Incursiune în Mecca României

În luna concediilor şi în perioada de vară, când toţi visătorii aleargă pentru o clipă de relaxare, unii pe malul mării, alţii în inima munţilor, scriitorul Nicoară Mihali a considerat că este de cuviinţă să intre puţin în profunzimile poveştii Dobrogei. Urmează un fel de jurnal de călătorie, care le poate fi de folos celor ce vizitează sudul ţării, fără să ştie pe lângă ce trec.

„Vreau să fac o paralelă între Dobrogea şi Maramureş. Ne raportăm la politicienii din sud spunând că sunt nişte mitici, că sunt nişte oameni de nimic, că nu fac nimic pentru ţara românească. Şi iată că reversul medaliei apare şi ne pune într-o dispoziţie de a nu mai vorbi aşa de urât de politicieni din sud câtă vreme oriunde te duci prin judeţul Tulcea, prin judeţul Constanţa, prin judeţul Brăila, deci o bună parte din spaţiul Dobrogei, este extraordinar de bine pus la punct din punct de vedere al drumurilor, ceea ce înseamnă că o incursiune spre Dobrogea este de un real succes, în timp ce un turist care vine să viziteze Maramureşul va înjura de nenumărate ori politicienii locului şi gospodarii acestui spaţiu care ţin încă într-un drum medieval Valea Izei şi legătura dintre Maramureş şi Bucovina.

Prin alergătura aceasta prin Scythia Minor, cum s-a numit ea pe vremea romanilor teritoriul Dobrogei de mai târziu, după ce soarele dogoritor te loveşte din toate părţile, alergi ca un disperat, aşa cum aleargă beduinii în pustiul Saharei să găsească o sursă de viaţă, o sursă de apă. În toată această dogoare a soarelui, dacă te îndrepţi spre Mănăstirea Sfântul Andrei, te întâlneşti cu una dintre marile minuni ale lumii: Într-o grotă găseşti apă rece care curge cu aceeaşi intensitate în 12 izvoare deodată.

În clipa în care mai afli că şi Mihai Eminescu a trecut să-şi potolească setea din aceste izvoare ale Sfântului Andrei, toată critica aceasta şi toate neadevărurile aruncate că Sf. Andrei n-ar fi încreştinat partea aceasta de lume pică la minunea pe care o poţi trăi la Mănăstirea Sf. Andrei, în inima Dobrogei, mai ales că Dobrogea aceasta are povestea ei extrem de interesantă. Romanii au construit în ea trei drumuri, încă înainte de Iisus Hristos: unul care venea pe lângă Marea Neagră, unul care venea pe lângă Dunăre şi unul care trece prin oraşul Adamclisi. De fapt este un mormânt uriaş, fel de Mecca românilor, care nu înseamnă decât recunoştinţa pe care Împăratul Traian o aduce celor 4000 de soldaţi sacrificaţi pentru a cuceri Dacia.

De ce au cucerit Dacia, romanii? Au cucerit-o pentru că era bogată în aur. Antichitatea a cunoscut o goană după aur, a mai multor seminţii care aleargă peste noapte să se îmbogăţească, să găsească aur. Din păcate, nici cei 4000 de soldaţi sacrificaţi pentru cucerirea Daciei nu se regăsesc în istoria pe care o învăţăm la şcoală. Dar istoria se învaţă la pas, nu se învaţă întotdeauna în universităţi.

În călătoria aceasta spre mănăstirea Sf. Andrei, cu aer dogoritor şi lanuri de grâu, am întâlnit un om din Maramureş, pentru că m-am rătăcit în drumul spre Adamclisi, pe un oarecare Pleş Gavril din Ieud.

Ne-am oprit instantaneu, eu căutând drumul spre mănăstire, el surprins că o maşină cu numere de Maramureş bântuie prin satul lui. Pentru că a plecat din Ieud în 1998, deoarece avea 12 copiii şi a vrut să aibă de toate şi într-adevăr are podurile pline, are o casă cu două etaje în satul respectiv, şi în momentul în care l-am întâlnit şi l-am întrebat care este drumul bun spre Mănăstire şi spre oraşul Adamclisi, omul a fost fericit până când l-am întrebat dacă nu îi e dor de Maramureş şi cum de rămâne în spaţiul acela dogoritor. Când i-am amintit de Maramureş, ochii i s-au umplut de lacrimi, şi dacă i-aş fi deschis portiera maşinii, ar fi venit cu mine în Maramureş. Iată o legătură extraordinară de suflet, de oameni care trăiesc în spaţiul Dobrogei.

Am mai întâlnit maramureşeni şi în alte locuri. De fapt, Dobrogea este un amestec de mai multe populaţii şi are sate special colonizate cu moţi din Munţii Apuseni şi destul de mulţi maramureşeni.

Însă Dobrogea are farmecul ei, dar oamenii care se înghesuie pe litoral nu se înghesuie când vine vorba de această Mecca a României.

La Histria, care este impresionantă prin sit-ul arheologic, prin ceea ce au reuşit să scoată la suprafaţă, de pe malul lacului Sinoe, poţi să vezi această moarte lentă a celui mai vechi oraş din România. Pentru că Histria este un oraş grecesc, de pe malul Mării Negre care a fost înfiinţat cu 700 de ani înainte de Hristos. A murit încet din cauza faptului că marea s-a îndepărtat de uscat şi ei nu au mai putut face comerţ pe mare. Este cutremurător să pui mâna pe o barcă de acum 2500 de ani. Spaţiul acesta cultural este extraordinar de bine pus la punct.

Nu mai vorbesc de frumuseţea oraşului Tulcea, un avansport care deschide drumul spre Delta Dunării, un oraş ciudat, aşezat pe un deal, iar de jur împrejurul dealului sunt cimitire. Iar apoi este Babadagul cu un muzeu extraordinar de frumos.

Apoi este această ciudăţenie şi frumuseţe a Munţilor Dobrogei, şi în special a Munţilor Măcin. Cel mai înalt vârf din Munţii Măcinului este Vârful Pietrosu Mare care nu are decât vreo 550 de metri. Deci, iată încă o legătură extraordinar de frumoasă între Munţii Maramureşului şi cei mai vechi munţi din România, Munţii Măcinului. Pornirea spre aceşti munţi se face dintr-un sat grecesc, pentru că acolo găseşti ca şi pe malul mării o băutură numită Ouzo. Băutura lor am băut-o într-o seară, pe malul mării, pentru că marea deschide trupul şi sufletul femeii. Marea este cel mai bun îmblânzitor a senzualităţii şi sexualităţii femeilor. De aceea grecii beau această băutură numită Ouzo, care în contact cu două cubuleţe de greaţă se transformă într-o băutură albă, de culoarea zăpezii de la Polul Nord. Este dacă vreo o dorinţă a celor care trăiesc în căldura dogoritoare, înspre Nordul care are gheţurile şi care le poate schimba tăria şi le răceşte băutura zeilor.