Inedit: primul muzeu ucrainean din România!

În comuna Bocicoiu Mare a fost deschis în acest an primul muzeu al ucrainenilor din România. Igor Bogdan Druleac, directorul Căminului Cultural din comună, împreună cu primarul Liviu Lazarciuc au reuşit, cu investiţii minime, să salveze identitatea şi istoria locală ale acestei zone.

Într-o perioadă în care monumentele istorice se surpă din cauza nepăsării, iar cultura adevărată şi identitatea culturală a devenit un „lux”, un om pasionat, care îşi iubeşte originile, demonstrează că n-ai nevoie de foarte mulţi bani pentru a salva patrimoniul local. Ai nevoie în schimb, de multă muncă, perseverenţă şi dăruire. Iar Igor Bogdan Druleac, directorul Căminului Cultural din Bocicoiu Mare le are din plin. Aşa că, în urmă cu câţiva ani, i-a venit ideea de a înfiinţa un muzeu al culturii ucrainene. Primul de acest fel din ţară. Apoi, ideea a devenit ideal, iar pentru îndeplinirea lui, nu s-a dat în lături de la niciun sacrificiu.

Casa în care este amenajat muzeul i-a aparţinut poetului local Vasile Marusciac şi a fost donată administraţiei locale de profesorul Bucikovski.

Cu voluntari, Igor Druleac a început o muncă gigantică: a mutat casa din Crăciuneşti în Bocicoiu Mare, în spatele grădiniţei. A tencuit-o, a văruit-o. Singura cheltuială suportată din bugetul local a fost schimbarea acoperişului. Restul, toate, de la dezmembrare, la montare, reabilitare şi adunarea obiectelor, s-au făcut voluntar sau cu bani plătiţi din propriul buzunar de Igor Bogdan Druleac.

În total s-au adunat peste 250 de piese, toate cu o vechime de minim un secol.

Bineînţeles că vizitatorii n-au întârziat să apară. Deşi muzeul a fost deschis doar în acest an, i-au călcat deja pragul turişti străini, elevii din comună, dar şi localnici curioşi să vadă obiectele care fac parte din cultura lor tradiţională.

Până la urmă, muzeul din Bocicoiu Mare nu este doar o lecţie despre cum să-ţi păstrezi identitatea, ci şi una despre implicarea adevărată în comunitate. Şi despre istorie. O istorie care se păstrează şi o alta, care se scrie sub ochii noştri, prin muncă şi perseverenţă.

„Cea mai importantă piesă este mobilierul, care este foarte vechi. Toate obiectele au peste 100 de ani: războaie de ţesut, toate uneltele şi tot ce era nevoie în gospodărie, de la călcătoare, la război de ţesut, unelte pentru făcut şindrilă, plug de lemn, rindele, unelte de tăiat varza, coşuri, coveţi şi după aceea costume populare, ştergare.

În total, 250 de piese. Am şi cumpărat o parte dintre ele, am dat din banii mei, pentru comunitate. Azi, de exemplu, am cumpărat cu 150 de lei o moară manuală”.

Igor Bogdan Druleac