase un precedent mai de temut chiar decat un comunism national: comunismul sinucigas. Au fost puse sub semnul indoielii fundamentele insesi ale regimului comunist”, sustine François Furet. Doisprezece ani mai tarziu, tancurile sovietice destinate sa raspandeasca teroarea in masa atacau Cehoslovacia. Bilantul represiunii sovietice Moartea violenta si amenintarea ei, element esential al terorii, au facut parte din viata cotidiana maghiara timp de cateva saptamani. In timpul luptelor au fost ucise aproximativ 3.000 de persoane, doua treimi dintre acestea la Budapesta. Aproape 15.000 de oameni au fost raniti. Represiunea care a urmat zdrobirii revolutiei ungare si in care politia militara sovietica s-a dovedit deosebit de eficienta a atins mai mult de o suta de mii de persoane: cateva zeci de mii dintre acestea au fost trimise in lagare; au fost deschise anchete impotriva a 35.000 de persoane, dintre care 25.000-26.000 au fost intemnitate; mai multe mii de maghiari au fost deportate in URSS; 229 dintre insurgenti au fost condamnati la moarte si executati; in fine, 200.000 de persoane au scapat de represiune emigrand. Aceasta represiune a regasit cu promptitudine un mecanism incercat: tribunalele exceptionale, infiintate pe langa tribunalele poporului si Camera speciala a tribunalelor militare. Prizonier in Romania Nagy a primit azil politic la Snagov, in perioada in care a fost anatemizat de Moscova si oamenii ei drept “tradator al socialismului”. De fapt, Imre Nagy (in fotografie) era ostaticul Securitatii romane. Sotii Nagy se aflau intr-o izolare completa; le era interzis orice contact cu ceilalti demnitari maghiari, desi vilele in care erau detinuti erau invecinate. Singurii care aveau dreptul sa-l viziteze pe Nagy erau Walter Roman, Nicolae Goldberg, Iosif Ardeleanu, doctorul Francisc Koepich si cativa ofiteri ai Securitatii. Toti erau ilegalisti transilvaneni, vorbitori de limba maghiara. Misiunea lor, si in special a lui Roman, pe atunci director al Editurii Politice, care se cunostea cu Nagy de la Moscova din timpul razboiului, era sa obtina de la acesta repudierea liniei politice a guvernului democrat, rasturnat prin violenta, in urma interventiei sovietice, pe data de 4 noiembrie 1956. Desi extenuat psihic, constient de capitularile si tradarile multor fosti camarazi, Nagy a sustinut mereu ca evenimentele din Ungaria nu au reprezentat o contrarevolutie, ci o revolutie veritabila, menita sa reinstaureze independenta tarii si suveranitatea politica a poporului. In cele din urma, Nagy a fost predat de Regimul Dej politiei secrete sovietice. Sicriele stanjenitoare “Dupa ce au fost executati, Imre Nagy si tovarasii lui au fost mai intai ingropati sub un strat greu de beton in incinta inchisorii de pe strada Kozma, unde s-a desfasurat procesul. Dar aceste cadavre betonate in locuri necunoscute familiilor infricosau. In cursul verii lui 1961, ele au fost exhumate si inmormantate noaptea in cel mai mare secret in cimitirul comunal din Budapesta, in apropierea mormintelor celorlalti doi morti din acest proces: Géza Losonczy si József Szilágyi. Sicriele au fost trecute peste gard, iar angajatii cimitirului nu stiau nimic despre inmormantarea acestor trei morti inregistrati sub nume fictive. Timp de 30 de ani, toate eforturile celor apropiati pentru a afla locul unde se gaseau mormintele au ramas zadarnice. Bazandu-se pe informatii nesigure, acestia impodobeau cu flori cateva morminte din aleea nr.301 a cimitirului comunal. Politia ii molesta pe vizitatori si a stricat in mai multe randuri mormintele, trecand peste ele cu caii. In martie 1989 au putut fi in sfarsit exhumate corpurile. Autopsia trupului lui Géza Losonczy a scos la iveala mai multe fracturi de coaste, dintre care unele ii fusesera provocate cu trei-sase luni inaintea mortii, altele cu foarte putin timp inainte.” - marturia lui Alajos Dornbach, avocat al partii civile care a cerut revizuirea procesului Nagy in 1988. Ecourile insurectiei maghiare Ecouri ale miscarii anticomuniste din Ungaria s-au simtit in toate tarile est-europene. In Romania, cei care au reactionat imediat au fost studentii. In cateva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestari si exmatriculari. Cea mai organizata miscare studenteasca a fost la Timisoara, unde au fost 300 de arestari, dar si la Bucuresti si Cluj s-au constituit grupuri organizate care au incercat o solidarizare sau o simultaneitate cu miscarea anticomunista din Ungaria. Reactia autoritatilor a fost imediata si a constat in arestarea studentilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori si infiintarea unor asociatii care sa supravegheze activitatile studentilor. De cealalta parte a baricadei, Dej considera ca “interventia Uniunii Sovietice a facut posibila combaterea infiintarii unui stat revizionist fascist maghiar (…) care s-ar fi indreptat impotriva tuturor vecinilor.” Anul 1956 a fost un punct de cotitura si pentru intelectualii din vestul Europei. André Malraux, Jean Paul Sartre si Yves Montand, comunisti francezi, si-au ars carnetele rosii de partid. Fascinati initial de forta armatei sovietice care-i batuse pe germani, intelectualii francezi s-au lamurit despre adevaratele scopuri ale sovieticilor in Europa. Rezolutia Cercului Petöfi 1. Avand in vedere situatia creata in Ungaria, propunem ca in cel mai scurt timp posibil, sa fie convocata sesiunea Comitetului Central al partidului nostru. La pregatirea acestei sesiuni va trebui sa ia parte tovarasul Imre Nagy. 2. Consideram necesar ca partidul si guvernul sa examineze cu toata sinceritatea situatia economica a tarii, sa revizuiasca principiile celui de-al doilea plan cincinal si sa elaboreze un program concret, in conformitate cu conditiile specifice ale Ungariei. 3. Comitetul Central si guvernul vor trebui sa asigure prin toate mijloacele dezvoltarea democratiei socialiste in Ungaria, sa stabileasca rolul real al frontului popular, sa dea urmare indicatiilor politice legitime ale clasei muncitoare si sa instaureze o noua administrare a intreprinderilor. 4. Propunem ca tovarasul Imre Nagy si ceilalti tovarasi care lupta pentru o democratie socialista bazata pe principiile leniniste sa ocupe locul ce li se cuvine in conducerea partidului si a guvernului. 5. Pentru a-l impiedica sa reinstaureze principiile staliniste, propunem excluderea lui Matyas Rákosi din Comitetul Central al Partidului precum si din Adunarea Nationala si prezidiu. Am ajuns la o cotitura a istoriei. In aceasta situatie revolutionara nu ne vom putea mentine decat in masura in care tot poporul muncitor din Ungaria se va aduna intr-o armata disciplinata. Pana acum conducatorii partidului si ai statului nu au dat un program viabil. Responsabili pentru aceasta sunt cei care in loc de a contribui la inflorirea democratiei socialiste s-au organizat cu incapatanare si continua sa se organizeze in vederea restaurarii regimului de teroare al lui Stalin si Rákosi. Ioan BOTIS