ÎNCORONAREA REGELUI FERDINAND ȘI A REGINEI MARIA ALBA IULIA, 15 OCTOMBRIE 1922

Fragment din publicatia „Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand: Regii României și Maramureșul”, realizată în cadrul proiectului cu același nume, implementat de Asociația Tinerilor Ortodocși ai ProtopopiatuluiBaia Mare (ATOP-BM), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, cu sprijinul AFCN.

Clipa punerei Coroanei de Oțel pe capul M. S. Regelui Ferdinand I a fost una din sărbătorile cele mai mari ale neamului nostru și-a fost cinstită cum se cuvine timp de 3 zile de toată suflarea românească și de toți aliații care ne-au trimis ca soli de prietenie tot ce-au avut mai de seamă la ei: vlăstare din familii împărătești și generali al căror nume s-a înscris cu cele mai glorioase litere de aur în cartea Istoriei.
Și parcă abia în clipa aceea țara și-a dat seama cât de mare și cât de puternică este.
Suveranii ei încoronați peste o țară întinsă bogată și vitează, cu gineri Regi peste două țări prietene mari, iar succesiunea la tron asigurată până peste două generații prin principele moștenitor Carol al cărui fiu de neam regesc și prin mamă crește voinic, românește ca o speranță într-un viitor mai mare și mai frumos.
E atât de mare Regele acestei țări mari încât din piepturile care i-au salutat pline de cel mai fierbinte avânt, Încoronarea a izbucnit spontan: „Trăiască Împăratul”. Și nimeni, ro­mân sau oaspe străin, nu s-a mirat, tuturor li s-a părut firesc aceasta, căci România Mare e de fapt o mare împărăție a românilor.
Dar să povestim pe scurt, ca să rămână ca veșnică amintire pe cartea aceasta menită să nu piară, cum s-a sărbătorit Încoronarea celui dintâi rege al României Mari.
Pentru Încoronare s-a ridicat anume la Alba Iulia o măreață catedrală a cărei construire a durat mai bine de un an și care s-a sfințit cu puțin înainte de ziua aleasă: 15 octombrie 1922.
Cu o zi înainte de ziua încoronării au sosit de dimineață la Alba Iulia, I.P.S.S Mitropolitul Primat al țării, ceilalți mitropoliți și toți episcopii ortodocși din România. Au sosit de asemenea peste 70 de generali de seamă. Iar țărănimea a venit cu zecile de mii de nu-i mai încăpea orașul.
În aceeași zi puțin mai târziu, au sosit în orașul încoronării și d. I. C. Brătianu, primul ministru al țării, însoțit de d. general Mărdărescu, ministru de război și de alți miniștri.
Primul ministru și ministrul de război aduceau cu sine cele două coroane cu cari a doua zi aveau să fie încoronați suveranii. Ambii au luat loc într-o trăsură regală ținând pe câte o perniță coroanele. Cel dintâi ducea coroane de oțel a M. S. Regelui, iar cel de-al doilea coroana de aur a M.S. Regina.
Coroanele au fost duse cu solemnitate până la Catedrală. Două escadroane de jandarmi călari în mare ținută au încadrat trăsura și s-a format un cortegiu care defilând de-a lungul stradelor frumos împodobite cu drapele tricolore, cu ghirlande de brad și de stejar, cu flori, cu covoare naționale și înțesate de lume în haine de sărbătoare, a ajuns la catedrală unde o companie a dat onorurile militare.
La intrarea în Catedrală, d-nii mi­niștri au fost întâmpinați de I.P.S.S Mitropolitul primat care a luat coroanele regale și le-a depus în altar oficiind un scurt serviciu religios.
În tot cursul zilei, după aceea, trenuri peste trenuri, automobile și trăsuri au adus în oraș pe înalții dre­gători ai țării, alți generali și ofițeri superiori și lume cum nu s-a mai văzut vreodată.
Familia Regală a sosit la Alba Iulia a doua zi, 15 octombrie, la 9 și jumătate dimineața, venind cu trenul. Pe peronul gării onorurile militare au fost date de elevii școalei de infanterie și o companie de onoare, iar Imnul triumfal de primire a fost încoronat de fanfara Regimentului 90 Infanterie. De față, pe peron erau toți miniștrii țării și misiunile străine.
Primarul orașului Încoronării, d. Aurel Sava, a primit pe Suverani salutându-i cu următoarele calde cuvinte: „Majestățile Voastre, Vă rog să-mi permiteți ca să Vă salut în numele locuitorilor orașului Alba Iulia, cetatea sfântă, care a fost sâmburele atâtor generații de români, Prezint Majestăților Voastre cele mai profunde sentimente de devotament ale locuitorilor orașului, urându-vă bun venit pe acest pământ sfânt, care a primit și a adăpostit și pe marele Voievod Mihai. Vă rog ca după datinele vechi strămoșești să gustați pâinea și sarea sa, Trăiască Majestă­țile Voastre! Trăiască întreaga Dinastie!”.
După aceasta Majestățile Lor trec în revistă trupele.
De la gară s-a format cortegiul în drum spre catedrală. Suveranii au luat locul în trăsura de gală, precedată de 2 plutoane din escorta regală și de trăsura mareșalului Curții. Trăsura Suveranilor era încadrată de generalii Christescu și Cihoschi.
Venea apoi trăsura cu principii moștenitori, încadrată de generalii Stratilescu și Razu după care urmau ceilalți generali călare și două plutoane din Regimentul 4 Roișori.
În cortegiu se încolonau apoi: drapelele întregei oștiri române cu gărzile lor de onoare, precum și școlile militare de Infanterie, Geniu, Artilerie, Cavalerie și Administrație, Școala de Subofițeri de la Slobozia etc.
Iar pe deasupra cortegiului, la o măreață înălțime de peste 2000 de metri, plutea majestuoasă escadrilă de aeroplane.
Prin străzile înțesate de lume, în care portul național ținea un loc de frunte, pe sub balcoanele bogat împodobite cu ghirlande de flori și de verdeață, cu covoare și chilimuri, cortegiul parcurge sub o ploaie de flori neîntreruptă drumul până la catedrală. Aclamațiile și uralele cele mai calde făceau să vibreze întreg văzduhul.
Trupele de la catedrală, de sub comanda colonelului Todicescu, au dat și aici onorurile militare.
Coborând din trăsuri și intrând în biserică, Suveranii se urcă pe tronurile lor. Misiunile străine și corpul diplomatic se așează la dreapta tronului M.S. Regelui, iar la stânga tronului M.S. Regina se așează miniștrii țării și înalții dregători ai Statului.
Acum începe serviciul religios al Încoronării Suveranilor.
I.P.S.S. Mitropolitul Bălan citește evanghelia, I.P.S.S. Mitropolitul Primat al țării a citit după aceasta rugăciunea pentru prosperitatea tronului și a țării și a sfințit coroanele Regale.
I.P.S.S. Mitropolitul Pimen al Moldovei a citit o rugăciune ocazională. Iar arhiereii și diaconii au citit ecteniile.
Corul societății corale „Carmen” a intonat apoi imnul „Vrednic este!ˮ.
I.P.S.S. Mitropolitul Primat înmânează după aceasta d-lui Președinte al Senatului Coroana M.S. Regelui și d-lui președinte al Camerei Coroana M.S. Regina.
Acum Majestățile Lor ies în pridvorul Catedralei unde se formează un nou cortegiu care conduce pe Suverani până la baldachinul sub care se face Încoronarea.
Toate persoanele invitate, miniștrii, înalții demnitari militari și civili, și misiunile străine, ieșind din biserică, iau loc în urma Suveranilor, în ordinea cerută de protocol, constituind acest cortegiu. Generalii purtau man­tiile Regale, iar președinții Senatului și Camerei, purtând Coroanele Suveranilor, iau loc sub balda­chinul Încoronării, încadrați fiind de episcopi.
Mantia de Încoronare a M.S. Regina i-a fost dată în dar de însuși poporul român, care prin lista de subscripție publicată de ziarul „Universul” a strâns ban cu ban, dând fiecare după puterile sale și adunând suma trebuincioasă.
Cu alcătuirea din punct de vedere artistic a desemnului acestei mantii, a fost însărcinat pictorul român d. Costin Petrescu, mare cunoscător al îmbrăcămintei voievozilor noștri pe care i-a pictat de atâtea ori și care a desemnat mantia Regală după chipul vechilor mantii de origine din Bizanț, cunoscută mai pe urmă sub numele de Dalmatică.
Această formă de mantie a fost adoptată de către cavalerii de Malta și a devenit după aceea tradițională în ceremonialul capetelor încoronate.
În privința decorațiunei, autorul ei, d. profesor Costin Petrescu, a ținut și să inspire din străvechiul chip românesc de a ornamenta bisericile și documentele religioase, urmând to­tuși un spirit ornamental, care amintește bogăția costumelor oltenești.
Pe o stofă cu totul de aur, prin care se străvede o nuanță purpurie, este aplicată o grea pelerină împodobită cu împletituri, înflorată cu broderii de aur, care închid, într-un elipsoid un M încoronat.
Bordura de sus a acestei pelerine se prelungește de-alungul întregei man­tii, coborându-se de pe umeri și ocolind toată rotunjimea marginelor poalelor care se desfășoară pe o lungime de mai mult de 7 metri.
Pe piept, două mari paftale de aur, înlănțuind într-un chip foarte bogat, taldurile mărginașe; motivul care domină această bordură este un ornament bizantino-românesc inspirat de podoabele de la mănăstirea Secul, împletind cu mișcarea lui niște găitane, care de 7 ori părăsesc linia marginei, spre a da naștere unui chenar de spice de grâu, în care sunt închise 7 chenare mai mici ce cuprind fiecare, câte una din mărcile celor 5 ținuturi românești, și cele 2 steme ale familiei Hohezolern și Coburg, obârșii ale Suveranilor.
Aceste chenare se sfârșesc în partea lor de sus printr-o podoabă curat națională, care închide crucea albă a M.S. Regina. Ca o încadrare a acestui chenar, este aplicată o bandă de blană de hermină.
Suprafața întregei mantii este presărată de floricele stilizate, ce amintesc de ornamentele des întrebuin­țate de vechii noștri zugravi.
Execuția mantiei a fost încredințată d-nei Elena Niculescu Frunzeanu, directoarea școalei de sericicultură și țesătorie din București, care cu măestrie a alcătuit o mantie de valoare artistică netăgăduită. Este o adevărată fală pentru țară că avem o școală, în care s-a putut executa o asemenea lucrare, care poate sta cu mândrie, alături de mantia de încoronare a Majestății Sale Regelui, și vestmintele I.P.S. Mitropolitul Primat Miron Cristea, cu toate că acestea au fost lucrate în cel mai mare atelier de broderie artistică din Paris.
Desemnul mantiei M.S. Regelui este datorat tot d-lui Costin Petrescu. Mantia este din catifea bogată cu podoabele de aur și cu marginile îmblănite cu hermină albă.
Felul de podoabă al găitanelor și fireturile de aur ale mantiei M.S. Regelui este în general același ca și la mantia M:S. Regina, spiritul dominant al ornamentației fiind tras din același izvor. În amănunțimi însă, așa cum se și cuvine, podoabele se deosebesc între ele.
Suveranii intră astfel sub baldachin. Acesta era format dintr-un acoperiș frumos lucrat și împodobit cu coroane regală, acoperișul fiind înălțat pe suliți de formă veche al căror ascuțiș e prevăzut cu o lamă de săcure și care se numesc halcharde.
Sub baldachin iau loc și domnii pre­ședinți ai Corpurilor Legiuitoare care se așează față în față cu Suverani.
D. Mihail Pherechyde, președintele senatului, care a înmânat și Regelui Carol I Coroana sa la Încoronare, înmânează M.S. Regelui Ferdinand I Coroana de oțel a Regilor României.
Aceasta e clipa supremă din serbarea Încoronării celui dintâi Rege al României Mari.
Majestatea Sa Regele Ferdinand ia coroana și și-o așează singur pe cap. Apoi Suveranul Încoronat ia și coroana de aur din mâinile d-lui președinte al Camerei, M.S. Regina, potrivit obiceiului îngenunchează în fața Suveranului care îi pune coroana pe cap.
După aceea, M.S. Regina ridicându-se, Suveranii, tot potrivit obiceiului, se îmbrățișează și se sărută, ca un simbol al statorniciei Dinastiei.
Atât de simplu se povestește mă­reața clipă a Încoronării, - atât de simplu fiindcă vorbele sunt prea sărace în cuprinsul lor ca să cuprindă atâta bogăție de Mărire. De aceea lăsăm minții cititorului să își închipuie tot ce nu pot spune vorbele.
Clipa a fost anunțată lumii prin tradiționalele o sută și una de lovituri de tun, și toate clopotele catedralei și ale bisericilor au prins să sune. Poporul a izbucnit în urale care nu se mai sfârșeau. Iar toate muzicile militare care se aflau de față au intonat imnul Regal și imnul Încoronării.
După aceasta d. Pherechyde, luând cuvântul, rostește astfel discursul său de încoronare: „Anii care au trecut de la suirea Majestății Voastre pe Tronul neuitatului Rege Carol au mărit strălucirea și gloria coroanei făurite din oțelul unui tun de la Plevna, - coroana primului Rege al României independente.
Coroana pe care aleșii țării o prezintă astăzi M. Voastre este coroana primului rege al României întregite, cu hotarele de la Tisa la Nistru și la Marea Neagră.
Realizarea idealului visat de gene­rațiile trecute dobândită de M.V. cu ajutorul marilor aliați și grație sacrificiului generos a sute de mii de copii ai țării este azi un fapt împlinit și încoronarea M.V., consacră faptul istoric și-l așează în plină lumină.
Coroana de oțel va aminti pururi românilor exemplele de iubire de țară, de devotament absolut, de energie neclintită, date de Regele lor, atât de inimos secondat de M.S. Regina; va aminti locuitorilor de la țară intrarea lor în viața publică și dobândirea proprietăților pământului pe care îl muncesc.
Nu este un bun român, Sire, care să nu aducă azi M.V. tributul său de iubire și de credință, într-un cuvânt, într-un cuget, toți urează călduros să trăiți ani mulți, fericiți și glorioși, asigurând tot mai cu temei prosperitatea și propășirea neamului”.
D.M. Orleanu, președintele camerei, rostește și d-sa, față de M.S. Regina, următoarea cuvântare: „Maiestate! Cu mândrie românii Vă încoronează și câte urări nu se fac azi în cele mai depărtate unghiuri ale țării pentru fericirea Voastră și a familiei Voastre, căci întruniți toate virtuțile pe care Doamnele din epoca eroică a trecutului le aveau! Comoara de bunătate ce sufletul Vostru posedă o răspân­diți ca o rouă binefăcătoare asupra nenorociților.
Dar acolo unde rolul Vostru, Maiestate, a atins culmi sufletești a fost atunci când furtuna se abătuse cu atâta violență asupra țării noastre, încât unii credeau că totul s-a sfârșit și atunci. M.V. a fost dintre acei care n-au pierdut nici o clipă măcar credința în succesul final și ați dat tuturor exemplu de bărbăție și nădejde, așa că în vremurile viitoare veți fi o pildă de aceia ce trebuie să fie o regină. Se va spune pe atunci în basmele poporului nostru că a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, o țară mare și frumoasă, cu câmpii și plaiuri, munți și ape, cum numai ea avea pe lume, și în acea țară, o Împărăteasă și bună, și frumoasă, și înțeleaptă a împărățit alături de viteazul ei soț peste un popor cuminte ce-l adorau.
Şi-au avut ei copii mulți, băieți niște feți frumoși, fete adevărate Iliene Cosânzene, dar așa de frumoase, încât la soare te puteai uita, dar la ele ba.
Și-au venit de peste nouă mări și țări crai vestiți ca să le pețească, căci aiurea nu găsea crăiese așa mândre și mai cuminți. Și basmul se va înșira mereu povestind de mărețele fapte ale acestor împărați.
Terminând fac o urare, ce împreună cu mine o face tot poporul: Să dea Dumnezeu, încheie d-nul Orleanu, ca la vatra țării românești norocul să-și aleagă pentru totdeauna lăca­șul, iar Vouă Sire și Doamnă Vă urez ca drumul Vostru tot înainte să fie semănat cu flori”.
După aceasta ia cuvântul Majestatea Sa Regele rostind pentru țara întreagă următoarele cuvinte: „Cu adâncă emoție primesc, în chip solemn, această coroană, moștenită de neuitatul și înțeleptul meu unchi, ca un simbol al vitejiei românești și a unirei între Domn și Țară plină de strălucire s-a așezat acum 41 de ani pe capul întâiului Rege al României, după războiul independenței și proclamarea regatului.
Atotputernicul ne-a vrednicit s-o vedem azi mai strălucitoare, azi când, în urma grelelor lupte purtate de întreaga suflare românească, ea simbolizează îndeplinirea acelui mare și sfânt dor secular: Unirea tuturor țărilor locuite de români.
Dea Domnul ca această coroană, împreună cu acela a scumpei Mele Soții și vrednică tovarășe de muncă și suferințe pentru binele obștesc, să încununeze din neam în neam pe iubiții noștri urmași într-o Românie pururi glorioasă și fericite.
Sus inimile! Și să glăsuim după chipul strămoșilor: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa și unii pe alții să ne îmbrățișăm și să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate, pentru sfânta unire». Așa să fie!”
Cuvântul Majestății Sale e luat de patru crainici ca să fie vestit în cele patru părți ale lumii.
După ceremonie, Suveranii pornesc spre palatul catedralei, tot sub baldachinul care este purtat de ofițeri din Regimentul 1 și 4 de vână. Ori, în timp ce mulțumea, salută prin călduroase și îndelungi urale.
Înalții oaspeți, demnitarii civili și militari ai țării, misiunile militare streine și ceilalți asistenți la ceremonie se formează în cortegiu și urmează pe Suverani până la Palat.

În pavilionul Regal, Majestățile lor semnează următorul act comemorativ al Încoronării:
„Noi, Ferdinand I, Regele României, urmând la tron prin dreptul de moștenire în ziua de 28 septembrie 1914, după trecerea la cele veșnice a slăvitului Nostru unchi, Carol I, Cel care cu ajutorul marilor patrioți, prin înțelepciunea și vitejia poporului și vitejia oștirei a cucerit inde­pendența și întemeiat regatul. Am început cu binecuvântarea lui Dumnezeu Domnia Noastră în zilele grele de mari primejdii dar și de mari nădejdi.
Cea dintâi grijă a Noastră a fost ca neamul, în fruntea căruia m-a așezat pronia cerească, să nu piarză prilejul de a-și asigura dreptul de a trăi netrunchiat și de sine stătător.
Luptele, jertfele și toată truda gene­rațiilor trecute, care de-alungul veacurilor au isbutit să înalțe treptat dar sigur clădirea trainică a statului Nostru independent, îmi luminau zarea și îmi întăreau sufletul întru împlinirea datoriei Mele sfinte de domn și de român, cu încrederea în Dumnezeu și în puterea de viață a neamului.
Îndemnat de cuvântul întregului popor și ajutat de sfatul acelora, care cu credință s-au închinat Țării și Tronului, am purtat războiul întregirei neamului și biruind restricțiile am văzut înfăptuită unitatea națio­nală de atâta vreme așteptată.
În ziua de 9 aprilie 1918, Basarabia s-a alipit de patria mumă; în ziua de 28 noiembrie 1918 Bucovina a revenit la vatra strămoșească, iar la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918 Banatul, Ardealul și părțile ungurene s-au declarat într-un singur glas unite pentru vecie cu Regatul român.
Spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor mărețe fapte din care a ieșit România Mare și spre a le da consfințire în fața scumpului nostru popor, ne-am adunat cu toții la Alba Iulia, străvechea cetate a Daciei romane și a gloriei lui Mihai Viteazul și aici, azi 15 octombrie 1922, de față fiind membrii Familiei Regale, reprezentanții Suveranilor și țărilor aliate și amice, Senatul și Adunarea deputaților, căpeteniile armatei, membrii tuturor corpurilor constituite ale țării și Academiei române și Universităților, delegațiunile comunale urbane și rurale din întreaga țară și reprezen­tanții tuturor confesiunilor, ne-am încoronat Eu și scumpa Mea soție Maria, părtașa suferințelor și bucuriilor mele și ale țării.
Pentru ca neuitată să fie amintirea zilei de azi, am întocmit și subscris în al nouălea an al domniei Noastre, acest de față document”

– Ferdinand Maria
După semnarea actului comemorativ, Suveranii primesc în sala palatului catedralei felicitările înalților oaspeți și reprezentanți ai țărilor aliate, ale misiunilor străine și ale demnitarilor civili și militari ai statului care rând pe rând se închină în fața Majestății lor.
Între acestea, lumea din curtea Catedralei, continuând să aclame, Suveranii ies în pridvor și M.S. Regele rostește câteva calde cuvinte de mulțumire.
Urmează apoi în sala Unirei un mare prânz de 80 de tacâmuri.
La masa lungă din mijloc, au luat loc M:S. Regele care avea la dreapta sa pe Mitropolitul primat, ducele de York, infantele Spaniei, primul ministru I.C. Brătianu, etc.; în stânga M.S. Reginei, luaseră loc ducele de Genova, regina Marioara a Serbiei, Infanta Spaniei, principesa moșteni­toare a României Elena, mareșalul Foch, generalul Berthelot etc.
Perpendicular cu masa lungă erau alte 5 mese mai scurte, unde au mai luat loc restul invitaților, și anume: foști miniștri, reprezentanții Curților de Casație, Compturi, ai Parlamentului, Academiei, Universității, secretari, generali de ministere, re­pre­­zentanții Camerei de comerț și industrie, decanul baroului, reprezentantul Sindicatului ziariștilor din București, etc.
La masa de mijloc a celor 15 mese perpendiculare, care venea în fața Suveranilor erau așezați membrii corpului diplomatic.
În același timp, cu masa regală s-a servit o altă masă de câteva sute de tacâmuri pentru parlamentari, in­vitați, ziariști, etc., în sala teatrului Caragiale din  parc.
Sala era splendid decorată cu steaguri tricolore și ghirlande de brad.
Au toastat d-nii Leonte Moldoveanu și Tănăsescu Cluj pentru Suverani, prosperitatea țării, pentru dinastie și neamul românesc, iar deputații dr. Jianu și Pompiliu Ioanițescu pentru guvern. Din partea democraților a toastat d. Măgură-Galați, care a preamărit însemnătatea încoronării, sărbătoarea națională care este dea­su­pra partidelor. Din partea presei a toastat d. Raul Creciun.
Lângă curtea catedralei a fost un mare ospăț popular.
După banchet, toată lumea a trecut să asiste la defilarea trupelor ce s-a făcut pe câmpia de lângă cetate, unde în Decembrie 1918 s-a făcut proclamarea Unirei.
Terenul a fost pregătit anume: pe o întindere de peste un kilometru s-au clădit două tribune imense, admirabil împodobite cu covoare tricolore, cu stema Țării, Vulturul României cu aripile deschise împodobea colțarele tribunelor.
În fața tribunelor s-a înșiruit un public imens. Tribuna din dreapta avea jilțuri în piele roșie. În această tribună au luat loc Infanta Spaniei Beatrice, într-o splendidă mantie violetă; regina  Maria a Jugoslaviei în mantie de hermină, regina Elisabeta a Greciei, în blană cenușie. Apariția Reginei Elisabeta a Greciei, care fusese multă vreme greu bolnavă, a fost salutată cu aplauze frenetice. Apoi, principesa Elena, moș­tenitoarea României, într-un splendid costum gris-fer, alături de sora ei, principesa Ileana a Greciei, în bleu și principesa Ileana alături de ducele de Genova.
În spatele Familiei Regale luaseră loc membrii guvernului, d. N. Iorga, doamnele de onoare, soțiile miniș­trilor noștri și ale diplomaților; apoi miniștrii plenipotențari. În tribuna a doua, luaseră loc foștii miniștri, parlamentarii, presa și ceilalți invitați.
Regele în uniformă de vânător de munte, Regina Maria în uniformă de colonel de roșiori, ambii pe cai albi urmați de prințul Carol în uniformă de general de vânători de munte, prințul Nicolae, locotenent de vânători, pe cai murgi; apoi mareșalul Foch, general Berthelot, misiunea militară franceză, reprezentanții caselor domnitoare, toți călare au sosit la ora 3 d.a. printre cele două tribune ca să treacă în revistă trupele care erau așezate dincolo de locul defilării. Apoi s-au întors așezându-se: Suveranii călare între cele două tribune, având în spate pe mareșalul Foch, generalul Berthelot, ducele de York, infantele Spaniei și ceilalți ofițeri.
Sosirea Suveranilor în fruntea convoiului călare a fost salutată cu nesfâr­șite urale de mulțimea adunată.
S-a început defilarea. Nouă muzici unite au deschis marșul triumfal. Mareșalul Foch, marele comandant al armatelor aliate în timpul războiului și trimis al Franței, salută pe Suverani. Defilarea e deschisă de micii dorobanți, băieți și fete în admirabile costume albe. Trecerea lor produce entuziasm. Urmează legiunile cercetașilor, apoi defilarea drapelelor regimentelor sub comanda generalului Cihoski.
Urmau școlile militare de cavalerie, artilerie, infanterie, marină, apoi divizia vânătorilor de munte, condusă de prințul Carol și colonelul Radoviceanu; apoi vânătorii de munte, defilând și prințul Nicolae ca locotenent. Urmează divizia Mihai Viteazu, sub comanda generalului Scă­rișoreanu. Defilează apoi M.S. Regina Maria în fruntea reg. 4 roșiori. Urmează ma­teloții, escorta regală. Tancurile încheie defilarea.
M.S. Regina Maria, când a defilat în fruntea regimentului 4 roșiori, a dat onorurile cu cravașa. Regina purta o minunată căciulă gri închis cu insignele de colonel.
Ploaia încetând, defilarea s-a făcut pe un timp bun, ceea ce a făcut ca asistenții să fie enormi. Populația și invitații au ovaționat tot timpul trupele care defilau.
Micii dorobanți, care au deschis defilarea au fost obiectul unei mani­festațiuni speciale. În tot timpul defilării, peste 20 de aeroplane au zburat deasupra câmpului.
Toată asistența aplaudă frenetic la trecerea fiecărei unități, admirând ținuta trupelor. Defilarea s-a terminat la ora 6 seara.
Reginei noastre, care a venit călare și luase loc în fața avant-scenei Familiei Regale, începerii defilării, i s-a făcut o manifestație specială.
I–a strigat „Trăiască Maica Neamului Românesc”. De asemenea Suveranul a fost obiectul unei manifes­ta­țiuni călduroase. S-a strigat cu însuflețire în repetate rânduri: „Trăiască bunul român, - regele Ferdinand I, regele tuturor românilor”.