Ingerii, singurii platitori ai rascumpararii noastre

Intr-o turbata vreme, in care glumele de prost gust ale unora au ajuns sa insoteasca disparitia a trei jurnalisti romani in Irak, imi insir neuronii pe linia vietii pentru a-mi aduce aminte cum a inceput totul, de fapt. Prin decembrie 1989 - pe o ceata in care sangele celor pe care i-am uitat s-a abtinut sa se aseze pe mainile multora dintre cei care ne conduc azi - Romania s-a apucat sa umble singura in cautarea unui subiect fierbinte: democratia. Nu era pregatita, n-avea „instructia” necesara, iar drept calauza isi luase, culmea!, niste insi dubiosi. Asta ca sa folosesc un termen blanduc pentru niste indivizi ce se indeletniceau cu orice: de la datul cu capul de calorifer al celor care comentau, pana la sugativarea contractelor de comert exterior, trecand prin clanul celor care se straduiau sa ne convinga ca ne inaltam pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie. Evident ca Romania mea a ajuns intr-o fundatura a noptii, luminata doar de lampasele unor mineri voiosi ca s-a dat dezlegare la dulce - adica la bumbacit intelectuali – si isteric-ghemuita sub portretele unor iliesti, vacaroi, cosmanci, halaici, berceni sau ciumarieni, fi-le-ar numele scris pe trupul nucului de la capatul satului! Doar apoi, prin suierul accizelor sau al licitatiilor trucate timp de atata amar de ani, am ajuns sa intelegem, ingroziti, ca am fost rapiti de adevaratii teroristi. Tarani sudati de coarnele plugurilor de lemn, cu unghii roase de batjocura „domnilor”. Nou-nascuti murind cu zecile in maternitati scofalcite de atata mizerie, mirese perverse imbracate in albul Sanatatii. Tineri ranjind stirb prin speluncile Europei, alungati de cat s-au indestulat acasa de foame. Medici ajunsi in pragul isteriei neputincioase din cauza deciziei pe care trebuie sa o ia, in fiecare zi, intre viata-moarte – „oricum se curata in 6 luni, sa dam banii dincolo...”. Profesori inghitind kilometri noroiosi ai drumurilor de tara, scoli darapanate stand a se imburda si sprijinite doar de creta cumparata de comitetul de parinti. Pensionari batjocoriti de comisiile de evaluare, de nemernicia „suteidemii” aruncata ca rasplata a anilor jefuiti. Morminte cu cruci cazute, nestiute locuri de adunare a povestilor despre eroi adevarati - barbati si femei laolalta -, fibre de istorie a unui neam adevarat, nu porcit. Ne-au luat pe toti prizonieri. Ne infometeaza cu parcarile, terenurile la schimb, burtile, lenea, marsaviile si mereu previzibila lor gasca. Ne inseteaza cu lacomia, necinstea, amantele lor, mitocania si inteligenta cladita pe Almanahul Scanteia. Ne iau lumina adevarului, lasandu-ne sa ne ciocnim bezmetic in cautarea unei iesiri pe care au baricadat-o cu conturile si cu gretoasa formula „ne gandim la binele cetateanului”. Prizonieri, stam cu totii pe marginea unei rape a patetismului meu, in asteptarea unei rascumparari pe care nu o va plati nimeni - niciodata. Zambet stramb si-un ultim fum. Apoi, doar ingeri. P.S. Incercand sa indeparteze oboseala, tristetea si ingrijorarea, o ruga pentru colegii mei si pentru linistea sufletului bunului Suveran Pontif... Dan PARCALAB