• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 23 Februarie , 2011

Ingerasii din Coruia

* La 15 kilometri de Baia Mare, in localitatea Coruia, o firma maramureseana face ingerasi din lemn pentru o firma din Italia. O afacere de familie, care are in urma opt ani de activitate, zeci de mii de ingerasi de lemn lucrati si livrati in nordul Italiei, si de acolo in toata Europa. Inedit, interesant si demn de urmat. In urma cu opt ani, firma maramureseana SC Corped facea mic mobilier din lemn. Firma administrata de Carmen Pop avea cativa angajati, in functie de comenzi si vanzari. Pentru maramureseni era limpede ca venise momentul sa isi diversifice productia sau sa se apuce de altceva. „A fost un moment de cotitura. Trebuia sa gasim ceva. Am fost peste tot, am intrebat si am ajuns la Mihai Patrascu, pe atunci era la CDIMM. El ne-a ajutat sa gasim afacerea cu cei din Italia. La inceput a fost greu”, a spus Carmen Pop. In 2003, firma italiana CheRegali cauta producatori din lemn, altfel spus, meseriasi in lucru manual si mecanizat in lemn. Firma italiana produce ingerasi, sfinti, scene biblice, cruci in diverse formate, aplice de lemn pentru patuturi de copii, aplice pentru camere ale copiilor si alte figurine din lemn. Toate au motive religioase. Este foarte interesant traseul acestor produse. Lemnul folosit este artarul si paltinul. Un lemn mai special si de o culoare alba. Italienii au gasit materie prima in Ucraina, unde se gaseste artar de calitate. Firma italiana reprezentata de Egon Fontana si Hugo Perathoner au cautat meseriasi in Maramures pentru productia de figurine. Au ajuns in Coruia prin mijlocirea lui Patrascu si au fost impresionati de zona, de oameni si de dorinta firmei condusa de Carmen Pop de a realiza produsele cerute de italieni. Dupa ce au realizat partea cea mai grea a productiei cu figurine religioase, italienii au pornit lucrul in mod constant si benefic. Figurinele pe care le produc cei din Coruia au un traseu interesant. Lemnul vine din Ucraina si este dus in Italia, unde este debitat in boci de diverse marimi, gata pentru a fi prelucrati. Se face aceasta operatie deoarece lemnul trebuie pregatit. Nu trebuie sa aiba noduri, fibra trebuie sa fie intr-un anume mod si altele. Italienii au o traditie in aceasta productie si prefera sa pregateasca ei lemnul. De acolo se aduce la Coruia. Aici sunt realizate figurinele dupa modele din bronz. Circa 10% din productie este dusa in Cehia unde este pictata manual, iar restul, din lemn natur, este dus in Italia, de unde se vinde in toate colturile lumii. Comenzile care vin in Coruia sunt de cateva mii de figurine pe o serie de produse. Se realizeaza in cateva luni, dupa care vine o noua comanda si asa mai departe. Exista o piata de desfacere constanta, de aceea a si mers afacerea. Maramuresenii au fost foarte multumiti. Au fost ani buni, inainte de criza financiara din 2008 in care muncitorii lui Carmen Pop castigau si 1000 de euro pe luna. „Sigur, acum nu mai este asa de bine. Anul trecut a fost chiar rau. Am avut cateva comenzi. Ne si gandeam ca se inchide totul, dar acum s-a produs un reviriment. De la inceputul anului am primit o comanda mare. Avem de lucru pana in primavara si speram sa mergem in continuare. Dorim chiar sa diversificam productia. Le-am spus partenerilor nostri din Italia si sunt interesati. Am dori sa incercam sa realizam produse din lemn de aici, de la noi. Vom vedea ce se preteaza si poate reusim sa facem mai mult. Am mai adus doua masini din Italia si mergem in continuare”, a spus Carmen Pop. In localitatea maramureseana se fac cu predilectie figurine care sunt mai compacte, pentru a nu se deteriora in timpul transportului. In primii ani au incercat sa realizeze un ansamblu de figurine care reprezentau o scena biblica. Se realizau si oi. Aceste figurine aveau picioarele subtiri precum o scobitoare. Cam la asa nivel se lucreaza in Coruia. Figurinele erau realizate conform cerintelor, dar multe se deteriorau in timpul transportului. Picioarele oilor se rupeau foarte usor. Au renuntat la astfel de modele si au ramas la ingerasi, sfinti, cruci, aplice. In atelierul din Coruia sunt peste 20 de modele de figurine care se produc in functie de cerere. „Productia in proportie de 95% se duce in Italia. Ramane doar ce nu este „stas”. Figurinele cu mici defecte. Le aranjam si le folosim pentru a face cate un cadou. Acum dorim sa intram si pe piata de aici. Am vorbit cu Hugo si este de acord sa incercam. Nu sunt chiar ieftine, dar nici foarte scumpe nu sunt. Nu pierdem nimic daca testam piata de aici. In functie de rezultate ne vom extinde. Vom mari atelierul, mai aducem masini, daca este necesar. Fata de anul trecut, lucrurile au inceput sa revina la o normalitate”, a spus Carmen Pop. Firma maramureseana a depus si doua proiecte pentru a obtine finantare pe fonduri europene. Au castigat pe ambele proiecte. Vor realiza produse de panificatie dupa o reteta speciala, locala, a unei rude, iar al doilea proiect are ca obiect de activitate, realizarea de impletituri din nuiele si produse de artizanat. Dar acestea sunt ganduri de un viitor apropiat. In continuare Coruia produce ingerasi din lemn pentru CheRegali din nordul Italiei, un exemplu de afacere de familie care genereaza venituri bune pentru cei din afacere, dar si pentru comunitate. In plus, italienii au cuvinte de lauda pentru maramureseni, pentru romani in general. „La inceput a fost foarte greu. Au adus o masina de prelucrat figurine si am inceput sa lucram. Ei au niste modele din bronz, dupa care masina prelucreaza lemnul. Nu este simplu. Trebuie mare precizie, indemanare si rabdare. Chiar daca se lucreaza cu o masina, se poate spune ca lucrul este manual. A fost greu. In primele luni reuseam sa facem o figurina in doua, trei zile, o zi si jumatate, in functie de complexitatea modelului. Daca nu eram atenti, figurina era compromisa si o munca intensa era aruncata. Italienii au avut multa rabdare, ne-au incurajat atunci cand au vazut ca suntem gata sa renuntam. Primele produse ale noastre nu au fost foarte bune, nici nu aveau calitatea ceruta de Hugo. Dupa vreo sase luni am reusit sa lucram curat. Au venit ei aici cu om si ne-au aratat ca se poate lucra o figurina in trei ore, trei ore si ceva. Se poate spune ca oamenii nostri s-au specializat si acum realizam un ingeras in trei-patru ore. Evident, de multi ani mergem in acest ritm. Este o afacere buna”, a spus Carmen Pop. „De la inceputul anului am primit o comanda mare. Avem de lucru pana in primavara si speram sa mergem in continuare. Dorim chiar sa diversificam productia. Le-am spus partenerilor nostri din Italia si sunt interesati. Am dori sa incercam sa realizam produse din lemn de aici, de la noi. Vom vedea ce se preteaza si poate reusim sa facem mai mult. Am mai adus doua masini din Italia si mergem in continuare” - Carmen Pop Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.