Industria sechestrarii

La Bucuresti, autoritatile romane s-au suparat. „Cum este posibil! Am furnizat Frantei contactele si informatiile care au permis readucerea acasa, intreaga si nevatamata, a jurnalistei franceze Florence Aubenas si nu am avut parte nici macar de o nenorocita de mentionare”. Ba mai mult, jurnalista eliberata a dezmintit ca s-a intalnit vreodata in cursul prizonieratului ei cu cei trei colegi romani, care acum pozeaza in mincinosi, noteaza La Stampa, citat de Rompres. Parisul a ridicat in slavi superagentii Serviciilor de informatii franceze, dar daca nu ar fi intervenit vechile si mult blamatele contacte din epoca Ceausescu, Florence Aubenas si ghidul ei irakian s-ar afla probabil si acum legati in pivnita din Bagdad. Mistere si polemici Revenirea acasa a jurnalistei franceze se anunta “trosnind” de mistere, omisiuni si polemici. Fostul ministru francez de externe Michel Barnier, fara voie scos din fotografia-suvenir cu final fericit, a fost cel care a recunoscut cu onestitate ca Aubenas a spus o minciuna: timp de 50 de zile ea a fost inchisa cu cei trei colegi romani. Si numai dupa eliberarea acestora, survenita la 22 mai, operatiunea “revenirea acasa” a primit declansarea decisiva, datorita sfaturilor venite de la Bucuresti. Pana in acel moment, serviciile franceze se agitau fara rost, dupa 4 luni, in cautarea unui interlocutor credibil printre cei atat de multi, chiar prea multi, care s-au napustit asupra unei “afaceri” ce se anunta bogata in rascumparari si santaje. Sacalii sunt intr-adevar unul din aspectele cele mai dubioase si misterioase ale afacerii. Si nu toti scotoceau prin cotloanele periculoase din Bagdad. Dimpotriva, cei mai avizi si mai extravaganti se pare ca galopau pe “les boulevards” din Paris. De exemplu, misteriosii “J”, un franco-irakian, si “K”, un franco-tunisian care, luni de zile, asa cum a povestit ziarul Liberation, lansau tot felul de supozitii fara fundament in birourile Serviciilor secrete franceze uluite. Este vorba de persoane legate de un deputat al partidului de guvernamant, Didier Julia, pe vremuri “om de-al casei” la “curtea” lui Saddam Hussein. Misteriosii intermediari fac parte din “echipa” sa, pe jumatate politica, pe jumatate afacerista. Ba chiar, pentru a-si refrisa rolul putin “coscovit” de deputat, ar fi platit 50.000 de dolari rapitorilor pentru ca acestia sa filmeze o caseta video cu efecte de film de groaza: cea in care jurnalista, prabusita moral, invoca nici mai mult nici mai putin decat ajutorul lui Julia. Reteaua Ceausescu O cu totul alta consistenta au avut contactele romanesti. “Reteaua Ceausescu” dateaza de pe vremea cand Securitatea “conducatorului incruntat” reconforta somnul nelinistit al lui Saddam si pe cel al miilor “de studenti”, care aveau acest statut adesea numai pe pasaport, si care erau intr-un du-te vino intre cele doua tari. Desigur, oamenii Serviciilor care au “interogat-o” si au instruit-o la baza din apropiere de Orleans au avut mai mult timp la dispozitie pentru a o antrena sa prezinte o versiune credibila. In acest sens ei au avut mai mult timp decat actualul ministrul de externe Philippe Douste-Blazy, care a “indoctrinat-o” numai pe parcursul calatoriei din Cipru la Paris. Il Giornale, publica un articol cu titlul „Interpretul lui Aubenas”: “Sechestratorii? Niste patrioti”. Inca de la inceput se precizeaza ca romanii au furnizat numeroase detalii despre coabitarea fortata. Ex-ministrul de externe Michel Barnier, care a coordonat reteaua tratativelor cu rapitorii, a confirmat la 13 iunie acest detaliu: temnicierii faceau parte din aceeasi grupare, iar detentia a fost comuna. Ramane sa se elucideze de ce Aubenas a pastrat tacerea privind acest aspect. Se temea sa nu expuna pericolului securitatea altcuiva? Franta a multumit Romaniei pentru colaborarea eficienta a serviciilor ei secrete, care anterior au reusit sa obtina libertatea pentru cei trei jurnalisti romani prizonieri. Se pare ca actualele servicii secrete de la Bucuresti au utilizat in mare masura contactele existente in alte vremuri, intre “agentii 007” ai lui Ceausescu si cei ai lui Saddam. In orice caz, ceea ce conteaza este rezultatul, chiar daca francezii se incapataneaza mai mult decat romanii in a lasa sa se inteleaga faptul ca nu s-a platit nici o rascumparare. „Luxul” permis Potrivit purtatorului de cuvant al guvernului francez, Jean-François Copé, “in cazuri de genul acesta nu se poate povesti ce s-a intamplat”. O dezmintire cu picioare scurte. Cele doua “intrigi politiste” nu sunt insa chiar atat de misterioase: ceva foarte aproape de o rascumparare majora s-a platit pentru libertatea lui Florence si a lui Hussein, care au stat cu adevarat impreuna cu romanii. Dramatismul situatiei lor a fost povestit de insusi Hussein Hanoun, care a relatat ziarului Le Monde chiar o afirmatie a sechestratorilor: “Ceea ce conteaza este daca esti impotriva ocupatiei Irakului. Daca esti si tu un patriot irakian, atunci pentru noi esti un frate”. Si iata cum ii trateaza “patriotii irakieni” pe “fratii” lor. Serviciile secrete ale debarcatei dictaturi a lui Hussein s-au reciclat in industria sechestrarilor. Aceasta este certitudinea agentilor francezi, care au lucrat timp de peste cinci luni in scopul redarii libertatii jurnalistei Florence Aubenas (44 de ani), rapita la 5 ianuarie la Bagdad si eliberata dupa 157 de zile de captivitate. O perioada teribila, pe care colegul de nenorocire (interpretul Hussein Hanoun, el insusi ex-ofiter al fortelor lui Saddam Hussein) o descrie ca pe un gen de vacanta, devenita “acceptabila” datorita amabilitatii deosebite a teroristilor. Mai mult, acestia sunt de-a dreptul “patrioti”, asa cum Hanoun (care a optat pentru a ramane la Bagdad) a avut curajul sa-i numeasca intr-un interviu din Le Monde. Translatorul lui Aubenas, care anterior s-a angajat in medierea pentru a se pune capat sechestrarii jurnalistilor francezi Chesnot si Malbrunot, i-a caracterizat pe sechestratorii sai patrioti islamici irakieni, definindu-i sunniti si salafisti moderati. Erau atat de amabili, incat Aubenas si insusi Hanoun au fost tinuti timp de peste cinci luni intr-o pivnita in intuneric, legati la ochi, putand intalni rar fiinte umane (ca jurnalistii romani, la randul lor sechestrati in scopul rascumpararii). Tocmai legat de acest aspect au explodat cele doua mici mistere. Primul este legat de faptul ca Florence Aubenas (in prezent aflata la o baza militara franceza pentru a fi interogata si “informata” de serviciile secrete) nu a vorbit, in mod straniu, despre contactul ei cu colegii romani. Florence si Hussein Hanoun, in afara de faptul ca au stat aproape tot timpul legati in pivnita in care si-au petrecut peste cinci luni, aveau dreptul de a cere “o data sau de doua ori pe zi” sa se ridice pentru a merge la toaleta, aflata “la capatul coridorului”. Puteau pronunta numai 80 de cuvinte si face numai 23 de pasi, asa cum a dezvaluit directorul ziarului Liberation, Serge July. Acesta era maximul luxului ce li se permitea. Apoi tortura era reluata. La Stampa