• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Decembrie , 2005

Inmatricularea agricola

Taranii care nu se inscriu in “Registrul Fermelor” nu vor primi nici un euro de la Uniunea Europeana. In perioada octombrie 2005 - martie 2006, producatorii agricoli trebuie sa se inscrie in “Registrul Fermelor” pentru a beneficia de plati directe, in valoare totala de jumatate de miliard de euro, alocate din fondurile comunitare. Din pacate, oamenii privesc cu scepticism acest program. Actiunea “Registrul Fermelor” a debutat in 3 octombrie 2005, va dura 6 luni si are ca principal obiectiv inscrierea fermelor care exploateaza cel putin 1 hectar de teren agricol intr-o baza de date, pentru ca acestea sa primeasca plati directe din partea Uniunii Europene (UE), in functie de suprafata detinuta. Desi inscrierea in “Registrul Fermelor” nu este obligatorie, accesarea fondurile europene va fi conditionata de prezenta in acest Registru. Astfel, pentru a putea beneficia de banii de la UE, toate regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, societatile agricole, asociatiile familiale, institutele si statiunile de cercetare, unitatile scolare, institutiile publice, consiliile locale, persoanele fizice, precum si fundatiile ori bisericile care detin teren agricol trebuie sa se inscrie in Registrul Fermelor. Cei care si-au arendat pamantul nu se pot inregistra, aceasta optiune ramanand insa deschisa arendasilor. Categoriile de teren care vor fi inregistrate sunt: terenul arabil, viile, livezile, pasunile permanente, alte culturi permanente sau gradini familiale. Nu se inregistreaza suprafetele de padure. Registrul maramuresean In teritoriu, acest Registru nu este primit cu “bratele deschise”. Daca unii dintre maramureseni privesc cu scepticism posibilitatile de accesare a fondurilor europene, altii se gandesc la asemanarile dintre prevederile europene si cotele introduse de comunisti. Vasile Iusco, primarul din Dragomiresti, este convins ca un act legislativ trebuie popularizat pentru a putea fi aplicat: “din pacate, multi nu stiu ce presupun aceaste prevederi. Noi incercam sa le explicam, dar este ceva prea greu si in multe situatii ii depaseste ca putere de intelegere. Unii cred ca daca se inscriu in acest Registru vor primi in mod automat bani de la UE, altii sunt constienti ca deocamdata este doar o prevedere legislativa, dar de pe urma careia vor putea profita. Din pacate, avem prea putine asociatii, terenul agricol, mai ales cel arabil, este faramitat si va fi foarte greu sa se formeze asociatii”. Daca in Dragomiresti oamenii au mai putut fi convinsi de beneficiile inregistrarilor, sunt si locuri unde oamenii privesc cu scepticism “Registrul Fermelor”. Divizarea terenurilor sau lipsa banilor necesari pentru a atrage fonduri externe sunt problemele care ii determina sa ignore toate aceste prevederi. Vasile Bilascu, primarul comunei Petrova, sustine ca petrovenii sunt prea saraci pentru a putea beneficia de fonduri externe: “oamenii au inteles ca SAPARD este pentru cei bogati. Ei nu au bani pentru investitii. Multi nici nu prea au inteles ce-i si cu inscrierea in Registrul Fermelor.” Insa exista si zone unde oamenii inclina sa se inscrie in Registrul Fermelor, visand la fondurile europene. Alexandru Trif, primarul comunei Dumbravita, a declarat ca este convins ca toti locuitorii comunei se vor inscrie: “suntem acum in plina desfasurare a actiunii. Am trimis specialisti in teritoriu pentru a le explica oamenilor care sunt avantajele inscrierii in acest Registru. Intr-adevar, la inceput nu au vrut sa se inscrie si or intrebat daca trebuie sa dea bani sau sa primeasca. Dar le-am explicat ca in cazul in care nu se inscriu nu vor avea dreptul sa ceara subventii. Acum au inceput sa se inscrie destul de multi si preconizam ca pana la urma se vor inscrie toti.” Totusi, si agricultura din Dumbravita se confrunta cu lipsa asociatiilor, in comuna existand doar asociatii de interes si niciuna de teren. Desi primarii nu sunt implicati in mod direct in acest program, Primaria este primul loc spre care locuitorii din mediul rural se indreapta atunci cand sunt in cautarea de raspunsuri. Astfel, ramane in sarcina primarilor sa-i convinga sa se inscrie in “Registrul Fermelor”. “SAPARD-ul ii pentru bogati!” “Inca multi locuitori din comuna nu stiu despre ce este vorba. Noi am incercat sa-i lamurim, dar nu-i atrage deloc acest program. Ei stiu ca o data ce sunt saraci nu pot beneficia de fonduri europene, ca SAPARD-ul ii pentru oamenii bogati, nu pentru aceia saraci. De unde sa aiba ei cateva mii de euro pentru a participa la finantare, cand nici macar primariile nu au putut accesa fonduri europene?” - Vasile Bilascu, primarul comunei Petrova. Etapele inregistrarii Suma care revine agricultorilor pentru fiecare hectar se calculeaza ca raport intre suma totala a platilor directe din acel an si suprafata agricola utilizata conform actiunii de inregistrare. Conditiile pe care taranii trebuie sa le indeplineasca sunt utilizarea unei suprafete de teren agricol mai mare sau egala cu 1 hectar, iar aceasta sa fie formata din parcele agricole mai mari sau egale cu 0,3 hectare. De asemenea, este necesara mentinerea terenului in bune conditii agricole si de mediu. Prima etapa a acestei operatiuni o constituie inregistrarea fermelor prin completarea formularelor pentru inscrierea in “Registrul Fermelor”, actiune care are loc la sediul fiecarei directii agricole. Cea de-a doua etapa este identificarea si localizarea parcelelor fiecarei ferme, pe baza imaginilor aeriene ale terenului in format digital. De inregistrare se ocupa Agentia de Plati si Interventie in Agricultura, Directiile pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si Oficiile Judetene de Consultanta Agricola. Mihaela MIHALEA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.