Ingerul a strigat!

Joia trecuta, oameni de litere si artisti maramureseni s-au adunat la casa sculptorului Ioan Marchis, in Ocolis, pentru a-si aduce aminte, impreuna, de Radu Saplacan. La troita din apropierea casei s-a tinut o slujba de pomenire nu doar a lui Radu Saplacan, ci a tuturor scriitorilor si artistilor maramureseni trecuti in nefiinta, dupa care a avut loc o lansare mai putin obisnuita a ultimului numar al revistei “Archeus”.

Radu Saplacan a vazut himere, extraterestrii, furtuni stelare, femei merituoase, s-a risipit pana la dezastru, a visat, a cantat, a strigat, s-a mintit, s-a alintat, s-a amagit, s-a mistuit. L-am vazut candva, uitandu-se pierdut intr-un foc lasat sa se mistuie peste noapte, cazut intr-o prapastie a lui, ascultand cum pica roua si cum nu inceteaza o secunda din freamat padurea, apa, crengile, iarba.

El nu si-a risipit cuvintele si nu s-a jucat niciodata cu literatura. Nu avea incredere in poetii si scriitorii care scot carti pe banda rulanta. Cele trei carti de poezie ale sale pot fi amintite oricand inaintea multora despre care se face sau s-a facut multa zarva pieritoare. Cartile lui Radu Saplacan trebuie grabnic puse la locul lor intre cele ale poetilor care conteaza cu adevarat, nu intre ale celor care se gadila cu fulguletul, inchipuindu-si ca fara ei nu mai exista iesire la cer, numai pentru ca vorbeste targul despre ei. In anul 2003, Radu nu a mai venit pe Vaser. Noi l-am chemat si l-am cautat – dar el isi schimbase intre timp adresa. Nu ii era frica de moarte. De alte lucruri ii era lui spaima… El era un nume prea mare pentru o tabara de haidamaci, dar Tabara de literatura de pe Vaser, din Viseu de Sus trebuie sa se numeasca “Radu Saplacan”. El e un nume de oras cu gara la scara, e un nume de bulevard printre stele, e un institut si o institutie pentru instantele ceresti. Dar se cuvine ca el sa fie, de acum inainte spiritul tutelar al cautatorilor de comori din adancuri care vor veni acolo pentru a-i simti cu adevarat prezenta, dincolo de viata si de moarte.

Cineva, La Faina, va aseza in timpul vietii noastre o statuie a sa, care sa stea de veghe timpului si singuratatilor si sa-si astepte prietenii.

Incruntat sau surazind in barba, privind usor deasupra lumii…

Generalul poetilor

Ingerul a strigat! Peste Valea Vaserului se face rece “intre piatra si clopote, ca intre silabe”. Generalul si-a parasit umbra, ca un poem “o bucata de tencuiala intr-o poiana…” Prea devreme, spun poetii Maramuresului adunati sub buzduganul - pecete al Generalului. Le ramane totusi, amprenta lui apasata peste versurile si cartile lor. Uneori, cuvantul asternut pe hartie se opreste sugrumat, asteptand ordinele lui: “talas-sange-spada, talas-sange-spada” - parca v-am mai spus asta. In toamna acestor ani “imi va aparea o carte de critica literara, care va fi probabil un soc pentru multa lume: N.Steinhardt si Generatia ‘80”. Dar toamna a amurgit in iarna, iar Radu a lasat haturile unei generatii sa-i cada din palma: “spre memoria mea blestemata - curand, caii imi vor scrie postumele…” Soldatii s-au conformat, caci Generalul stia sa-i aduca aproape de cuvinte “Aici, in tabara, ascultandu-va creatiile, mi-am infrant o prejudecata: m-am apucat sa scriu din nou poezie si care se va constitui probabil intr-o carte”. Revista ARCHEUS s-a inregimentat astazi in marea armata a Generalului, (re)cucerind o parte importanta din sufletul poeziei maramuresene.

Numele lui Radu Saplacan este pentru totdeauna legat prin nebanuite fire - de aur raze de lumina - cu tinutul atat de singular pe pamant al Maramuresului. S-a simtit intotdeauna acasa in Viseu si pe Vaser, in Baia Mare sau Borsa, unde traia cu o intensitate greu de egalat si clipa si vesnicia.

A murit nedrept de devreme si cu atat mai revoltator, cu cat nu a reusit sa scrie decat putin din ceea ce avea atat de pregnant de spus. Desi nu o marturisea, el era mai intai de toate un poet si traia si gandea totul in acord cu marea poezie. Radu Saplacan este un mare poet roman din Ardeal - dincolo de temutul critic si de cunoscutul om de radio, pretuit pretutindeni.

Poet s-a gandit totdeauna pe sine si asa si-a trait viata pana in ultima clipa ca un vizionar, ca un calaret de himere, ca un dezvaluitor de adevaruri ultime, revelate de vers si de trairea inlauntrul poeziei. Pentru ca el chiar credea ca “poetic locuieste omul pe pamant”.

Opera lui poetica este relativ mica, doar cateva zeci de poeme stranse in doar trei carti, dar toate vibrand de intensitatea trairii si incarcate de sens si constiinta poetica.

Din acest numar al revistei “Archeus” dedicat in intregime, de catre prietenii din Maramures, amintirii si personalitatii sale, nu se cuvenea sa lipseasca o selectie din poemele sale, amprente ale unui spirit de care ne va fi dor intotdeauna.

Nota bibliografica

Dublu ghinion: nascut in 1 aprilie, in Bucuresti, an “postuniversitar” (1954). Studii medii, incheiate la toti nasturii, Liceul nr.2 din Dej (1973);

Facultatea de Istorie-Filozofie, sectia inversa, trecuta in palmaresul de rezerva (1979). Intre 1979-1989, profesor si “alt fel” de profesor prin Dej, Beclean, Baia Mare, Sighet etc. De la 1 august 1990, redactor la Radio Cluj. Debut publicistic amanat. Martori peste timp: revistele “Echinox”, “Tribuna”, “Steaua”, “Astra”, “Vatra”, “Viata Romaneasca” si restul…

Premii literare: nenumarate! Iar cei care le numara, sa consulte urmatoarele: revista “Tribuna” (1979); “Astra” (1983, 1985), Salonul National de Carte Cluj (1994), Festivalul International de Poezie, Sighetu Marmatiei (1999), Zilele “George Cosbuc”, Bistrita (1999). Membru fondator al Asociatiei Familiale Individuale “Radu Saplacan”, Motilor, 83, apartament 12, demisol degradat.

Nicolae SCHEIANU, Florin POP